Politică

Se naste o miscare anti-sistem?

BreakTheSystem-1Acest articol este o continuare a unuia mai vechi, continuare pe care nu o aveam in vedere dar pe care suntem nevoiti sa o realizam si veti vedea de ce – democratia este o simpla forma de manipulare sociala si politica.

Ce este sistemul?

O definitie a sistemului este greu de reprodus iar lingvistii, politologii si sociologii nu cad de acord privind termenii care sa defineasca aceasta sintagma – sistemul. Daca este sa ne intrebi pe noi, sistemul este un cuvant folosit in mod peiorativ de persoane care se opun ingradirii libertatilor cetatenesti. Auzim deseori vorbindu-se de sistem folosindu-se pronumele „ei”: ei doresc asta, ei fac asta, ei ne intercepteaza, ei ne suprima drepturile, ei ne urmaresc, ei ne otravesc, etc. Dincolo de orice teorie a conspiratiei, sistemul este un mecanism interdependent format din clasa politica ce se perinda la putere din patru in patru ani (nu includem aici partidele mici sau politicienii care nu au absolut nicio sansa sa ajunga sa fie ascultati sau votati), serviciile secrete (conduse tot de clasa politica dar si de forte din exterior), institutiile de forta ale statului (Parchet, Politie, Jandarmerie, etc.) si fortele oculte (masonerie, organizatii internationale, etc) care de fapt dirijeaza politica la nivel international.

Oricat de incredibil ar parea, orice componenta a sistemului are partea ei de putere

Parchetul si Politia se mai contreaza din cand in cand cu Serviciile Secrete, dar toate asculta de clasa politica sau, de la caz la caz, de fortele din exterior (servicii secreta straine sau ambasadori au unor tari „partenere” la Bucuresti. In acelasi timp, clasa politica este tocata marunt, dupa cum dicteaza interesele politicii americane, de catre Parchete insa din cand in cand este aparata de masonerie, lobby-ul facut prin intermediul acestei organizatii fiind unul destul de puternic. La randul ei, masoneria este monitorizata de catre serviciile secrete, in interiorul tarii, dar multi dintre generalii si comandantii din Politie si SRI fac deja parte din aceasta organizatie (si nu cu scopul de a o monitoriza din interior ci cu scopul de a avansa folosindu-se de parghiile masonice).

Inca ceva – niciodata sistemul nu isi va recunoaste existenta

 Va vor vorbi despre valori democratice, institutii fundamentale ale statului de drept, institutii care apara libertatile cetatenesti, dar niciodata nu vor recunoaste ca actioneaza, in ciuda unor mici divergente generate de orgolii personale, ca un tot unitar impotriva poporului. Recititi fraza si aveti-o in vedere – veti fi consternati cat de mult va va deschide ochii de acum inainte si de cate ori veti auzi limbajul sforaitor scris mai sus in italic in exprimarea exponentilor sistemului romanesc.

Ce isi doreste sistemul?

Sistemul isi doreste sa ramana la putere. In opozitie cu poporul. Nu reuseste decat daca va controla foarte bine populatia, prin tot felul de tertipuri; foarte pe scurt acum insa pe larg puteti citi in fiecare articol de pe Politic Scam:

  • inducerea unei stari de teroare populatiei
  • manipularea politica, sociala si mediatica
  • erijarea sistemului in salvator al natiei – nu degeaba se fac acele sondaje de opinie in legatura cu increderea populatiei in institutiile statului; te intrebi – de ce ar face un sondaj de popularitate SRI sau DNA? Ei bine, poporul trebuie sa stie ca institutiile sistemului lucreaza pentru el si nu impotriva lui. Capisci?

Miscarea anti-sistem

Ati auzit de o astfel de miscare? Noi nu. Nu intr-un mod unitar. E drept, sunt incercari disparate, neintegrate, necoordonate, ale unor proiecte independente, separate ce isi doresc sa trezeasca oamenii la realitate, sa inteleaga ce se intampla de fapt si cum sunt ei manipulati prin aceasta modalitate perfida numita „democratie” – mai multe despre cum esti manipulat prin democratie, cititorule, citeste aici. Aceste proiecte sunt fie site-uri de stiri „nefiltrate”, fie miscari de rezistenta in online, fie forumuri de discutii, fie grupuri independente de opinie, fie bloggeri „nebuni” care scriu impotriva sistemului – oricine se opune noii oranduiri, exact cum se intampla odata pe vremea lui Ceausescu, este pus la zid, metaforic vorbind. Si cum sa nu fie – SRI beneficiaza de o lege anti-democratica, promulgata prin ’91 si modificata pentru a restrange drepturile si libertatile cetatenesti, care permite „sistemului” sa incadreze la „problema de securitate nationala” orice miscare anti-sistem: de aceea, suntem interceptati, monitorizati, documentati si filati, doar-doar ne vom lasa intimidati.

