În februarie 1990, cetățenii democrațiilor occidentale puteau vedea pe ecranele televizoarelor cum un român dezlănțuit bătea fără cruțare un maghiar căzut la pământ, care practic nu mai mișca. Cel puțin așa suna comentariul cu care presa occidentală însoțea acele imagini. Locul unde se consumau respectivele atrocități era orașul Târgu Mureș din România. Mai exact din acea parte a României numită Transilvania care, potrivit unor politologi occidentali precum americanul Samuel Huntington, aparținea, spre deosebire de celelalte, spațiului civilizațional european (catolic și protestant).
În realitate, cel bătut era un român iar bătăușul era un ungur. Numele lor nu mai contează; și oricum problema nu era una de naționalitate, ci de personalitate. Mistificarea adevărului servea însă unei teorii care viza dezmembrarea teritorială a României sau cel puțin lăsarea ei în sfera de influență euro-asiatică. Indiferent cum definim evenimentele din decembrie 1989, fapt este că dezintegrarea țării era parte a unui plan care includea și alte state est-europene precum Iugoslavia sau Cehoslovacia.
Această fragmentare geopolitică era cumva prețul libertății (sic!). Puteam fi liberi dar nu atât de mari. Cu atât mai mult cu cât noua construcție federală europeană postbipolară, nemaibeneficiind de un pilon central de dimensiunea URSS, nu permitea decât utilizarea unor cărămizi naționale de mici dimensiuni. „Structura de rezistență” geopolitică germană nu oferea mai mult.
Pentru a neutraliza efectele dezinformării referitoare la cazul Târgu Mureș a trebuit să lucrăm din greu timp de șapte ani. Nu ar fi lipsit de interes să cercetăm astăzi rolul jucat atunci în această afacere mizerabilă – atac patent la adresa securității naționale a României – de postul de televiziune Sky News și stăpânii lui. Cred că românii ar afla lucruri foarte interesante.
Sintagma „Breaking News” (formulă a cărei utilizare în mass-media română ar trebui interzisă de CNA, întrucât ea nu spune ceva decât pentru vorbitorii de limbă engleză) se poate traduce în română prin cuvintele „știri explozive” sau „știrile momentului”. Altfel spus „știri care ucid plictiseala”. Manipulate de anumiți agenți de presă, precum Sky News, The Sunday Times, The Windows of the World etc, aceste „știri” au ajuns însă să ucidă oameni. La propriu iar nu la figurat.
Să nu nelăsăm însă înșelați de aparențe. Nu este vorba aici numai despre goana după senzațional, ci și despre nevoia de a susține anumite politici prin manipulare mediatică. Nu ne confruntăm doar cu abuzul de libertate al unor organe de presă, ci cu transformarea presei în instrument de promovare a agendelor unor cercuri de interese mai mult sau mai puțin oculte. Ceea ce pare a fi un exces de libertate este de fapt expresia lipsirii de libertate a presei.
Sunt celebre scenele transmise de toate posturile de televiziune din lume la finele anilor 1990, care arătau cum armata sârbă trage cu tunul de pe munții din împrejurimile orașului Sarajevo, în civilii care mergeau să își facă cumpărăturile în zi de târg. Imaginile cu cei uciși pe loc sau care, răniți, se târau spre a se pune la adăpost, au îngrozit și indignat o omenire întreagă. Altminteri pacifistă, opinia publică a cerut, sprijinit sau acceptat intervenția militară internațională în Bosnia-Herțegovina, pentru a opri „măcelul săvârșit de sârbi”.
Peste ani, vizitând locul în calitate de Președinte al AP-OSCE, aveam să aflu că, într-adevăr, oameni nevinovați muriseră dar de gloanțe trase din oraș, unde nu era nici o armată sârbă, iar nu de pe munți. De pe înălțimi se putea trage numai cu un armament care ar fi produs un alt fel de efecte decât cele văzute la televizor. Sub impresia carnagiului, acest „detaliu” nu a fost observat de către consumatorii de „Breaking News”; în fapt victime ale acestora.
