Între atâtea temeri ale zilei, îşi face loc în vieţile noastre, parcă din ce în ce mai comod, şi teama de malpraxis. Am auzit cu toţii despre situaţii dramatice, în care pacienţilor li se extirpă cu totul alte organe decât cele afectate. Despre intervenţii ce urmau să aibă loc la braţul stâng, dar, dintr-o “simplă eroare”, bolnavul a fost operat la braţul drept. Să fi fost vorba de un medic simpatizant sau adversar al politicii de Dreapta sau de Stânga?! De altfel, s-a demonstrat că oboseala şi opţiunile politice exacerbate au efecte dintre cele mai bizare asupra psihicului.
Ei bine, după atâtea cazuri de malpraxis (conform dicţionarului, eroarea profesională săvârşită – în exercitarea actului medical sau medicofarmaceutic – generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice), relatate, cu lux de amănunte, în mass-media sau auzite de la colegi, vecini ori amici, românii au început să se teamă de malpraxis mai ceva ca de criză (în paranteză fie spus, o altfel de eroare: planificată). Aşadar, se tem să nu devină victimele vreunui accident, prizonierii unei boli, picată din senin, care i-ar putea trimite direct într-un spital lipsit de medici competenţi, de cadre medicale care încalcă, într-o veselie, Jurământul lui Hipocrate, sau, şi mai trist, în sala de aşteptare a unei policlinici unde nu există “substanţele” necesare pentru efectuarea celor mai simple analize. Şi pe lângă toate astea, medicii atrag atenţia asupra fapului că între minte şi trup este un continuu dialog. Unul care poate ajunge fix în planul inconştient. Adică, orice boală poate surveni pe un fundal unde îşi fac de cap neliniştile, temerile, grijile mari, emoţiile negative puternice sau moartea cuiva drag. Altfel spus, oricine este predispus la un cancer, la un diabet, la un accident rutier. Sau la un ulcer gastro-duodenal virulent, fiindcă medicul de familie a omis să treacă un pansament gastric pe reţeta în care i-a prescris pacientului un antiinflamator pentru… otită. Din păcate, sunt şi medici mai puţin informaţi, a se înţelege neprofesionişti sau incompetenţi, de care trebuie să fugi mâncând pământul.
Să fie de vină sistemul de învăţământ din facultăţile de profil?! Pilele de la repartizare?! Lipsa de aparatură adecvată în spitale, pentru intervenţiile chirurgicale?! Un reputat medic, prof. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), afirma, nu de mult, că “numărul cazurilor de erori medicale din România este mult sub media UE, iar asta în condiţiile în care doctorii noştri lucrează mai mult şi sunt cel mai prost plătiţi”. În condiţiile în care lumea medicală de la noi este “foarte obosită şi tracasată”, mai adăuga preşedintele CMR. Iar drama vine şi din lipsa de medici şi cadre medicale – aproape 30.000 au emigrat – atât înainte cât şi după desfiinţarea celor 67 de spitale; vine şi din scăderea drastică a venitului mediu, România fiind singura ţară unde venitul mediu în sănătate este cel mai mic din UE.
Şi atunci să ne mai întrebăm de ce mor oamenii în spitale, cum este posibil să fie trataţi de boli de care nu suferă, de ce numărul medicilor reclamaţi la CMR de către pacienţi atingea, anul trecut, cifra de 200 ?! Să ne mai întrebăm de ce malpraxisul a devenit sperietoarea oamenilor suferinzi şi, deopotrivă, a celor sănătoşi ?!
La noi, realitatea, în materie de erori medicale, bate cu mult imaginaţia celui mai inspirat autor de SF. Este adevărat, erorile sunt la ordinea zilei. Şi nu fiindcă am avea, cumva, de respectat vreun plan al greşelilor – cu sau fără intenţie, ci pentru că fac parte din viaţă. Ele vin, trec, bulversându-ne ritmul normal al existenţei şi aţipesc, undeva, uitate de toată lumea. Astea ar fi erorile neînsemnate, pe care le putem comite pur şi simplu din neglijenţă. Ce ne facem însă cu erorile profesionale asupra cetăţeanului nevinovat şi fără apărare? La o asemenea întrebare unii răspund: “Aplicaţi formula malpraxis contra malpraxis, poate aşa se învaţă minte… sau se învaţă meserie!”
Exclus, fiindcă românul, chiar neajutorat şi suferind, este un creştin iertător…
Veronica Marinescu
sursA: curierulnational.ro
Adauga comentariu