Analize și opinii Cultură și Familie Politică

Trezirea întru Unire

Fără îndoială, în ungherele de speranţă ale românilor, aspiraţia la o viaţă normală nu este una de consolare. Ci de plenitudine a fiinţei umane. Fiindcă normalitatea înseamnă şi “trezirea şi unirea conştiintelor”. Sintagma dintre ghilimele aparţine unui comentariu postat, recent, de către un cititor, pe site-ul Curierului Naţional. Cu alte cuvinte, visul trezirii întru unire – fie a conştiinţelor, a gândurilor sau a năzuinţelor de mărire şi dăinuire naţională – este unul viu; există şi îşi cere drepturile.

În acest sens, apropierea Zilei Naţionale a României, sărbătorită, în fiecare an, începând din 1990, în ziua de 1 decembrie (făcând trimitere la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918) ar putea să ne găsească pregătiţi (ca să nu spunem înarmaţi!) cu sentimente înalte şi cu aşteptări adunate din amintirile străbunilor noştri, din uimirile părinţilor şi din deziluziile tinerilor.   Ar putea să ne surprindă mai dispuşi ca oricând pentru alungarea învrăjbirilor între oameni, între discursuri marcate de polarizări politice şi înjurături distribuite cu inepuizabilă fantezie de protagoniştii partidelor, în verva lor… zilnică.

Ar fi bine să întâmpinăm Ziua Naţională a României cu o privire adolescentină şi cu înţelepciunea omului şlefuit de toate încercările – suficiente pentru a spune că ne-au procurat echilibrul maturităţii depline; şi de toate pierderile din care ne-am ales cu mai multă bunăvoinţă şi cu incomensurabilul câştig al demnităţii şi al scopului nostru în viaţă. Dar şi cu o rodnică preocupare pentru binele celorlalţi. Fiindcă există, din păcate, în lumea noastră românească, o jalnică înfruntare între orgolii nemăsurate, între invidii distructive, care ne constrâng să ne punem întrebarea “la ce bune toate astea ?”.

Ar fi recomandat să ne răspundem, atunci, de Ziua Naţională a României la toate întrebările care ne-au mistuit energiile ultimilor ani “petrecuţi” în compania infatuatelor crize mondiale şi naţionale; şi nu ar fi deloc rău să nu mai aşteptăm la rând pentru o porţie de fasole tratată cu pesticide şi ornată cu nişte cârnaţi expiraţi, umpluţi cu soia; sau pentru o porţie de sarmale reci, care şi-au trădat reperele gastronomice naţionale. Ar putea exista o tentativă în acest sens; una în care criteriile temporale ale austerităţii ar fi înghiţite definitiv, lăsând loc spiritului înalt al uniunii prin simţire, şi nu prin gust. Ar fi un lucru extrordinar să ni se întâmple aşa ceva… În felul acesta, poate, s-ar adeveri şi cuvintele cititorului nostru, cel care credea, zilele trecute, că, aici, la noi, nimic nu mai este posibil decât prin “trezirea şi unirea conştiinţelor”. Cu o precizare: sentimentul unirii nu trebuie să fie ocazionat doar de Sărbătoarea Naţională, ci trebuie să-l purtăm în sufletul nostru, în fiecare zi. Aş adăuga însă un detaliu important: sintagma “trezirea şi unirea conştiinţelor” să funcţioneze şi la toţi cei ce au păgubit bugetul naţional, într-un singur an, cu aproape zece miliarde de euro (potrivit unui Raport al Curţii de Conturi pe 2010, care, în 2011, făcea public dezastrul în doar 24 la sută din instituţiile statului). Şi ei ar putea să iasă din aţipirea îmbuibării şi să depună sumele, deliberat, într-un cont destinat refacerii rănilor unei ţări înşelate. Ceea ce ne-ar trimite direct în Cartea Recordurilor pentru “trezirea cea de pe urmă”. Am fi unici.

Le sugerăm să încerce (şi) această “lovitură”… benefică ţării!

Veronica Marinescu

sursa: curierulnational.ro

Abonează-te la newsletter