Conform unui studiu recent al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului 61% din cetăţeni consideră în prezent comunismul drept o idee bună, faţă de 53% în urmă cu 4 ani. Trecutul comunist este văzut pozitiv mai ales prin comparaţie cu prezentul: jumătate din cei chestionaţi afirmă că înainte de decembrie 1989 era mai bine în România, în vreme ce doar 23% consideră că era mai rău iar 14% consideră că era la fel. Asocierile favorabile sunt legate de siguranţa serviciului, a locului de muncă, siguranţa zilei de mâine, un trai decent, eglitatea între indivizi Asocierile nefavorabile sunt: lipsa de libertate (9%) și dictatura, ca regim (7%).
În ce măsură este fiinţa umană înclinată să renunţe la propria libertate sau anihilarea conştiinţei, primind în schimb „farfuria zilnică” de mâncare? Să fie mai importantă supravieţuirea decât libertatea, confortul exterior decât armonia forului interior, tăcerea decât demnitatea, dezumanizarea decât convingerile personale?
Această atitudine este rezultatul automulţumirii omului cu exercitarea asupra sa a unei puteri de gen Big Brother, o putere al cărei rol este de a supraveghea şi hrăni (programe sociale, inexistenţa şomajului, costuri reduse, rată mică a criminalităţii, anihilarea „ duşmanilor”, etc.), cu rolul de a conduce spre „fericirea mântuitoare”. Generând o nostalgie sinucigașă! Chiar dacă în schimbul farfuriei de mâncare ți se interzice îndoiala şi ezitarea și se urmărește anihilarea persoanei morale. Construindu-se un mecanism care va călăuzi, îndruma şi hrăni oamenii obţinând, în schimb, nu doar libertatea lor, ci mai mult de atât: CONŞTIINŢA.
Se pare că la români fundamentul nemulţumirii faţă de orice regim este unul preponderent economic şi social. Nu lipsa de democrație nemulțumește, ci lipsa de hrană. Totalitarismul cu certitudinile sale este preferat în fața democrației haotice! Este un fapt concludent că românii au acuzat comunismul de aceleaşi lucruri care îi nemulţumesc şi în democraţie, aspectele socio-economice primând în evaluarea unui sistem. Libertatea nu constituie un deziderat atâta timp cât ”ieslea” este plină! Chiar dacă lanțul atârnă greu…
Însăși revoluția anticomunistă a fost un refuz al dictaturii din motive de sărăcie, iar după două decenii asistăm la o neîncredere în democraţie tot din acelaşi motive. Și, în mod paradoxal, afișarea unei opțiuni tot mai populare de reîntoarcere într-un trecut care, de fapt, nu a fost renegat niciodată! Contestarea actualei guvernări nu gravitează în jurul unor deziderate de ordin civic, ci în simpla dorință (justificată) de a supraviețui. Toleranța consecventă față de încălcarea repetată a jocului democratic s-a ”convertit” într-un cec în alb oferit unor oameni fără scrupule care nu au ezitat în a ne lua și dreptul la ziua de mâine! Acum arătăm cu degetul, însă graba ne împinge la miopie!
Oare doar Ceauşescu este vinovat de „succesul” totalitarismului? Nu sunt oare și ”victimele” parte a unui proces istoric pe care l-au întreținut cu bună știință atâtat timp cât viitorul le surâdea tuturor? Mâncare să fie, căci libertate se mai găsește!
S-au lungit anii, dar ni s-a scurtat memoria! Și constatăm acum nu doar că democrația în România are defecte, ci însăși percepția populației cu privire la marile idealuri ale umanității este virusată! Sau poate că așa a fost din vremuri străvechi! Rare ocaziile când am reușit să ne ridicăm din genunchi pentru a vedea ceva mai departe de nivelul solului. Am rămas ceea ce am știut să fim: un popor îngenuncheat urlându-și foamea și dispus să facă troc cu propria sa libertate! Un element vital al existenței umane pe care avem, însă, toate șansele să îl scoatem la mezat!
autor: prof. Lehaci Florentin
sursa: proatitudine.ro
Adauga comentariu