Noi nu am auzit despre o miscare anti-sistem in sensul propriu-zis al cuvantului, dar totusi sistemul incepe sa dea semne ca a sesizat o astfel de actiune concertata din partea poporului. Nu vorbim doar de mediul online si exact aici voiam sa ajungem…

Mirel Palada denunta miscarea anti-sistem

Sa fim bine intelesi – Mirel Palada, sociolog si directorul CCSB, un institut de sondare a opiniei publice, fost purtator de cuvant al Guvernului Ponta pana la comiterea unor gafe de comunicare impardonabile, ulterior consilier al premierului Ponta, face parte dintre oamenii sistemului. Oferind prin CCSB consultanta sociologica si politica, Mirel Palada este un apropiat al stangii, cochetand in special cu PSD si aliatii.

Vorbeste uneori mult, alambicat si fortat, din dorinta de a scormoni DEX-ul si de a-si etala cunostintele de pseudo-cultura generala. Despre Bucuresti a spus ca este „mare Ankh-Morpork balcanic murdar şi viu şi isteric şi urît şi vesel şi plin de oportunitǎţi” iar despre votantii anti-Ponta le-a adresat un mesaj intitulat„tuturor prietenilor virtuali cu naturelul simțitor, care se cacă pe ei de frică punînd botul la propaganda lui Băsescu, a lui Adrian Sîrbu și a celor de la Hotnews” cu mesajul „stimați pufoși care citiți toate căcaturile pe Internet și credeți în ele mai ceva ca în Maica Precistă, luați cu alcool, că relaxează sinapsele. Nu mai plecați după fentă. Nu vă mai luați după Hotnews, după Lucian Mîndruță sau pe cine mai aveți voi idol de formator de opinie pe-acolo prin tabăra cripto-iohannistă… pot să pună politrucii lui Iohannis jde mii de poze cu periuța de dinți în mînă, tot degeaba. Sînt sute de mii de români care acum, chiar acum, chiar în clipa asta, cînd voi citiți aceste rînduri ale nemernicului guvernamental, intră în secțiile de votare să dea cu ștampila să scăpăm de Băsescu și de minionul său, Iohannis. Acum. Chiar acum. În țară. Relax. Luați cu alcool. Marș la vot să vă treacă emoțiile. Pufoșilor…”.

Desi la prima vedere pare un pic sarit de pe fixul axei politice romanesti, Mirel Palada spune lucrurilor pe nume, asa cum simte si asa cum crede de cuviinta. Fanatismul lui pentru stanga politica nu are egal, cel putin la nivel de exprimare; recent insa, Palada a scos un porumbel pe gura, care risca sa treaca neobservat daca nu este mediatizat corespunzator: in Bucuresti se naste o miscare anti-sistem.

La ce se referea Palada?

Fara sa vrea, admitand existenta unui sistem, din care face si el parte, Palada admite si intentia sistemului.

Ce recunoaste de fapt, indirect, Mirel Palada? Recunoaste existenta unei intentii a sistemului (cel mai probabil a partii formata din fortele care conduc din exterior Romania) de a lasa poporul fara alternative si de a forma doar doua mari laturi ale esichierului politic – dreapta (PNL) si stanga (PSD). In acest fel, existand doar doua mari partide, oamenii nu vor mai vedea alternativele (centru-dreapta, extrema dreapta, centru stanga, etc.) intrucat cele doua partide vor acapara discursul public si agenda media si vor inghiti electoratul tuturor celorlalte partide mici. Astfel, in acceptiunea lui, miscarea anti-sistem are o componenta puternica politica si prin aceasta se refera la numeroasele initiative care rup din eletoratul celor doua mari partide, PSD si PNL.

Un popor fara alternative ajunge sa voteze raul cel mai mic – dintre Johannis si Ponta romanii au votat (sau au crezut ca voteaza) raul cel mai mic, dintre Basescu si Geoana la fel. Pe aceasta logica este tinut in frau si poporul american, unde chipurile se gaseste „cea mai mare democratie” – intrebare pentru cei care cred acest lucru: cum se face ca singurele alternative pentru electoratul din SUA la prezidentiale vor fi Hillary Clinton si Donald Trump?

