Analize și opinii Politică

Semne bune… de belciug

Definiţie: BELCIÚG, belciuge, s. n. 1. Verigă de metal de care se prinde un lacăt, un lanţ etc.? Expr. A pune (sau a atârna cuiva) belciugul în nas = a pune stăpânire (pe cineva), a avea (pe cineva) în mână.

Într-atât ne-am dorit să intrăm în “concertul european” încât nici acum nu ne vine să credem că dirijorii de la Bruxelles tind să acapareze puteri pe care nici Uniunea Sovietică nu le-a avut peste ţările din “glacisul” strategic. URSS a preluat cu succes de la Imperiul Ţarist titulatura de “Închisoare a Popoarelor”, iar Uniunea Europeană face paşi decisivi pe acelaşi drum. Ultimul an pare a fi limpezit tendinţele centralizatoare şi autoritare ale conducătorilor unui proiect care se sustrage tot mai mult de la orice control din partea instituţiilor democratice şi voinţei naţiunilor membre.

După cum Uniunea Sovietică şi Kominternul doreau să facă bine popoarelor şi clasei muncitoare fără ca acestea să fi cerut vreodată, la fel UE ne promite salvarea dintr-o stare de lucruri de care establishmentul de la Bruxelles nu este deloc străin. Chiar dacă au eşuat în proiectul uniunii monetare care a creat distorsiuni majore la nivelul economiei continentale, acum “liderii” europeni pretind şi centralizarea fiscală către organismele suprastatale paneuropene. Asta în timp ce monştrii hibrizi precum Facilitatea Europeană de Stabilitate Financiară (EFSF) şi Mecanismul de Stabilitate Europeană (ESM) au fost zămisliţi pentru a strânge pe făraş mizeria financiară creată de o adevărată Federaţie Bancară Europeană compusă din 91 de instituţii de credit şi de Banca Centrală Europeană, pentru ca apoi să o mute direct în casele oamenilor.

Acolo unde Uniunea Europeană a eşuat în controlul creditului care a inundat haotic continentul răscolind inflaţionist economiile naţionale, Bruxelles-ul pretinde că ar putea pune ordine în finanţele publice ale statelor membre. Dacă Europa are azi probleme majore, acestea se datorează nu atât derapajelor fiscale, cât stimulilor monetari împinşi de sistemul bancar conectat la banca centrală de la Frankfurt. Cu toate acestea, băncile ar fi marile câştigătoare ale unui sistem în care gestiunea stocului datoriilor ar fi centralizată pentru ca pierderile să fie apoi împrăştiate către cetăţenii europeni pe care UE pretinde că îi reprezintă.

Ultima năzdrăvănie este crearea aşa-numitului Mecanism de Stabilitate, de fapt un fond subcapitalizat, dar încredinţat cu puteri discreţionare de căpeteniile europene reunite periodic la summit-uri supramediatizate. Scopul nerostit, dar tot mai evident, al acestuia este monetizarea datoriilor imposibil de plătit şi trecerea acestora de pe bilanţul băncilor private pe umerii contribuabililor europeni. Aceştia trebuie puşi să plătească nota de plată a oalelor sparte de instituţiile de credit. Prin inflaţie şi printr-o supraimpozitare facilitată doar de o centralizare a politicilor fiscale către Bruxelles.

Mecanismul de Stabilitate se bucură de imunitate, nefiind expus legilor falimentului şi neputând fi acţionat în Justiţie de către terţi. Imunitatea şi inviolabilitatea guvernatorilor şi directorilor acestui organism ar urma să fie la rândul ei garantată, ferindu-i pe aceştia de orice răspundere faţă de consecinţele unor decizii aşteptate fără precedent. Cumpărarea datoriilor rele de la bănci este principalul obiectiv. La începutul lunii noiembrie, Frederic Oudea, CEO la Société Générale se lăuda la CNBC că banca pe care o conduce şi-a înjumătăţit expunerea pe datoria suverană a ţărilor cu probleme ale zonei euro la 3,43 miliarde euro în octombrie 2011, de la 6,6 miliarde euro în decembrie 2010. Ce uită să spună este însă faptul că o parte din aceasta, ca şi bondurile deţinute de alte bănci, a fost preluată de Banca Centrală Europeană, pentru ca apoi pierderile să fie socializate prin lovirea indirectă a cetăţenilor şi companiilor care utilizează moneda euro. ESM ar urma să preia această funcţionalitate şi tocmai de aceea se sustrage oricărui control al legilor democratice şi voinţei cetăţenilor ţărilor membre, după cum cândva entităţile financiare din City-ul londonez erau scutite de incidenţa unor legi impuse “supuşilor” regalităţii britanice.

