Nu degeaba și-a petrecut N. Manolescu cea mai mare parte a vieții sub comunism. Instauratul critic a absorbit mult din mentalitatea autoritară a acelor vremuri, și revarsă acum (din postura de șef pe viață a diverse comitete și comiții) adânca înțelepciune dobândită de la politruci. Bunăoară, era bine știută (și apăsat reamintită) chemarea partinică și mobilizatoare ca presa să reflecte „viața organizațiilor de bază” și „preocupările oamenilor muncii”, nu (Doamne ferește!) diferite opinii personale (neverificate ideologic). Altfel spus, comandamentul sacru era că presa reprezintă instituțiile (și activitățile oficiale), nicidecum ereziile diverșilor autori. Exact același e apelul de azi al lui Manolescu, care tolerează paginile web ale Uniunii scriitorilor doar cu condiția ca ele să nu includă (periculoase?!) opiniuni personale. Iată dovada:
„În legătură cu site-ul, atât al USR, cât şi al Filialelor, el trebuie să conţină exclusiv informaţii legate de activitatea USR şi a fiecărei Filiale în parte. Mă văd obligat să atrag atenţia că un site nu e un forum pe care membrii Filialei să facă schimburi de opinii sau să-şi expună opiniile personale. Pentru asta, pot recurge la blogurile proprii. Nu întâmplător vin cu această precizare: e suficient să intri pe blogosferă ca să constaţi că USR nu poate risca să deschidă această cutie a Pandorei.” (N. Manolescu Dupa alegeri, în România literară, nr. 44/2013).
Oroarea lui Manolescu față de un forum al opiniilor libere nu e cu nimic mai prejos decât oroarea lui Ceaușescu față de discuțiile necontrolate ideologic. Iar indicațiile tovarășului președinte N. Manolescu sunt la fel de clare cum erau odinioară cele administrate de tovarășul președinte Ceaușescu: părerile personale doar acasă; în spațiul public, doar activitatea intensă și roditoare a instituțiilor (probabil, dovadă vie a înțeleptei conduceri a mult iubitului conducător).
Enormitatea acestui imperativ ideologic într-o epocă (pretins) emancipată de dictatură vorbește prin ea însăși.
În vremurile de tristă amintire, când Nicolae Manolescu era doar critic literar, fără îndoială că el însuși ar fi pledat pentru dezbaterea vie și confruntarea neîngrădită de opinii. Azi, fixat și parafixat în fotolii directoriale, se teme de lighioane (pardon, păreri personale) la fel de mult ca foștii tovarăși de încredere țintuiți în funcții.
Scandalos e însă că Manolescu se pretinde un liberal de tip occidental (comuniștii, barem, își recunoșteau deschis ostilitatea față de liberalismul „burghez”) – cu „liberali” ca el, care demonizează blogosfera așa cum altă dată activiștii demonizau părerile „exprimate anarhic” („fără aprobarea Partidului”), nici nu mai e nevoie de (alți) politruci…
Bine zic băieții noștri de dreapta: „comunismul n-a murit”… el merge înainte, mai ales prin ei înșiși.
Autor: Adrian-Paul Iliescu
Sursa: Argumente si fapte
Adauga comentariu