De ce si-ar dori SUA un sistem politic format din doar doua partide in Romania?

Asa cum la ei exista doua mari partide, Democrat si Republican, la noi exista acum PSD si PNL. Atat. Restul, asa cum spune Mirel Palada cu ochii dupa porumbelul ce i-a scapat din gura, sunt vazute ca miscari anti-sistem.

Doua partide sunt mult mai usor de controlat decat 5 sau decat 10. Una este sa mentii relatii cu doua formatiuni si sa santajezi doar doi presedinti de partide sau sa ii ameninti cu DNA-ul sau cu dezvaluirea unor amanunte din viata intima si alta este sa faci acest lucru cu 10 presedinti de partide. Una este ca alegatorii sa aiba doar doua alternative si sa ii directionezi, dupa caz, in directia dorita, altceva sa controlezi electoratul a 10 partide distincte si sa incerci sa ii indrumi intr-o directie pe care nu vei putea sa o controlezi atat de bine intrucat pentru a guverna este necesara formarea unei coalitii majoritare, etc.

Unde ne indreptam cu acest gen de democratie?

Asa cum spuneam, democratia nu este decat o forma de manipulare politica. Ramanand doar doua partide mari pe esichierul politic, votul tau, cititorule, va putea fi controlat mai usor. Vei fi manipulat pentru a-ti directiona votul intr-o anumita directie sau alta, dupa cum va fi interesul la acel moment. Nu-ti vei da seama de acest lucru, dar vei actiona in consecinta, dupa cum doreste sistemul. Nu vei avea nici alternative, intrucat mass-media iti vor furniza dimineata, la pranz si seara aceleasi stiri despre aceiasi politicieni – rar mai incape si cate un ratacit din „miscarea anti-sistem” cum a numit-o Palada. Si, atunci cand vei vedea toata ziua la televizor doar pe Vasile Blaga vs. Liviu Dragnea, asa e ca nu ai ce face si te aliezi, vrand-nevrand, unei tabere? E ca si cum ai privi mereu la un campionat format doar din Dinamo si Steaua – neavand optiuni sa vezi si un CFR Cluj, un Pandurii sau un Viitorul, e clar ca vei fi ori dinamovist ori stelist.

Concluzie

Daca sistemul a sesizat cristalizarea miscarii anti-sistem, macar din punct de vedere politic, atunci inca mai e speranta ca inca mai sunt oameni care nu au capitulat, care nu vor sa fie manati ca vitele si care isi doresc o schimbare reala a societatii romanesti si nu una pe care ne-o ofera ei. Fa si tu parte dintre ei si deschide larg ochii!

Post Scriptum: o dovada in plus ca democratia in Romania nu exista si ca votul tau nu conteaza ci conteaza doar cine face regulile votului: atunci cand sistemul constata ca nu va iesi cine trebuie, schimba regulile din mers. Mai multe, intr-un articol scris in luna ianuarie, mai actual ca oricand.

Sursa: Politicscam.ro

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Ajutor pentru Dreptate si Viata

    Ajutor oameni buni, in Romania, Mafia iudaico-satanisto-francmasona(adunatura nationala si internationala de oficialitati si mafioti) foloseste toate mijloacele ca sa ma schingiuiasca psihic in vederea distrugerii/mortii mele; au subordonate atat organisemele oficiale cat si Crima Organizata si imi controleaza si subjuga toata viata, fara nici un motiv: imi asculta telefonul, mi-a montat camere de luat vederi, microfoane si difuzoare(pt. a scoate diferite sunete) in casa si la vecini, toti vecinii si toate cunostintele mele(inclusiv rudele) sunt subjugate de acesti diavoli, sub amenintari mafiote pentru a executa diferite ordine satanice la adresa mea. Crima Organizata(interlopi locali) ma urmaresc in permanenta(m-au sechestra in propria casa, prin amenintare si teroare mi-au facut imposibila mutarea mea in alta locatie, deoarece la actuala locatie au creat un adevarat mecanism meschin de teroare: galagie/scandal, etc), ma ameninta cu moartea, si ma intimideaza 24h/24, 7 zile pe saptamana. Ceea ce mi se intampla este strigator la Cer, sfideaza toate normele de spiritualitate, legalitate, umanitate, rugamintea mea este sa-mi spuneti cum sa fac sa protestez atat la nivel national, dar mai ales la nivel international(cred ca ar avea mai mult ecou strigatul meu de disperare impotriva turbarii acestei mafii). Va multumesec din suflet si Doamne Ajuta la demascarea si pedepsirea acestui satanism.