Politică

Un președinte român la Palm Beach sau nașul cu plocon la fin

carmen-si-klaus-iohannis-din-vacanta-la-tribunal-352428Vacanţa aceasta de iarnă a familiei prezidenţiale în Palm Beach are o mulţime de semne de întrebare, pe care presa şi aşa-zisa societate civilă ar trebui să le pună în spaţiul public. Crede însă cineva că va îndrăzni vreunul să ceară decontul acestei vacanţe pe coasta însorită a Americii? Nici vorbă! Totul va decurge ca şi cum Carmen şi Klaus Iohannis ar fi fost undeva pe aici, pe la Sinaia sau la Păltiniş!

Mulţi ar fi tentaţi să spună că o vacanţă de iarnă pentru Preşedinte este un lucru normal şi poate că, în anumite limite, chiar aşa şi este. Totuşi, în vremurile acestea, cînd se spune că aproape 80% din populaţia României este ameninţată de riscul sărăciei, avînd venituri sub limita coşului zilnic, astfel de excese prezidenţiale trădează o indiferenţă teribilă faţă de viaţa românilor.

Uneori, preşedinţii unor mari state mimează un fel de solidaritate cu poporul în momente complicate, primele doamne îşi fac cumpărăturile în magazine ieftine, îşi etalează rochii de stambă, iar astfel de gesturi nu intră neapărat în categoria ipocriziei, ci, mai degrabă, devin semnale prin care conducătorii spun că înţeleg situaţia grea a poporului dintr-un anumit moment. Ori, aceste vacanţe pe care familia Iohannis le face pe bani publici, cu suita oficială alături, nu fac altceva decît să-l îndepărteze de omul de rînd, chinuit de cheltuielile zilnice şi de neajunsurile care-l cocoşează.

Românul, ca, de altfel, orice alt cetăţean de pe planetă, nu vrea să-l vadă pe Preşedinte coborînd din vreo garsonieră şi să mergă cu taxi-ul la servici, dar nici să afle că în fiecare weekend pleacă de la Bucureşti la Sibiu cu coloana oficială doar pentru a cina cu soţia sau că de sărbătorile de iarnă pleacă tocmai în SUA să-şi viziteze finul! Novak Djokovic să-i fi fost fin şi parcă tot nu s-ar fi cuvenit ca ditamai Preşedintele României să ia aeronava prezidenţială pentru a-i duce o oală cu sarmale tocmai în America!

De la un Preşedinte care ne-a cucerit cu formula „România lucrului bine făcut”, ne-am fi aşteptat la altceva, la o mai mare rigoare în derularea unor astfel de acţiuni, aşa încît să avem sentimentul că, în orice clipă, El este frămîntat de problemele ţării şi de soarta românilor. Altfel, omul de rînd se poate întreba: „atunci de ce mai cheltuim atîta bănet pe viloiul din Primăverii, dacă, una-două, el dă fuga la Sibiu să-şi îmbrăţişeze nevasta?” România are soldaţi în teatrele de război, oameni care-şi văd familia cînd se termină misiunea, venind uneori cu răni grave acasă. Ce ar însemna ca şi ei să plece de pe front vinerea şi să se întoarcă la unitate duminică seara, după modelul Comandatului suprem? Domnul Preşedinte ar trebui să se gîndească foarte serios la aceste weekend-uri, căci unul dintre motivele pentru care parlamentarii sînt aşa de huliţi este chiar faptul că vin la Parlament luni şi pleacă acasă joi! Iar ei au acolo birourile din teritoriu, zic că stau de vorbă cu electoratul, pe cînd Klaus Iohannis se duce la Sibiu doar pentru doamna Carmen şi atît.

Iar vacanţa asta de iarnă, în care nu mai contează absolut nimic în afara vizitei la finul Vecerdea, căruia, cînd Iohannis era doar primar la Sibiu, îi vira anual în cont 80.000 de euro din bugetul local, este o sfidare fără margini a Diasporei care l-a votat, formată din milioane de români plecaţi de acasă pentru o pîine mai bună şi care nu cred că vede cu ochi buni o distracţie atît de costisitoare a celui ales să conducă România.

Dacă-şi iubeşte atît de mult finul, familia Iohannis putea să-l invite pe Vecerdea la Sibiu să taie împreună porcul de Crăciun. Dar aşa, să pleci la mii de km cu avionul prezidenţial burduşit cu oalele cu sarmale, cu garniţa cu cîrnaţi sau farfuriile cu piftie şi să pui SPP-iştii să păzească sticlele cu palincă şi vin seamănă a bătaie de joc la adresa amărăştenilor cărora „Guvernul Meu” n-a vrut să le mărească nici măcar salariul minim.

Un decont al acestei vacanţe americane a Preşedintelui nu este doar o chestiune de bun simţ, ci chiar o obligaţie, fiind vorba de bani publici. Oamenii trebuie să fie informaţi despre numărul persoanelor care au făcut parte din suită, unde au fost cazaţi aceştia, cît a costat întreaga deplasare, cine a semnat pentru oportunitatea unor astfel de cheltuieli şi ce a adus ea în plus pentru România. Totuşi, Preşedinţia nu este doar raiul conducătorilor, ci locul de unde trebuie să se ia decizii pentru ca bunăstarea poporului să crească. S-a întîmplat aşa ceva în acest an, încît Preşedintele să-şi permită să plece pe banii statului tocmai pe partea ailaltă a planetei, unde stă finul Vecerdea?

