Politică

Şi sub administraţia Trump, România rămîne pentru SUA vaca blîndă, bună de muls

Pentru mulţi dintre români, Comunicatul semnat de cineva din Departamentul de Stat al SUA, prin care se cere retragerea Legilor justiţiei, a fost o mare surpriză. Şi chiar poate fi privit aşa, dacă ne gîndim că reprezentanţii alianţei PSD-ALDE, adversari declaraţi ai reţelei de ONG-uri de tip Soros, au văzut în alegerea lui Donald Trump oportunitatea de a scăpa de influenţa nefastă a politicilor globaliste impuse de democraţii americani tocmai prin reţeaua Soros din această parte a Europei. Aceeaşi reţea care-l contestă chiar pe Donald Trump.



La rigoare, însă, se pare că lucrurile nu stau chiar aşa, că politica americană în lume este mult mai pragmatică decît ne-am închipuit noi şi că interesele SUA transcend succesiunii la putere a celor două mari partide. Ne amintim bucuria politicienilor români în prima zi de lucru a administraţiei Trump, cînd peste o sută de ambasadori numiţi de Obama au fost schimbaţi peste noapte, sperîndu-se că unul dintre cei chemaţi acasă va fi şi cel din România, excelenţa sa Hans Klemm. N-a fost însă aşa şi, cu un pic de intuiţie, liderii PSD şi ALDE ar fi trebuit să înţeleagă de la începutul acestui an că administraţia Trump nu se dă cu capul de pereţi pentru acţiunile cel puţin ciudate ale lui Hans Klemm.

Comunicatul semnat de purtătorul de cuvînt al Departamentului de Stat american este un  document atipic, pe care politicienii noştri nu ştiu să-l descifreze. Dovada este reacţia instinctivă a şefilor Parlamentului, Călin Popescu Tăriceanu şi Liviu Dragnea.

Pe fond, ei aveau dreptate emiţînd acea Scrisoare ca reacţie la Comunicatul din SUA, susţinînd în mod firesc ideea că nimeni din afară nu poate să impună Parlamentului naţional cum să voteze o anumită lege, mai ales atunci cînd este vorba despre pachetul legilor justiţiei. Scrisoarea Tăriceanu-Dragnea este, de altfel, unul dintre puţinele documente oficiale emise de autorităţile româneşti, în care se reacţionează faţă de ideea vasalităţii României faţă de Marile Puteri, ceea ce ar trebui salutat ca un moment istoric.

Cu toate acestea, aşa cum deja se simte în spaţiul public, PSD şi ALDE n-au făcut altceva decît să ofere politicienilor din opoziţiei şi ONG-urilor de tip #Rezist o nouă oportunitate pentru proteste şi contestări formidabile, greu de înţeles pentru mulţi dintre români.

Întrebarea care se pune este cea firească: cum este posibilă o astfel de reacţie faţă de o Scrisoare care afirmă independenţa României în luarea unor decizii? Mulţi ar fi tentaţi să pună totul pe seama imaginii PSD de-a lungul anilor, începînd cu perioada regimului Iliescu, o imagine care nu s-ar fi estompat nici pînă azi.

În parte, teoria este corectă, numai că, în acest timp, la ambasada României din SUA, s-au perindat mai mulţi politicieni din PSD. A fost ani de zile acolo Mircea Geoană, devenit apoi chiar şeful PSD şi la un pas de a fi chiar preşedintele României. Acum este ambasador George Maior, membru marcant al PSD, şeful SRI şi fiul comunistului Liviu Maior, un apropiat al lui Ion Iliescu.

În aceste condiţii, dacă România a fost reprezentată la Washington de aceşti pesedişti de frunte, cum se face că administraţia americană, fie sub democraţi, fie sub republicani, ar mai păstra atîţia ani o eventuală repulsie faţă de ideea că „PSD egal Comunism”? De altfel, pînă recent, ca trimis al administraţiei democrate a lui Obama, venea la noi Victoria Nuland, cea care l-a susţinut făţiş pe Traian Băsescu, autodeclarat „de dreapta”, inclusiv după referendumul în care 7,4 milioane de români i-au cerut acestuia demisia!

Ce să înţelegem, deci? Că şi Partidul Democrat şi Partidul Republican din SUA cred că în România există pericolul revenirii comunismului prin PSD, deşi aveau acolo ca reprezentanţi ai noştri tocmai membri din PSD, de la care puteau să afle că acest pericol este nu numai inexistent, ci chiar imposibil? Este absurd, căci România a fost primită în NATO în vremea preşedinţiei lui Ion Iliescu, cînd Prim-ministru era pesedistul Adrian Năstatse!