Europa îşi arată astfel o faţă hidoasă pe care nu o mai cunoşteam decât la defuncta Uniune Sovietică. De fapt, aşa cum spune Philipp Bagus, profesor asociat la Universitatea Rey Juan Carlos din Madrid şi autor al cărţii “Tragedia monedei euro”, actualul proiect european nu este decât o sinteză între o concepţie socialistă venită pe filieră franceză şi viziunea imperială continentală, veche de 1.000 de ani, de pe vremea lui Carol cel Mare, şi reînviată din când în când de lideri charismatici precum Napoleon sau Hitler. Acum, nişte birocraţi fără anvergură, de sub umbra unor organizaţii care se sustrag controlului democratic, încearcă să impună europenilor un proiect de care aceştia se simt tot mai puţin reprezentaţi.

Pentru noi, cei care până acum un sfert de veac încă eram de cealaltă parte a “cortinei de fier”, este cu atât mai debusolantă panta pe care se înscrie tot mai hotărât Europa. Parcă nici nu ne vine să credem. Dorinţa irealizabilă timp de decenii de a ne alătura lumii occidentale şi a scăpa din “lagărul socialist” încă ne orbeşte pentru a realiza cât de mult începe să semene UE în tendinţele centralizatoare cu deloc regretata URSS.

Europarlamentarul britanic Nigel Farage atrăgea atenţia într-un discurs ţinut în Parlamentul UE la finele anului trecut că autorităţile de la Bruxelles încearcă să tragă Croaţia în Uniune fără ca cetăţenii acestei ţări să fie avertizaţi asupra aspectelor nefavorabile. “UE face tot ce poate pentru a mitui clasa politică din Croaţia. (…) UE tocmai a cheltuit un milion de euro pentru o propagandă zgomotoasă, o campanie publicitară care le spunea croaţilor că UE este singura lor speranţă”, zicea Farage adăugând că liderilor politici croaţi li s-a arătat de ce avantaje s-ar bucura dacă ar avea funcţii bine plătite la Comisia Europeană şi în Parlamentul European. În Croaţia nu există o dezbatere publică reală asupra avantajelor şi dezavantajelor integrării ţării în Uniunea Europeană. “Întreaga campanie este tendenţioasă, coruptă şi distorsionată. Am văzut asta şi altădată din partea Uniunii Europene, dar cred că se întâmplă în Croaţia la o scală la care nu a mai avut loc vreodată”, a mai declarat Farage. Croaţia a participat la un experiment politic nereuşit, care a fost Iugoslavia, şi totdeauna şi-a dorit independenţa pe care au avut-o pentru 20 de ani. “Dacă acum votează să se alăture Uniunii Europene, de fapt votează să se reintegreze într-o nouă Iugoslavie, un experiment politic nereuşit sortit să facă implozie”, a mai spus europarlamentarul britanic.

În România rămânem în continuare cu deziluzia că am intrat într-o Uniune unde şansele de a-i schimba traiectoria greşită pe care se află sunt mai mici decât ne-au fost atunci când eram parte în CAER sau în Tratatul de la Varşovia. Ne-am alăturat Europei cu gândul la libertate, democraţie şi prosperitate, plătind preţul scump al dezindustrializării. După eforturi de zeci de ani de a ne emancipa din strânsoarea “ursului” de la Moscova, ne trezim însă cu un belciug de la Bruxelles.


sursa: curierulnational.ro

Abonează-te la newsletter