Întrebarea este: “De ce nu ne mai însoţim cu Adevărul?”. În forma aceasta, a pus-o răspicat profesorul emerit al Universităţii Freiburg, Wolfgang Reinhard. Mă rog, nu chiar el, ci editorul său. Autorul, istoric, mare specialist în trecutul şi subteranele papalităţii, ar fi vrut să scrie o carte cu titlul celebrului citat din Evanghelia după Ioan: “Şi adevărul vă va face liberi!”(8,32). Editorul său, însă, om cu mai multă experienţă comercială, (mai ştia ceva şi despre logo-ul CIA), a zis că s-ar vinde mult mai bine dacă titlul s-ar referi la minciună şi nu la adevăr! Ieşea la rampă, astfel, termenul cu mari valenţe conceptuale de “societate a minciunii”. Impactul a fost nu doar comercial, ci a produs ample reverberaţii în mai toate domeniile cunoaşterii sociale, de la psihologie şi sociologie, la economie, şi de la etică şi filosofie, la drept. Continuă să facă valuri şi astăzi, nu doar în lumea mică şi relativ nesemnificativă a celor care se ocupă de idei, ci şi în cea a mult apreciaţilor “oameni practici” – care se ocupă să facă bani, cu alte cuvinte.
Om al academiei, pe Reinhard l-a interesat, pentru că l-a nemulţumit profund, minciuna sistematică şi ruinătoare care a ajuns să cucerească spaţiul sacru, altădată exclusiv rezervat Adevărului, mediul academic. Nu e singurul care sună din acest corn, dar nici prea mulţi nu sunt cei care au curajul să-l folosească! Repercusiunile împotriva “agitatorilor” sunt de regulă dure şi imediate. Am să amintesc, doar, vorba provocatoare a unui fizician de premiul nobel, Richard Faynman, care a avut curajul să spună că ştiinţa a ajuns să poată fi definită drept “credinţa în ignoranţa experţilor”! Dar, nu ca să vă povestesc nemulţumirile lui Reinhard m-am apucat eu să scriu aceste rînduri, ci pentru că temele “societăţii minciunii” sunt în România de astăzi de o actualitate care răcneşte din toţi bojocii la noi, dar faţă de care lumea, atît cea a academiei, cît şi cea a “oamenilor practici”, rămîne în continuare surdă! (Excepţia notabilă, care confirmă regula, desigur, profesorul Marga!). Iar consecinţele sunt din ce în ce mai ruinătoare, pentru noi toţi, mai ales pentru noi cei care, vrem-nu-vrem, ajungem să achităm grosul notei de plată! Nu o să mă apuc, acum, să înfăţişez tabloul înspăimîntător al zonelor în care minciuna a devenit “ingredientul fără de care nu se poate”!
Politica este desigur, pe primul loc, dar în competiţia acerbă pentru utilizarea şi valorificarea valenţelor multiple ale minciunii se află bună parte din relaţiile şi activităţile economice, din administraţie şi control statal, din spaţiul educaţional, ori din cel al activităţilor care răspund nevoilor spirituale. Peste tot, minciuna este la ea acasă, iar puterea ei de circulaţie o întrece, de departe, pe cea a celei mai puternice monede a zilei. Exact ca şi moneda, minciuna a ajuns să fie un fel de etalon universal al unei substanţe care impregnează toate formele de interacţiune socială, numită “înşelăciune”; la fel ca moneda, minciuna a devenit mijloc de tezaurizare, instrument de investiţie etc. În economia lumii globalizate, pînă şi moneda a ajuns să se închine acestui nou idol, minciuna, din momentul în care valoare ei s-a rupt de orice etalon standard fix şi s-a admis crearea monedei în “incubatoarele bancare”, din “vîrful pixului contabil”.
Cît ne costă politica bazată pe minciună, economia şi finanţele bazate pe minciună, educaţia bazată pe minciună, cultura şi religia bazate pe minciună şi toate celelalte mari zone de activitate socială care au incorporat minciuna în mod sistematic? Este un calcul pe care nimeni nu se îngrămădeşte să îl facă, nu doar pentru că ne-am încurca în unităţi de măsură de nivel exa, zetta, yotta. Adevăratul motiv este atotputernicia Minciunii. Ea nu ne mai dă voie să facem astfel de calcule. Împotriva ei, puţini mai au curaj să ridice glasul. Ştergerea frontierelor de toate felurile, juridice, culturale, lingvistice, ştiinţifice chiar, dintre teritoriul Adevărului şi cel al Minciunii este marea bătălie a acestui început de post-modernitate. Există şi un teritoriu al “Ţării de Mijloc” – Midgard -, cel care în logica cu două valori şi jumătate, inventată şi investigată de marele Moisil, este-şi-nu-este atît al adevărului, cît şi al minciunii. Este teritoriul “Iluziei”. Bătălia dintre Minciună şi Adevăr, pentru stăpînirea, instrumentalizarea şi manipularea “Iluziei” şi a iluziilor de tot felul, fără de care oamenii nu pot trăi, este cea care va decide viitorul societăţilor de astăzi. Apetitul inflamat, hipertrofiat, pentru iluzii al societăţilor post-moderne, industrializarea şi hiper-tehnologizarea “fabricilor de iluzii”, “virtualizarea” unei părţi, deja semnificative, a relaţiilor sociale fundamentale, de la comunicare, la economia schimburilor, rolul dominant al “iluziilor” în constructele culturale ale post-modernităţii sunt tot atîtea semne ale unei schimbări sociale masive, care va rezulta din bătălia pentru acest Ţinut de Mijloc.
Din păcate, societatea României pare deja căzută sub robia Minciunii. Dominaţia oficială a minciunii în spaţiul public este una dintre marile poveri cu care societatea României a plecat în spate, în 1989. Eforturi de a scăpa de această, cu adevărat, grea moştenire, au fost şi sunt, unele chiar eroice. Rezultatele nu par să anunţe, însă, izbînda asupra celor care au fost atît de dornici, ba încă şi mai harnici, să ne încarce şi mai mult samarul minciunii, pentru că aceasta a fost condiţia existenţei, afirmării, legitimităţii şi a bunăstării lor! Se mai poate, încă, şi altfel? În teorie, da! Cu practica nu stăm noi prea bine, dacă este să ne luăm după “istorie”! Dar, cine ştie? Rar, dar s-au văzut minuni, chiar şi pe la noi!
Autor: Cornel Codita
Sursa: Bursa.ro
Adauga comentariu