În timp ce șomajul în rândul tinerilor atinge valori-record, tot mai multe companii se plâng de lipsa candidaților cu adevărat buni.
Există regiuni în Europa și Orientul Mijlociu unde peste un sfert din persoanele cu vârste între 15 și 24 de ani nu au loc de muncă. În unele găuri negre, cum sunt Spania sau Egiptul, ponderea e mai mare de 50%. La nivel mondial, 75 de milioane de tineri sunt șomeri, iar de două ori pe-atât sunt supracalificați pentru posturile pe care le ocupă. Dramă ce se traduce într-o pierdere imensă de productivitate, cât timp acești oameni în formare devin din start asistați social. Și care se poate transforma într-o sursă de conflicte sociale, iar la nivel individual, de anxietate zilnică. În tot acest timp, companiile se plâng de câte ori au ocazia că nu își găsesc oameni potriviți. În urmă cu câteva luni, un studiu al agenției de recrutare Manpower arăta că peste o treime din angajatorii de la nivel global nu reușesc să-și ocupe anumite poziții. Nu este vorba doar de posturi specializate, în inginerie sau cercetare, ci și de unele de nivel mediu, cum ar fi cele administrative.
Care este soluția, în aceste condiții? Compania de consultanță McKinsey arată într-un raport că, practic, sistemul de învățământ și piața muncii aparțin unor universuri paralele – și că singura rezolvare ar fi reunirea acestora: rectorii să se pună în locul companiilor, companiile să empatizeze cu rectorii, iar studenții să înțeleagă ambele perspective. Cea mai simplă cale de atingere a acestor idealuri este întărirea educației vocaționale, care, cu excepția țărilor vorbitoare de germană, a fost până acum tratată ca nepotul vitreg al sistemului de învățământ.
Lupta cu universitățile-dinozaur
În ultimele decenii, guvernele au injectat sume imense în universități, iar acestea i-au folosit pentru a se lua la întrecere între ele, după niște criterii care le conveneau. Prin urmare, părinții și copiii lor, viitori studenți, nu au dat importanță învățământului vocațional: majoritatea respondenților unui studiu realizat de McKinsey au declarat că au ales din principiu să se înroleze la o universitate cât mai prestigioasă, chiar dacă, în realitate, se gândeau că niște cursuri mai practice, modelate după propriile lor valențe, le-ar fi crescut șansele de a accede la un loc de muncă. Totuși, există anumite guverne, instituții de învățământ și companii cu viziune care și-au dat mâna pentru a reinventa sistemul educațional vocațional, ne sugerează tot cei de la McKinsey. Coreea de Sud, de exemplu, a lansat o rețea de școli vocaționale (denumite „meister“, făcând astfel trimitere la școlile germane de maiștri) menite să rezolve criza de instalatori și de mecanici din piața muncii. Guvernul achită cazarea și taxele elevilor (ceea ce nu se întâmplă în cazul studiilor universitare), încercând astfel să limiteze obsesia tinerilor pentru diplome, în condițiile în care țara are una dintre cele mai mari rate de licențiați din lume.
Școlile profesionale devin replici fidele ale locului de muncă, pentru a înlesni astfel trecerea de pe băncile școlii în lumea „reală“: institutul tehnic TAFE, din Perth, Australia, de exemplu, a lansat un laborator care imită perfect camera de comandă a unei fabrici de rafinare a produselor petroliere. Companiile în căutare de talente încheie contracte cu guvernele pentru a transforma, cot la cot, sistemul educațional într-un mix echilibrat între teorie și practică: în Egipt, lanțul de restaurante Americana Group a implementat un program care le permite studenților să-și petreacă muncind (cu salariul aferent) jumătate din timpul pe care ar trebui să-l dedice universității.
În alte părți ale lumii, autoritățile profită de învățământul vocațional pentru a atinge grupuri sociale defavorizate. În Africa de Sud, Go for Gold, un parteneriat realizat între departamentul educațional din Western Cape și consorțiul NMC Construction, identifică elevi cu potențial, cărora le oferă acces la școli mai bune, le garantează un contract de muncă plătit de un an și șansa unei burse universitare. Institutul pentru Educație și Training Vocațional din India își trimite angajații în sate izolate, pentru a convinge familiile de aici de oportunitățile pe care le poate oferi angajarea copiilor într-o corporație, cum ar fi lanțul hotelier Taj sau gigantul tehnologic Larsen & Toubro.
Din păcate, singura șansă
Este foarte simplu să critici aceste tentative de reformare a relației educație-piața muncii. În final, sistemul universitar s-a dovedit dintotdeauna cea mai puternică verigă din învățământ: un bun exemplu este cel al școlilor profesionale din Marea Britanie, lăsate de izbeliște de miniștrii care s-au perindat prin guvernele succesive, sau de institutele de politehnică, transformate peste noapte în universități.
Și totuși, motive de optimism mai sunt. Tehnologia a redus masiv costul educației vocaționale, acesta reprezentând principalul obstacol în calea răspândirii sale rapide. „Jocurile de-a locul de muncă“ le oferă participanților șansa de a vedea cum merg lucrurile cu adevărat în piața muncii, cu costuri minime. Programe precum „Observatorul angajării“, dezvoltat de guvernul columbian, oferă gratuit informații asupra ratelor de absolvire și de angajare din dreptul fiecărei instituții de învățământ din țară.
Apoi, tot mai multe instituții private vin cu idei de dezvoltare a învățământului vocațional. Holdingul Chinez pentru Training Vocațional s-a specializat în găsirea de locuri de muncă pentru studenți în industria auto, după ce a strâns o bază imensă de date cu studenții din toate universitățile din țară și cu companiile din domeniu. Furnizorul indian de training IL&FS Skills le garantează un loc de muncă sigur cursanților care reușesc să absolve vreunul din programele sale.
Să nu ne facem speranțe: creșterea segmentului vocațional nu va coincide cu rezolvarea crizei pieței muncii. În continuare, milioane de tineri vor fi condamnați la șomaj, cât timp cererea rămâne firavă, iar relansarea economică, insesizabilă. Ar contribui, totuși, la ștergerea acestei nepotriviri absurde dintre universități și angajatori, care generează nu numai o criză a locurilor de muncă, ci și a talentelor.
sursa: THE ECONOMIST // capital.ro
Adauga comentariu