Politică

Statul în slujba bogaţilor

Nu sunt economist, precum bine ştiţi. De aceea nici nu-mi dau cu părerea despre un Buget care, oricât aş fi eu de amator în materie de finanţe publice, este mai degrabă roman SF, dacă ne uităm la datele macroeconomice de la care s-a pornit în construirea lui. Şi, ca de obicei, veniturile sunt zdravăn supraevaluate, fără să înţeleg de ce, pentru că lucrul ăsta se întâmplă matematic de vreo câţiva ani buni. De fapt, un motiv există: realităţile economiei româneşti şi modelele pe care le folosesc Ministerul de Finanţe, Comisia Naţională de Prognoză şi Institutul Naţional de Statistică pentru a descrie aceste realităţi nu se mai pupă. Simplu: economia românească şi modelizarea ei sunt două lucruri atât de diferite, încât orice e posibil, în materie de construcţie bugetară şi de prognoze. Sincer să fiu, judecând după ratările sistematice ale BNR când vine vorba de ţinta de inflaţie, nici modelul BNR nu e mai breaz.

Această nepotrivire este o mare problemă. Ştiu că în timpul guvernării PSD, prin 2002 au 2003 se pornise o acţiune de elaborare a unui nou model al economiei româneşti, care să ţină cont şi de variabilele determinate de aderarea noastră la Uniunea Europeană. Această acţiune era parte a efortului de elaborare a Strategiei Nationale de Dezvoltare Durabilă până în 2025.

Sigur, modelele nu sunt identice cu realitatea, şi punctele lor slabe în descrierea cât mai fidelă a realităţii se văd în regimurile tranzitorii. Criza actuală poate fi considerată un regim tranzitoriu, economia trecând de la o stare de echilibru relativ la o altă stare de echilibru relativ. În astfel de perioade este evident că diferenţele dintre economia reală şi datele oferite de modelizarea ei cresc. Dar cât de mare poate fi creşterea asta? De unde începe modelul să-şi piardă relevanţa?

Este o discuţie extrem de specializată, pe care nu eu o voi face. Eu doar observ că nu există, la nivel public, o discuţie despre această problemă, extrem de importantă, pentru că priveşte credibilitatea politicilor publice în domeniul economic. Nu poţi să iei decizii de calitate dacă nu te bazezi pe date şi pe analize fiabile.

Construcţia bugetului de stat a ajuns un soi de parodie, în care important este un singur lucru: să se închidă socoteala. X venituri, Y cheltuieli, diferenţa Z trebuie să egală cu A, cifra de deficit convenită cu FMI, care a ajuns pe căi esoterice la valoarea A, pentru că modelul după care analizează Fondul economia României este şi mai inadecvat realităţii şi mai primitiv.

De aceea ne vom distra tot anul cu noi taxe şi impozite. Veniturile fiind supraevaluate, foamea de bani a Guvernului e tot mai mare. Dar în loc să rupem pisica şi să recunoaştem că introducerea cotei unice a fost un mare eşec, de vreme ce în ani de creştere economică în ritm înalt deficitul bugetar a crescut an de an, din nevoia de bani pentru cheltuieli publice de bază, nu pentru “fineţuri”, refuzăm să vedem realitatea, din motive de orbire ideologică.

Nimeni nu mi-a demonstrat, cu cifre în faţă, cât anume din creşterea economică din perioada 2005-2008 poate fi pusă pe seama cotei unice de impozitare. În schimb sunt destui care au argumente să demonstreze că mare parte din deficitul de cont extern vine din consumul de lux, consum posibil tocmai banilor lăsaţi celor cu venituri mari şi foarte mari, care “întreprinzători” se presupunea că ar fi investit aceşti bani în producţie şi în crearea de noi locuri de muncă. Greşit! ei s-au comportat oricum, numai conform aşteptărilor, nu! Şi mai e ceva: ţările cele mai atinse de criză, în Est, sunt cele care au introdus cota unică de impozitare. Nu-mi daţi exemplu Rusia, că ruşii, fără petrol şi gaze, dădeau de mult colţul!

Şi uite aşa, în loc să revenim la un sistem de impozitare progresivă (că tot ţipă Vodă pe toate televiziunile poporului “solidaritate!”) şi să mărim, pentru o perioadă determinată de timp, să zicem doi ani, TVA de la 19% la 21% , noi am ales calea cea mai imbecilă cu putinţă, şi mai distructivă pentru economie: creştem toate celelalte taxe şi impozite. Impozităm şi pensiile, indiferent de mărimea lor. Tăiem cheltuieli publice, legate de protecţia socială. Generăm şomaj într-o veselie, prin reducerea puterii de cumpărare a peste 90% dintre românii activi, şi evident a pensionarilor. Punem pe butuci agricultura şi industria alimentară. Asta pentru că nu vrem să ne atingem de veniturile bogaţilor acestei ţări, pentru că ei nu vor să fie solidari cu noi.

E bine! E foarte bine! Şi-o să ne facă Nuţi (…) şi teren de golf, la Snagov. De parcă românii s-au apucat toţi de jucat golf! Când e vorba de şcoli noi, de spitale, de ambulanţe, de autobuze şcolare, dă-i în (…) de milogi! Să-şi facă, nu să aştepte la mâna statului! Statul e ocupat să asigure bunăstarea bogaţilor!

Constantin Gheorghe
sursa: constantingheorghe.blogspot.com

Abonează-te la newsletter