Punîndu-ne aceste întrebări, ne este clar că altele sînt motivele pentru care în ultimii ani am avut din partea SUA cele două reacţii ciudate: după Referendumul din 2012 şi acum, în cazul Legilor justiţiei. Numitorul comun al acestor evenimente îl reprezintă susţinerea preşedinţilor României: Traian Băsescu în 2012, respectiv Klaus Iohannis în 2017.

Ne amintim de declaraţia aceea a lui Traian Băsescu, potrivit căreia este mai nimerit să faci felaţie licuriciului cel mare decît altora mai mici, sugerînd că e bine să acceptăm vasalitatea necondiţionată a SUA. Dar ne amintim şi de declaraţia lui Klaus Iohannis care, în faţa unui cetăţean simplu care-l acuza de slugărnicie faţă de americani, spunea de curînd că, totuşi, e mai bine să fii sluga americanilor decît să fii sluga Moscovei. Aceste două declaraţii sînt pline de tîlc şi arată că, oficial, americanii, fie ei democraţi sau republicani, se bazează în politica lor faţă de România pe  cei care ocupă fotoliul de preşedinte al ţării! Poporul şi partidele sînt noţiuni mult mai complexe, implicînd o diversitate de opinii pe care puterea din SUA nu pare dispusă să le gestioneze, fiind mult mai simplu să se bazeze pe un singur personaj, adică pe preşedintele ţării, cel care, prin CSAT, are în subordine toate structurile de forţă ale statului!

Imediat după referendumul din 2012, am încercat, într-un editorial, să explic ciudata decizie a administraţiei americane de a-l susţine pe Traian Băsescu, în ciuda votului masiv al românilor, care-i ceruseră demisia. Opinam atunci că în spatele acestei susţineri ar sta faptul că ar exista înţelegeri complicate pentru apărarea intereselor unor firme americane în România, or, dacă l-ar fi abandonat pe Traian Băsescu, nici un alt şef de stat (şi nu numai din România) n-ar mai fi fost dispus să intre în astfel de combinaţii, ştiind că, la un moment dat, va fi abandonat!

Oricît de ciudat ar apărea, ne aflăm acum în faţa unei situaţii identice, ştiind că şi Klaus Iohannis pare dispus să pună pe primul plan al preocupărilor sale interesele americane în privinţa înarmării, interese care presupun tot chestiuni financiare. Cu unicul scop de a beneficia de sprijin în obţinerea celui de-al doilea mandat de preşedinte.

Dacă ar fi să amintim doar afacerile Microsoft, Bechtel şi Patriot, am putea să înţelegem exact cît de pragmatică este politica SUA în privinţa României. Sînt afaceri protejate, de care DNA nu are voie să se atingă, fiind sprijinite de poziţia preşedinţilor României, ca şi cum aceştia n-ar fi fost aleşi de români prin vot, ci ar fi fost numiţi guvernatori ai ţării! Nu întîmplător, Laura Codruţa Kovesi este decorată şi protejată de ambasada SUA, iar George Maior a primit nenumărate decoraţii de la americani (vezi, de pildă, distincţiile “Meritorious Service Medal of Alabama” conferit de către guvernatorul statului Alabama şi medalia „Earl Warren” oferită de Directorul Agenției Centrale de Informații – CIA). Cît timp preşedintele va numi şefii instituţiilor de forţă, el va fi principalul partener al SUA pentru ca interesele americane din România să fie protejate.

Cu toate aceste elemente în faţă, putem să înţelegem mai bine substratul acestui scandal legat de Comunicatul semnat de purtătorul de cuvînt al Departamentului de Stat din SUA faţă de legile justiţiei.

Primul lucru care trebuie observat este că acest Comunicat nu vine direct din partea DSS, ca poziţie oficială. Doi români au încercat să afle cine a dat acel Comunicat şi s-au adresat direct oficialilor Departamentului de Stat: jurnalista Sorina Matei şi pastorul Chris Terhes, preşedintele „Romanian Community Coalition” din SUA.

Sorina Matei a primit din partea DSS propunerea de a se adresa Ambasadei SUA la Bucureşti, ceea ce a şi făcut, însă, spre surpriza ei, Ambasada SUA a invitat-o să se adreseze Departamentului de Stat! Nimeni nu a putut să-i ofere un răspuns clar. Întreaga corespondenţă poate fi văzută pe Facebook-ul jurnalistei (https://www.facebook.com/sorina.matei/).