Vor susține unii că, independent de asemena înscenări, intervenția armată externă a fost benefică întrucât a oprit un război civil. Nu discut acest lucru. Cert este că minciuna a facilitat și justificat o acțiune militară ale cărei „scopuri umanitare” declarate au acoperit perfect agende geopolitice oculte și ilegitime: americanii urmăreau de fapt obținerea unui culoar de acces spre Marea Neagră prin albanizarea / islamizarea Balcanilor de Vest, în timp ce vest-europenii voiau să elimine „pericolul” ca reunificarea Europei, consecutivă dispariției blocului sovietic, să le aducă în „casa comună” locatari prea voluminoși și prea ambițioși, precum Iugoslavia.
Separarea slavilor de sud catolici de cei ortodocși era numai bună în acest sens, pentru Germania de curând reîntregită a anilor 1990; nu însă și islamizarea Europei de sud-est. Așa se explică de ce trupele europene nu au ridicat un deget pentru a opri masacrarea bosniacilor (slavi islamizați) de la Srebrenica. În timp ce soldații americani nu au ezitat să oprească manu militari forțele franceze care încercau să sprijine cauza croaților (slavi catolici). Despre asta nu s-a vorbit în Breaking News.
În anul 2001, pe când eram Președinte al AP-OSCE, am fost abordat de o colegă suedeză care m-a informat alarmată că un compatriot de al său, auditor, descoperise în contabilitatea OSCE înregistrarea unei pierderi cu totul neverosimile, echivalată cu valoarea a patru mii de autoturisme Volvo. Aceasta ar fi fost chipurile cauzată de abandonarea echipamentului misiunii OSCE în Kosovo, ca urmare a evacuării ei precipitate de iminența intervenției NATO în conflictul sârbo-kosovar. Investigând cazul am ajuns la concluzia că, sub acoperirea mediatică a evenimentelor din Kosovo, s-a ascuns finanțarea externă clandestină a formațiunilor paramilitare kosovare care luptau pentru separarea de Serbia. Sunt lesne imaginabile presiunile făcute pentru a nu pune în discuție publică asemenea descoperiri. Am făcut-o totuși în raportul prezentat la sesiunea anuală a AP-OSCE la Paris, în 2001, dar presa nu a părut interesată de acel pasaj, altminteri exploziv, din discursul meu. „Breaking News”, desigur, dar numai cu voie de la „primărie”.
Ceva mai recent, presa a relatat pe larg faptul că regimul Președintelui sirian Bashar al Assad ar fi folosit arme chimice împotriva forțelor de opoziție implicate în războiul civil din Siria. În contextul admosferei create de acele relatări, opinia publică s-a aprins până la punctul în care a făcut aproape inevitabilă o intervenție militară a SUA în Siria, de partea taberei antiguvernamentale. În ultimul minut, această acțiune, care ar fi internaționalizat de o manieră extrem de periculoasă criza siriană și ar fi favorizat Statul Islamic, a fost oprită printr-un efort diplomatic în care am fost implicat și eu. De la „Breaking News” la război mondial a fost dinnou o distanță de doar un pas.
În 2009 România începea primul său mandat întreg în Parlamentul European. Când intrase în UE în 2007, legislatura era la jumătate și prin urmare românii s-au așezat pe scaunele care mai erau libere. În 2009 porneam însă de la aceeași linie de start cu vechii membri. După expresia unui politician german, am făcut-o ca o rachetă cosmică. Secretarul general al Grupului socialist îmi mărturisea că din știința sa niciodată o națiune nu ocupase în structurile politice ale PE atâtea poziții strategice (nu neapărat spectaculoase dar esențiale). Un influent europarlamentar austriac avertiza alertat că „românii au ajuns să controleze toată politica externă a UE”. Participasem la acele negocieri și știam că ceea ce obținuserăm era fix ceea ce doream. Eu unul devenisem primul est-european admis – spre indignarea presei britanice – în comisia specială pentru gestiunea informațiilor secrete. Nu întâmplător, fusesem propus, cu puternica susținere a Poloniei (sic!), pentru funcția de Înalt Reprezentant UE pentru politica externă și de securitate, bursa de pariuri de la Londra dându-mă ca omul cu cele mai multe șanse după ministrul de externe britanic David Miliband.
