Laura Codruţa Kovesi este:
*Singurul procuror care timp de 6 ani cât a condus Parchetul General a transformat instituţia într-un “sanatoriu” şi a pus-o la dispoziţia SRI
*Singurul procuror general al României care îşi schimba mailuri cu nelegiuiţi din dosare la comandă, singurul procuror general care şi-a plagiat teza de doctorat şi care a pus la dispoziţia SRI toată procuratura României prin protocoale fără număr şi ilegale
*Singurul procuror şef al DNA care a fost respins de procurorii instituţiei, care a fost impus cu forţa la şefia DNA, nu pe criterii de competenţă sau transparente, ci prin cea mai puturoasă înţelegere politico-securistă, punând din nou instituţia la cheremul SRI
*Singurul procuror şef DNA care în 13 ani şi-a revocat procurorii cu rezultate doar pentru că aceştia nu mai acceptau nelegiuirile ei
*Singurul procuror şef DNA care a fost înregistrat de subordonaţi dând indicaţii ilegale şi care apoi şi-a folosit funcţia râzbunându-se pe ei
*Singurul procuror şef DNA care a acceptat falsificarea de probe în dosare
*Singurul procuror şef DNA care a minţit ani în neştire şi cu o seninătate demnă de analiză de specialitate
*Singurul procuror şef DNA căruia în 13 ani instanţele i-au infirmat actele de management şi a pus în pericol DNA prin acte ilegale
*Singurul procuror şef DNA care se judecă în instanţe cu procurorii săi. Şi care a fost învins chiar de procurorii săi
*Singurul procuror şef DNA care a încălcat de două ori deciziile CCR şi legea fundamentală a României
*Singurul procuror şef al DNA care a fost sancţionat de Inspecţia Judiciară chiar pentru încălcarea independenţei procurorilor şi judecătorilor
*Singurul procuror şef DNA care în 13 ani şi-a îngropat instituţia în achitări şi clăsări, şubrezind şi decredibilizând toată lupta anticorupţie din România
* Singurul procuror şef al DNA care a transformat instituţia într-un mijloc de şantaj atât la nivelul scenei politice cât şi la nivelul magistraturii. Singurul procuror şef al DNA care se concentra pe “decapări” de oameni/ţinte şi nu ancheta obiectiv fapte
*Singurul procuror şef al DNA care a fost infirmat pe bandă rulantă de instanţe (Curţi de Apel şi ÎCCJ), care a pus în pericol DNA, a trecut DNA pe numele său- hijacking DNA, transformând DNA în scutul său de protecţie propriu şi personal, deturnând DNA de la rolul şi fundamentul său legal
*Singurul procuror şef DNA care prin eşecuri răsunătoare a slăbit statutul procurorului în România, care a distrus încrederea în actul legal, imparţia, echidistant şi integru de justiţie, şi care, ca efect al acţiunilor sale, a determinat modificări legislative în politica penală a statului român
*Singurul procuror şef al DNA care în 13 ani a fost revocat de Curtea Constituţională şi de preşedintele României
*Singurul procuror de rang înalt din istoria post decembristă a României dat afară din funcţie în mod ruşinos
*Singurul procuror şef al DNA care nu ştie carte
Dragă Codruţa, tu ştii sigur continuarea cântecelului: “Când văd păsări călătoare, ce n-aş da să zbor/Săpam şanţuri dupa şanţuri, fără de folos/(…)Acum stau la ordonanţă, vai de viaţa mea!
Autor: Sorina Ruxandra Matei
Sursa: Sorina Ruxandra Matei
singurul ”procuror” care in timpul mandatului nu a vazut, nu a auzit si nu a luat la cunostinta despre distrugerea economiei nationale,( a industriei , agriculturii , telecomunicatiilor, transporturilor, etc…), despre vanzarea resurselor minerale si naturale ale tarii,petrol, gaze, minereuri, carbuni, cupru, aur, ape, paduri, etc…
noroc mare avem ca exista niste rataciti care urla in piata Victoriei pentru niste teme false!
Nu a luat aceasta decizie, Dulapul sasesc(caci el nu face nimic dupa capul sau), ci a primit ordine scrise in acest sens de la stapanii sai de la Berlin si Bruxelles, carora le e teama ca ne-ar putea pierde si pe noi din lesa, asemenea Poloniei si Ungariei!! Cat despre atotinfractoarea Nefertiti trebuie sa urmeze obligatoriu pt ea, “Brutaria”, asa ca trebuie de pe-acum sa-i uram: “multi ani primeasca”!!
SORINA MATEI PRIN ACEST ARTICOL AI DEMONSTRAT CA ESTI F. PATIMASA. UNELE DIN CAUZA CHIAR MA DISTREAZA……..
A fost odata ca niciodata, daca nu era, nu se povestea POVESTEA UNEI TARI SUBMINATE ECONOMIC, SOCIAL, POLITIC, CULTURAL, JURIDIC, MILITAR, ISTORIC, ARTISTIC, MEDICAL, EDUCATIONAL, UMAN.
A fost si s-a lasat folosita de un sistem ingenios pus la punct din pdv geopolitic, strategic in REGIUNE in contextul ideologiei globaliste. Mitul CATANI, in speta, o cacialma. Expresia DICTATURII. CAPCANA DE TARA. Abia acum iesim din DICTATURA! Din aliante si parteneriate nocive, malefice, ticalosite, mafiote. Abia acum cunoastem eliberarea, libertatea, revenind pe CALE, in LEGALITATE, CONSTITUTIONALITATE, evidentiind ADEVARUL, traind VIATA, invatand sa … gandim bine, frumos, sanatos, normal, luminos. Invatam sa nu mai actionam la dictare, DIKTATE, DIRECTIVE straine, incompatibile cu structura noastra identitara, ancestrala, umana. S-a pronuntat EXIT la DICTATURA!
6 milioane euro/interceptarea, filajul, urmarirea pt un prejudiciu probat de 1000 euro, in cond in care … tara ne fuge de sub picioare la propriu, secatuieste, insaraceste, supraindatoreaza, destrama, dezbina, dezumanizeaza … trist!
Pasari calatoare … a inceput DNA cercetarea penala impotriva PASARII care a atacat motorul lui MIG 21 LANCER din vremea lu’ stra stra bunica?