Politică

Starea natiunii

Care sunt nevoile de bază ale populaţiei. Hrană. Aproape toată din import. Deşi suntem capabili să hrănim cel puţin dublul populaţiei. Avem teren arabil dublu pe cap de locuitor faţă de media mondială. Stă pârloagă. Apă, rezervele noastre sunt suficiente dar din nefericire poluate într-o proporţie mult prea mare. Aer, suprafaţa despădurită creşte constant fără contramăsuri.

Securitate. La nivel naţional suntem membri NATO. Aici am reuşit. Dar siguranţa locului de muncă? Aici nu stăm aşa bine şi o să stăm şi mai rău. Securitatea personală. Se înrăutăţeşte, vezi numărul de accidente auto, sistemul medical sau creşterea infracţionalităţii. Securitate financiară. Cine poate spune că financiar este sigur. O minoritate infimă.

Încrederea. În reuşita personală, foarte scăzută prin mijloace morale. Încrederea în alţii, foarte scăzută, atomizarea populaţiei e evidentă, în sistemul România, se apropie de zero, 78 din populaţie crede că mergem într-o direcţie greşită. În clasa politică. În sistemul juridic. Nu comentez.

Ce putem face? De unde să începem? Cred că primul pas în rezolvarea oricărei probleme este recunoaşterea că problema există.

Suntem o naţiune care se dezintegrează, criza a scos toate tarele noastre la suprafaţă, suntem la un pas de mişcări sociale, nu ne putem baza pe clasa politică pentru a ne da un sens. Care-i pasul următor?

Împărţirea unei probleme mari în probleme mai mici. Ar trebui o listă deschisă cu problemele fundamentale ale României.

Eu o spun pe prima. Revizuirea Constituţiei. S-a ajuns ca separarea puterilor în Stat să nu funcţioneze. Justiţia dă salarii, Parlamentul judecă, Guvernul dă legi. Curtea Constituţională dă soluţii particulare dar şi hotărârile ei sunt luate în derâdere de Justiţie.

Dan Selaru
sursa: romaniadeieri.blogspot.com