Politică

Unde au ajuns cei care au declanşat criza?

După declanşarea crizei au intrat într-un con de umbră. Unii dintre ei s-au retras din activitate, alţii şi-au deschis mici societăţi de consultanţă. Este vorba despre titanii care mai ieri au fost la putere, cei care au avut banii pe mână şi cei care au decis cum trebuie administraţi. În mare parte, lumea le este datoare cu o criză. Unde se află ei astăzi ar putea fi o întrebare interesantă, însă şi mai interesant ar fi ce ar face dacă ar ajunge din nou în funcţiile pe care le-au avut odinioară.

Alan Schwartz, fost-ul CEO al Bear Sterns este acum preşedinte executiv al Guggenheim Partners, o firmă de brokeraj, unde recent l-a angajat pe Kenneth Savio, fostul său coleg de la Bear, pentru a-l ajuta să pună societatea pe picioare.

Kathleen Corbet, fost preşedinte al agenţiei S&P. A fost înlocuită în 2007, după ce agenţia de rating financiar a fost acuzată că a supra-evaluat o serie de de produse financiare, care s-au dovedit periculoase ulterior şi care au fost accesate tocmai pentru că ratingurile agenţiei ofereau o garanţie a acelor produse. Corbet se află în continuare în businesstul de rating. În acest an s-a alăturat board-ului executiv al companiei Rapid Ratings International.

Christopher Cox, fost preşedinte al Securities And Exchange Commission. A fost acuzat că regulatorul nu a fost destul de vigilent cât să-l prindă la timp pe Madoff. Acum lucrează ca partener la o casă de avocatură.

Alan Greenspan, fost preşedinte al Fed. La ora actuală, bătrânul guvernatoru lucrează ca şi consultant la hedge fund-ul Paulson & Co, Deutsche Bank şi compania de investiţii Pacific Investment Management.

Angelo Mozilo, fost CEO, Countrywide Financial. Acesta a condus cel mai mare furnizor de credite subprime. Este cercetatat de autorităţile americane pentru fraudă financiară, iar la ora actuală se află la reşedinţa sa din California, unde este “vizitat” din când în când de angajaţii SEC.

Jimmy Cayne, fost CEO, Bear Stearns. cu câteva luni înainte de colapsul de la Bear, Cayne a fost înlocuit, după care valoarea acţiunilor băncii a început să scadă iar el a pierdut 1 miliard de dolari. Astăzi, aflat la vârsta de 75 de ani, Cayne îşi dedică foarte mult timp jocului pentru care a avut o mare pasiune, toată viaţa: bridge.

Richard Fuld, fost CEO al Lehman Brothers şi-a deschis o fimră de consultanţă, numită Matrix Advisors.

Joe Cassano, AIG, cunoscut ca fiind “omul care a distrus lumea”. A fost managerul diviziei de produse financiare de la AIG, de unde a fost demis în februarie 2008, după ce divizia sa a produs pierderi de miliarde de dolari. Cât timp a deţinut această funcţie, Cassano a câştigat 300 de milioane de dolari. Acum locuieşte în Londra, unde este des văzut plimbându-se cu bicicleta prin cartier.

Henry Paulson, fost secretar al Trezoreriei, mai ţine din când în când cursuri universitare, iar în rest încearcă să ducă o viaţă liniştită de pensionar, după ce a fost înlocuit din funcţie la începutul acestui an.

Franklin Raines, CEO al Fannie Mae din 1999 până în 2004, a foct acuzat de acordarea unor bonusuri exorbitante pentru el şi pentru alţi manageri. Acum nu mai are niciun fel de activitate.

Stanley O’Neal, fost preşedinte şi CEO al Merrill Lynch, a primit titlul de cel mai prost CEO al tuturor timpurilor, acordat de CNBC. Când a fost înlocuit de către John Thain în 2007, Stanley O’Neal a luat 161,5 milioane de dolari. Din 2008 se află în board-ul companiei de aluminiu Alcoa, însă are destul de mult timp liber cât să joace golf de câteva ori pe săptămână.

Kerry Killinger, fost CEO al Washington Mutual. În 2001 a primit titlul de “Bancherul Anului”, titlu acordat de prestigioasa revistă “American Banker”. În 2008, când a fost demis, a primit o primă de plecare de 100 de milioane de dolari.

John Thain, fost CEO, Merrill Lynch, a plecat din conducerea imperului financiar, după ce Merrill a fost preluată de Bank of America. În ciuda dificultăţilor pe care banca le avea, Thain nu s-a sfiit să acorde bonusuri substanţiale, dinter care unul de 10 milioane de dolari pentru el însuşi. În 2008, a cheltuit 1,2 milioane de dolari să redecoreze câteva birouri. Încă nu s-a angajat nicăieri, dar spune că dacă ar fi ştiut ce urmează şi-ar fi cumpărat mobila pentru birou din Ikea. (Huffington Post)


Valentin Vioreanu

sursa:  capitalul.ro

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Pai da! Cum altfel? Tineti-va bine, or sa urmeze alte metode de destabilizare a economiei si situatiei in lume in general.

Abonează-te la newsletter