Vă place dreptul la vot? Vă enervează atunci când cineva vă împiedică să decideți singuri persoana care să vă reprezinte interesele? Vă supără manipulările, propaganda, minciuna prin care unii ajung să câștige alegerile? Vă scârbește falsificarea alegerilor prin cumpărarea de voturi sau prin introducerea de voturi false? Atunci ar trebui să vă simțiți deranjați și de faptul că libertatea economică (nu doar cea politică) este amputată serios în România. Ar trebui să protestați, nu să aplaudați, atunci când statul decide în locul vostru ce anume trebuie să producă economia.
Ludwig von Mises a explicat foarte bine:
“Consumatorii, nu întreprinzătorii, determină direcția și volumul producției. Într-o economie de piață consumatorii sunt suverani: ei conduc iar întreprinzătorii trebuie să se pună în serviciul lor…
Se poate spune că economia de piață reprezintă o democrație a consumatorilor, deoarece ea organizează în fiecare zi un referendum cu privire la preferințele consumatorilor. Buletinul de vot la alegeri și cheltuirea banilor personali reprezintă două metode de exprimare a opiniei publice. Cumpărând sau abținându-se de la cumpărare, consumatorii decid succesul sau eșecul întreprinzătorilor… retrag mijloacele de producție de la dispoziția întreprinzătorilor care nu știu să le folosească și le transferă celor care pot să le utilizeze mai bine.
Prin conduita lor pe piață consumatorii determină indirect prețurile, salariile și, în consecință, repartizarea bogăției între membrii societății…
Orice intervenție deturnează o parte a producției de la destinațiile prefigurate de piață… Orice intervenție are ca efect modificarea consumului în raport cu cel ce ar fi existat într-o economie de piață liberă…
Întreprinzătorii încearcă să se lanseze doar în proiecte ce par a fi profitabile, ceea ce înseamnă că ei se străduiesc să utilizeze mijloacele de producție rare astfel încât să satisfacă, mai întâi, nevoile presante; nici o parte a factorilor de producție nu va fi dedicată satisfacerii nevoilor mai puțin urgente atât timp cât cele intense nu aau fost acoperite.
Când guvernul intervine pentru a face posibil un proiect care nu înregistrează profituri ci pierderi, atunci nu se vorbește public decât despre nevoia ce trebuie satisfăcută prin intervenție; nu auzim nici o vorbă despre nevoile ce vor rămâne nesatisfăcute datorită faptului că guvernul deturnează mijloacele de producție spre alte obiective. Nu se ține cont de costurile acțiunii guvernamentale, ci doar de beneficiile sale.
Economistului nu i se cere să spună oamenilor ce ar trebui să facă și cum ar trebui să-și utilizeze resursele, însă este de datoria sa să atragă atenția publicului asupra costurilor; tocmai acest fapt îl distinge de șarlatanul care nu vorbește niciodată de sacrificiile presupuse de intervenție ci doar de beneficiile sale.”
Există în mass media oameni influenți, care recent s-au remarcat prin pledoariile în favoarea “drepturilor și libertăților civile” – mai precis a dreptului de vot – dar care nu sunt consecvenți și nu se poziționează similar atunci când vine vorba de “drepturile și libertățile economice”. Moise Guran este un exemplu. Fără a fi socialiști ei susțin intervenționismul guvernamental și investițiile publice. Ei nu realizează că sprijind un rol activ al statului în economie lovesc în dreptul fiecăruia dintre noi de a ne decide singuri soarta, de a dispune după cum credem mai bine de rezultatele muncii noastre. Deși lucrurile sunt destul de clare. De fiecare dată când statul face un proiect, el falsifică alegerile economice colective – așa cum se derulează prin mecanismul impersonal al pieței – și determină cine câștigă și cine pierde. Cheltuielile publice schimbă traseul resurselor, de la procesele de producție favorizate de consumatori către cele sponsorizate de stat. Subvențiile, licențele și alte metode prin care anumite companii sunt privilegiate duc la stabilirea unei oligarhii financiare – și pe urmă ne văităm că “corporația face legislația”.
Sigur, veți spune, dar atunci când ne exercităm dreptul la vot nu o facem implicit pentru a ne alege reprezentantul căruia să-i încredințăm o parte din banii noștri? La ce bun să mai votăm dacă omul ales să dețină puterea politică nu poate face nimic cu ea? Întrebarea este esențială, deoarece ea țintește fix în inima democrației, arătându-i fragilitatea. Oameni ca Ludwig von Mises, adică liberalii clasici, știau ceea ce ulterior a devenit un clișeu prăfuit: democrația vorbește despre cine să guverneze, nu despre cum să guverneze. Noi suntem tentați azi să fetișizăm dreptul la vot, uitând să-l citim pe Aristotel sau trecând cu vederea lecțiile istoriei. Este important să luptăm pentru democrație, dar la fel de important este să ne împotrivim puterii politice, pentru că altfel democrația – ca tiranie a majorității – se va întoarce împotriva noastră. Nu uitați, si socialiștii iubesc democrația! Doar că ei și-ar dori ca mai înainte de a merge la vot omul să fie reeducat corespunzător. Că în practică acest lucru s-a realizat în lagăre și închisori este un detaliu care umbrește principiul…
Autor: Bogdan Glavan
Sursa: Logec.ro
Adauga comentariu