Politică

Ţară fără stăpân: România, scăpată de sub control

taranul-romanCriza s-a transformat în haos la nivelul principalelor instituţii ale statului. În timp ce guvernanţii se ceartă, elevii încă nu ştiu cum va arăta noul sistem educaţional în prag de nou an şcolar, iar lipsa banilor duce aproape de colaps sistemul sanitar şi cel de pensii, iar pe bugetari îi scoate în stradă.

Reprezentanţii instituţiilor care stau la baza societăţii româneşti – profesori, poliţişti, magistraţi sau medici – se confruntă cu haosul care domină întregul sistem bugetar, întreţinut de certurile celor două partide din coaliţie şi creat pe fondul unei crize economice. Pe de o parte, poliţiştii au avut o săptămână în care zi de zi, timp de două ore, au ieşit în stradă nu ca să apere cetăţenii, ci ca să protesteze pentru drepturile băneşti pe care nu le-au primit din cauza lipsei banilor la buget. Vor bani de chirie, bani de benzină pentru maşinile de serviciu cu care patrulează, şi chiar bani pentru consumabile, ca să nu mai vină cu foi albe şi pixuri de acasă.

Între timp, singurii care au avut deocamdată câştig de cauză sunt magistraţii, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, miercuri, ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Finanţelor Publice împotriva soluţiilor Curţii de Apel Bucureşti, care a dat câştig de cauză instanţei supreme, în trei procese privind sporurile de 50% pentru solicitare neuropsihică.

Banii pentru pensii, din ce în ce mai puţini
Tot lipsa banilor face ca pensionarii să se îngrijoreze dacă la anul vor mai fi bani pentru pensiile lor, în condiţiile în care creşterea numărului de şomeri a dus la o scădere drastică a fondului de asigurări sociale, ceea ce pune în pericol sustenabilitatea sistemului de pensii. Şi pe acest subiect au fost certuri în coaliţie, când liderii celor două partide, PSD şi PDL, au transmis informaţii contradictorii cu privire la mărirea cu 2% a punctului de pensie, de la 1 octombrie, după noile ţinte impuse de FMI. O necunoscută rămâne şi soarta legii de salarizare unitară a bugetarilor, care deja a născut noi nemulţumiri în rândul bugetarilor, după ce viitoarele salarii negociate de sindicalişti, ce ar urma să se aplice treptat, din 2010 până în 2015, au fost reduse de Ministerul Muncii de două ori până acum, cu aproape jumătate.

Sistemul sanitar, aproape de faliment
Medicii de familie anunţau acum o lună că sunt dispuşi să îşi închidă cabinetele, deoarece nu-şi primiseră banii de la Casa de Asigurări de Sănătate. Bolnavii de cancer, de diabet, hemofilie sau de HIV/SIDA au fost în pericol să nu mai aibă medicamente. Până la urmă, Ministerul Sănătăţii a găsit ceva bani şi medicamentele din programele naţionale vor fi disponibile pentru bolnavii cronici până în luna octombrie. În schimb, farmaciştii avertizează că, din septembrie, medicamentele compensate nu se vor mai găsi din lipsă de bani. Tot din septembrie rămân fără bani pentru pacienţi şi spitalele. Anul acesta, banii de la Casa de Asigurări au fost mai puţini cu 30% decât în 2008 la spitale, cu 40% în minus, la medicii de familie şi cu aproape 50% mai puţin decât în anul precedent la investigaţiile paraclinice.

„Nebunie“ în şcoli
În timp ce partidele din coaliţie se bat pe Legea educaţiei, iar ministrul Ecaterina Andronescu îşi negociază articolele din propriul Cod, elevii şi profesorii nu ştiu cum vor păşi în noul an şcolar. Mai sunt 11 zile până la 1 septembrie, iar ministrul încă nu a prezentat public ce schimbări se vor face, în cazul în care se vor face. Secretarul de stat pentru învăţământul preuniversitar, Doina Pană, spune că ministerul va propune ca pe 27 august, în şedinţa de Guvern, să se aprobe o ordonanţă pentru a reglementa noul examen de bacalaureat. Ea a spus că se pregătesc patru metodologii, „două pentru un nou examen de bacalaureat şi pentru noua admitere la liceu şi alte două de rezervă în cazul în care ordonanţa nu va trece de Guvern“.

Oana Craciun, Liana Subtirelu, Iuliana Gatej
sursa: cotidianul.ro