Independent de acest demers, pastorul Chris Terhes s-a adresat direct unor oficiali din cadrul DSS şi ne-a comunicat într-un e-mail poziţia acestora: „Am vorbit cu mai mulţi oficiali de la Departamentul de Stat al SUA şi nimeni nu poate preciza, punctual, care ar fi acele „propuneri” din proiectele de modificare a legilor justiţiei care ar afecta independenţa justiţiei ori pune în pericol lupta anticorupţie. Un oficial de rang înalt pe care l-am întrebat pe ce îsi fundamentează cererea ca legile să fie retrase din Parlament, mi-a spus că ei nu au cerut aşa ceva şi nici „şi-ar permite să o facă”. Mi-a spus că ei nu au cerut să fie retrase proiectele de lege privind modificările la legile justiţiei, ci doar au exprimat îngrijorari privind proiectul iniţial făcut de Ministerul Justiţiei şi au îndemnat ca propunerile „care slăbesc statul de drept și pun în pericol lupta împotriva corupției” să fie respinse de Parlament”.

Este, deci, limpede că acel Comunicat al Departamentului de Stat din SUA, semnat de purtătorul de cuvînt, nu era decît un semnal pentru cine avea ochi să vadă şi urechi să audă! El a venit exact în ziua cînd preşedintele Iohannis a promulgat legea privind achiziţionarea rachetelor Patriot, mai exact „Legea pentru realizarea „Capabilității de apărare aeriană cu baza la sol” aferentă programului de înzestrare esențial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)” şi la doar cîteva zile după ce acesta declarase despre legile justiţiei: „Este o încercare nepotrivită şi nu va rămîne aşa. Am de gînd să fac tot ce poate să facă preşedintele într-un parcurs legislativ prevăzut în Constituţie”. Cu alte cuvinte, Comunicatul DSS nu făcea altceva decît să sublinieze sprijinul de care beneficiază preşedintele Iohannis din partea SUA, ca semn de recunoştinţă pentru promulgarea legii „Patriot”, deşi aceasta a fost dezbătută şi aprobată în Parlament cu sprijinul decisv al alianţei PSD-ALDE! Era clar ca lumina zilei că semnatarul acelui Comunicat habar nu avea de conţinutul proiectului de lege dezbătut în parlamentul României, ci doar făcea o trimitere la acesta pe baza unor informaţii primite fie de la Ambasada SUA, fie de la unii politicieni români, prin care s-a transmis ideea că preşedintele este împotriva modificării legilor justiţiei.

Din păcate, în loc să continue dezbaterile pe tema legilor justiţiei ca şi cum acel Comunicat n-ar fi existat, Călin Popescu Tăriceanu şi Liviu Dragnea s-au inflamat mai mult decît era cazul. Puteau, eventual, să pună pe cineva din aparatul Parlamentului (ca răspuns de la acelaşi grad de reprezentare) să dea o replică acelui Comunicat, însă au decis să semneze împreună o Scrisoare ca venind din partea Parlamentului, ceea ce a agitat teribil spiritele, oferind Opoziţiei o nesperată ocazie de a ataca din nou alianţa PSD-ALDE, deşi, pe fond, Scrisoarea Tăriceanu-Dragnea era corectă ca mesaj!

Cu alte cuvinte, oficialii noştri sînt departe de a înţelege că lumea nu stă în loc din cauza luptelor noastre interne. Cei din Opoziţie nu vor să înţeleagă că perpetuarea legilor Monicăi Macovei nu face altceva decît să dărîme sistemul judiciar din România prin tolerarea abuzurilor procurorilor şi ofiţerilor SRI, iar cei de la Putere nu vor să priceapă că jumătăţile de măsură ale lui Tudorel Toader nu fac altceva decît să lase o marjă de manevră pentru adversarii lor.

Indeciziile PSD-ALDE şi tontoroiul jucat de cei din Opoziţie nu fac altceva decît să justifice ideea că pentru Marile Puteri, în afara parteneriatelor solide din cadrul strategiilor geo-politice, România rămîne vaca blîndă, bună de muls, indiferent de succesiunea la putere a partidelor din ţările mari ale lumii.

Aşa cum am plătit cu bani grei bunăstarea celor de la Microsoft sau Bechtel, aşa vom plăti la centimă rachetele Patriot şi, în schimb, în loc să ne alegem cu statutul de ţară parteneră pentru marile proiecte ale lumii, ne vom mulţumi că vom fi băgaţi în seamă de cîte un astfel de Comunicat semnat de vreun purtător de cuvînt şi vom fi bucuroşi fie că avem ocazia şi noi să le tragem cîte una pe scăfîrlie, fie că agităm spre cer telefoanele luminate în cadrul unor proteste care să atragă atenţia lumii că sîntem şi noi pe aici, pe undeva.

Autor: Ion Spânu

Sursa: Cotidianul