„Am păcătuit şi ne-am luat răsplata. L-am defăimat pe Domnul Dumnezeu, şi ne-am primit pedeapsa. Ne-am întinat de toată fărădelegea, şi ne-am curăţit prin sânge şi lacrimi. Am călcat în picioare tot ce-a fost sfânt pentru străbunii noştri, şi din această pricină am fost la rându-ne călcaţi.
Am avut şcoală fără credinţă, politică fără cinste, oaste fără dragoste de ţară, stat fără binecuvântarea lui Dumnezeu. De acolo ni s-a tras năruirea şcolii, a politicii, a oştirii şi a statului.
Douăzeci de ani ne-am străduit să nu fim noi înşine, de aceea străinii ne-au învăluit cu întunericul lor. Douăzeci de ani ne-am batjocorit strămoşii pentru că se închinau Împărăţiei cereşti şi, de aceea, am pierdut şi împărăţia pământească cea leproasă.
Cu ce măsură i-am măsurat pe Dumnezeu şi pe străbuni, cu aceea am fost măsuraţi.
[…]
Ce cale să urmăm acum? Nu pe aceea, oricare, doar nu pe aceea pe care am mers două decenii, nu! Ce să facem acum? Orice, numai nu ceea ce am făcut între cele două războaie mondiale. Să nu păcătuim, ca să nu pătimim din nou.
Să nu-l batjocorim pe Împăratul Domnul Dumnezeu, ca să nu căpătăm o pedeapsă mai mare, şi poate, vai! fără de îndurare. Să nu ne întinăm de ticăloşie, ca să nu trebuiască iarăşi să ne curăţim prin sângele şi lacrimile noastre.
Să nu călcăm cele sfinte ale străbunilor noştri, ca să nu fim din nou striviţi. Şcoala să fie cu credinţă, politica cu cinste, oastea cu dragoste de ţară, statul cu binecuvântarea lui Dumnezeu.
Fiecare să se întoarcă către Dumnezeu şi către sine; nimeni să nu fie în afara lui Dumnezeu şi în afara sinelui, pentru a nu fi învăluit de înfricoşatul întuneric al străinului cu nume frumos şi îmbrăcăminte pestriţă.
Fiecare om cu dragoste de ţară să se silească să câştige Împărăţia Cerurilor, căci numai în acest chip se poate păstra vreme îndelungată şi împărăţia pământească.
Când poporul nostru zicea: „Dreptatea ţine ţara şi cetăţile ei,” e ca şi când ar fi zis: „Împărăţia Cerurilor ţine împărăţia pământească.”
Căci dreptatea e una din multele puteri ale Împărăţiei Cerurilor.
A doua putere este credinţa, a treia dragostea, a patra adevărul, a cincea milostenia, a şasea înţelepciunea, a şaptea curăţia, şi tot aşa – sânt aproape fără de număr şi de sfârşit.
Gândiţi-vă pe care dintre aceste puteri o aveţi, şi pe care nu o aveţi. Grăbiţi-vă să le dobândiţi pe toate. Astfel, veţi fi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru ceresc desăvârşit este. Astfel vă veţi împotrivi întunecatelor puteri ale iadului ce au stăpânit asupra ţării noastre, care multă vreme ne vor chinui în amintire, precum un vis înspăimântător. Astfel, în cele din urmă, înarmaţi cu puterile cereşti, cel mai bine veţi întări şi dragostea de ţară, şi numele vostru de Creştini ortodocşi. Să vă fie în ajutor Domnul Hristos, împreună cu Tatăl şi Duhul Sfânt, în vecii vecilor. Amin.”
(Sfântul Nicolae Velimirovici, Prin Fereastra temniței, Ed. Predania, București, 2009 , pp. 11-13.)
Sursa: Regasirea frumosului pierdut
Adauga comentariu