Pe acest fond și în acest context, izbucnește scandalul „bani pentru amendamente”. O înscenare realizată de ziarul The Sunday Times, frate prin modul de operare dar și prin persoana lui Rupert Murdoch, care îl controlează, cu postul Sky News. Ca și în cazul înscenării „arme pentru teroriști” pusă la cale de Sky News, oamenii au văzut la televizor un filmuleț editat cu grijă care alătura pasaje din mai multe discuții distincte, fără a sesiza nici că au de a face cu un colaj, nici că atunci când se vorbește de amendamente nu se vorbește de bani iar când se vorbește de bani nu se vorbește de amendamente.
Românii și-au zis că „nu se poate să nu fie adevărat întrucât doar au dat la televizor” iar presa română s-a bucurat de un măreț „breaking news”. Judecata fiind astfel terminată, justiția nu a mai avut altceva de făcut decât să ridice o odă presei britanice care ar fi „câinele de pază al democrației” și să îl condamne pe român, fără a mai cerceta autenticitatea filmului. S-a dovedit astfel că un român ajuns în poziții de mare influență în instituțiile europene poate fi lichidat – odată cu toată rețeaua a cărui principală ancoră era – printr-o simplă înscenare. Cu mic cu mare, românii înghit așa ceva. S-a pavat astfel drumul pentru înscenarea lui Sky News.
Cei care nu se pricep la arme, așa cum sunt eu, nu aveau cum să își dea seama că în filmul prezentat de Sky News, nu apăreau arme de luptă. Oricum filmul era dubios dar pe fondul prejudecăților cultivate în timp, potrivit căruia statul român și românii se pretează la toate relele, era credibil. Mai ales întrucât reporterul era britanic – deci „câine de pază…” – și se bucura de o reputație impresionantă. (Oare câți nevinovați va mai fi nenorocit acest „atlet al presei de investigație”?) Nimic mai firesc, deci, ca presa română și nu numai să amplifice informația lansată de Sky News relunându-o sub titluri pe cât de șocante pe atât de convingătoare. Tot așa cum s-a întâmplat cu maghiarul, care era român, bătut de românul, care era maghiar (sic!), la Târgu Mureș, cu un sfert de secol în urmă.
Intervenția DIICOT, care a expertizat filmul Sky News, așa cum au refuzat să o facă DNA și ÎCCJ cu filmul The Sunday Times (mai mulți experți neutri au atestat contrafacerea acestuia din urmă dar concluziile lor nu au fost luate în considerare de niște magistrați care acum ar fi cazul să facă cel puțin obiectul unei investigații contrainformative), a răsturnat percepția. Atât de simplu dar atât de târziu! Prea târziu și prea puțin! Căci percepția a fost răsturnată doar în România dar nu și în restul lumii, acolo unde contează cel mai mult. Acolo înscenarea se dorea să își producă efectele prin discreditarea României. Ceea ce s-a și întâmplat.
Cine are cel mai mult de pierdut din asta? Omul de rând. Ceea ce aș vrea să îi spun acestui om de rând, victimă a înscenărilor mediatice și a războaielor politice, este că lăsându-se manipulat ajunge să fie complicele propriei victimizări. Rezistența la manipularea prin dezinformare și înscenare este primul pas către organizarea autoapărării civile împotriva abuzurilor puterii politice săvârșite cu arma de distrugere în masă a știrilor care ucid.
Autor: Adrian Severin
Sursa: Adrian Severin Blog
Adauga comentariu