“Nu pot să nu remarc pericolul cumpărării masive de teren agricol de către cetăţeni ai altor state. Asistăm la o confiscare a proprietăţii. Există interese imobiliare ori se doreşte concesionarea acestora pentru autostrăzi. Ar trebui să frânăm acest proces”, a spus ministrul de externe Theodor Baconschi.
Potrivit estimărilor preşedintului LAPAR (Liga Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania) Nicolae Sitaru, circa un milion de hectare de teren agricol sunt în proprietatea unor cetăţeni străini. O statistică publicată în primăvara anului trecut arată că străinii deţineau, la acea vreme aproape jumătate de milion de hectare de teren arabil în România. Cei mai mari investitori străini sunt italienii, danezii şi olandezii. “Sunt un adversar al înstrăinării terenurilor către nerezidenţi, dar nu sunt impotriva investiţiilor în agricultură”, a declarat ministrul Agriculturii Valeriu Tabără.
În ultimii cinci-şase ani, investitori americani, suedezi, finlandezi, germani au investit sute de milioane de euro în achiziţia de suprafeţe împădurite în România.
Din 2005 până acum, Harvard a tot cumpărat păduri în ţara noastră, iar investiţiile totale depăşesc 100 de milioane de euro. Pe lângă cele 35.000 de hectare de pădure, compania mai deţine alte 2.500 de teren agricol, precum şi o fabrică de placaj la Călăraşi cu circa 550 de angajaţi, care a fost cumpărată în 2010.
Mai detaliat, Harvard deţine compania de administrare Harvard Management Company, care este acţionarul majoritar al fondului Phemus Corporation, care la rândul său deţine firma Scolopax SRL din Focşani, proprietarul unei suprafeţe împădurite de 35.000 de hectare de pădure în România, din care cea mai mare parte se află în zona Vrancea.
Suprafaţa arabilă a României s-a redus faţă de anul 2003 cu 1,2 milioane hectare
Suprafaţa arabilă a României s-a redus faţă de anul 2003 cu 1,2 milioane hectare, la aproximativ 8,2 milioane hectare, potrivit datelor recensământului agricol 2010-2011.
“La această dată nu mai discutăm de 9,4 milioane hectare de teren arabil, ci de 8,1-8,2 milioane hectare. Practic, în mai puţin de zece ani, dacă luăm în calcul recensământul general agricol din 2003, vedem că suprafaţa arabilă a României a scăzut cu aproape 1,2 milioane hectare. Nu este o suprafaţă oarecare”, a spus Tabără, într-o conferinţă de presă.
De ce investesc fondurile în păduri?
„Lemnul este marfă care este cerută la nivel global. În viitor, suprafeţele împădurite ale lumii vor scădea. Iar investitorii instituţionali au realizat valoarea pădurilor şi a terenurilor agricole“, spune Wolfgang Wetzel, directorul general al Nordcapital New Energy, un fond german care a investit de asemenea 60 de milioane de euro în achiziţia de 18.000 de hectare de pădure în România şi caută în continuare să facă noi achiziţii. Fondul, cu un volum total de investiţii de circa 6,6 miliarde de euro, mai are plasamente şi în industria navală, real estate şi energii regenerabile. De ce aleg fondurile România când vine vorba de păduri? Rutgersson spune că investitorii străini sunt atraşi de România datorită preţului redus al pădurilor şi ofertei relativ mari de terenuri împădurite scoase la vânzare – este vorba de terenurile retrocedate. În ţări precum Polonia sau Republica Cehă, spre exemplu, nu există suprafeţe importante de păduri scoase la vânzare. Preţul mediu al unui hectar de pădure în România este de circa 2.500–3000 de euro, în timp ce în ţările nordice poate ajunge şi la 10.000 de euro. România a devenit o ţintă predilectă pentru investitorii străini în păduri începând cu 2007, o dată cu intrarea în Uniunea Europeană. Este vorba mai ales de fondurile de investiţii nordice care au început să cumpere suprafeţe de teren împădurite de la familiile cărora le‑au fost retrocedate astfel de proprietăţi, scrie MONEYEXPRESS.
Străinii trebuie să mai aştepte 3 ani că să cumpere pământ românesc pe persoană fizică
“Am vrea să prelungim măcar cu trei ani interdicţia persoanelor fizice din străinătate de a cumpăra teren agricol în România. Am înţeles de la comisarul european Cioloş că Ungaria şi Lituania au obţinut de la CE o prelungire a acestei interdicţii până în 2017. Asta ne dorim şi noi”, a declarat Valeriu Steriu, preşedinte al Comisiei prezidenţiale pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii în România. Potrivit acestuia, străinii au cumpărat masiv terenuri, mai ales în regiunea de Vest a ţării, la adăpostul unor firme. Chiar şi acum există un interes major din partea unor şeici sau emiri din Orientul Mijlociu de a cumpăra teren agricol în România.
Autor: Florin Cojocaru
Sursa: Money.ro
VINDEM PARLAMENTARI LA 1 UN EURO PERSOANA.
CEI INTERESATI ADRESATI-VA LA T.BASESCU.
CUM A VANDUT FLOTA ROMANIEI LA UN DOLAR BUCATA;IN FELUL ACESTA POATE SA-SI ROTUNJEASCA FONDURILE DIN BANCILE STRAINE.
NU A MAI RAMAS NIMIC DE FURAT SI VANDUT IN ROMANIA.DOAR POLITICIENI CARE NU SANT BUNI LA NIMIC.ASA SE VOR TREZI SI EI CAND VOR AJUNGE SCLAVII STRAINATATII.