Constituţia prevede la art. 47, al. 1 că „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”! Şeful acestui stat este însuşi Klaus Iohannis! Aş vrea să ştiu, la fel ca orice alt cetăţean, dacă dumnealui crede că în acest moment este respectat acest articol din Constituţia României, din moment ce ni se spune că ne putem permite astfel de cheltuieli.

Dacă nu este interesat să ne răspundă la această întrebare, înseamnă că vacanţa familiei sale în America este încă un semn că-l doare-n cot de viaţa oamenilor pe care-i conduce şi îi reprezintă. Ca să-l parafrazăm, am putea spune că restul populaţiei are GHINION, la fel ca profesorii care nu au reuşit să-şi facă 6 case din meditaţii!

Mulţi ar putea crede că solicitarea acestui decont al vacanţei americane a Preşedintelui este un moft, însă aceştia ar face bine să ştie că orice simplu cetăţean are dreptul să cunoască toate amănuntele unor astfel de cheltuieli pentru că sînt făcute din banul public.

Cu atît mai mult, cu cît asupra acestui fin prezidenţial, Marius Vecerdea, care a fost gazda americană a lui Klaus Iohannis, deja planează o serie întreagă de suspiciuni încă din vremea cînd beneficia de banii Primăriei din Sibiu pentru a organiza un turneu de doi bani, primind de la bugetul local întregul fond de premiere! În România, oameni mult mai pricepuţi decît acest Vecerdea, cum sînt Ilie Năstase sau Ion Ţiriac nu beneficiază de astfel de finanţări din banul public pentru turnee de tenis cu mult mai importante decît acel Pamira Open organizat parcă doar pentru plăcerea fostului primar de Sibiu! Sîntem deja în posesia unor documente extrem de importante (pe care le vom prezenta în zilele următoare) care arată că Vecerdea a fost un privilegiat pe bani publici al naşului său Klaus Iohannis, aşa încît s-ar putea să aflăm că vacanţele acestea americane ar putea fi interpretate şi altfel!

Deşi, din cîte ştim, Sibiul încă nu a devenit capitala României, aflăm acum că avionul care-l aduce pe Preşedinte din America ar ateriza pe aeroportul din Sibiu, aşa încît familia Iohannis să mai stea împreună „pe acase” cîteva zile. Asta înseamnă că acest avion a fost garat de sărbători pe undeva prin Palm Beach, ca şi cum ar fi fost unul privat, căci o linie directă SUA-Sibiu nu ştim să existe! Orice s-ar spune despre privilegiile lui Klaus Iohannis ca Preşedinte, între acestea nu poate să intre o vizită pe la finul Marius Vecerdea, pentru că atunci ar trebui să ne rezervăm toţi o cameră la Spitalul 9!

Cine naiba e Vecerdea ăsta, încît să merite ca însuşi preşedintele României să ia avionul prezidenţial şi să dea o tură pînă la el în SUA ca să-i dea copiii la grindă? Şi, ca de obicei, consilierii prezidenţiali au dormit pe ei, altfel, ca să acopere puţin aparenţele, puteau să-i spună lui Carmen Iohannis să mai pună în avion o oală de sărmăluţe ardeleneşti pe care să i-o ducă Nadiei Comăneci! Măcar ştiam că era vorba de Nadia, iar pentru Nadia noastră nimic nu e prea mult! Dar aşa, pentru acest Vecerdea, de care n-a auzit nimeni, să iei Boeing-ul prezidenţial ca să-i dai copiii la grindă este un lucru foarte prost făcut, care te face să răsfoieşti puţin Codul penal.

Dar, toate consideraţiile despre relaţia naş-fin a Preşedintelui cu acel necunoscut tenismen Vecerdea le lăsăm pentru mai tîrziu, după ce vom afla oficial întregul decont al vacanţei familiei Iohannis, pe care sperăm ca Administraţia Prezidenţială să-l dea publicităţii în zilele acestea. Să vedem şi noi dacă era necesar ca bugetul României să suporte ostoirea dorului de naş al lui Vecerdea!

Ne amintim că de Ziua Naţională a României Klaus Iohannis a anulat recepţia oficială de la Cotroceni pe motiv de „morţii de la Colectiv”. Era prea mult dacă anula şi petrecerea de la Palm Beach? Tot din acelaşi motiv, mai ales că recent au mai murit trei tineri!

Din respect pentru năşicul Iohannis, putea şi Vecerdea ăsta, fiind mai tînăr, să călătorească 8 ore dus, 8 ore întors şi să vină el la Sibiu, să n-o arunce în gura noastră iarăşi pe năşica Carmen. Nu de alta, dar noi ştim, din tradiţiile româneşti, că de Crăciun şi de Anul Nou finul se duce cu plocon la naş, nu invers!

Autor: Ion Spanu

Sursa: Certitudinea, preluare dupa Cotidianul

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu