Se foloseşte SUA de ONG-uri pentru a submina regimurile din întreaga lume?

Deși „Bibi” Netanyahu a fost reales, Subcomisia Permanentă de Investigații a Senatului SUA va face încă cercetări pentru a stabili dacă Departamentul de Stat a finanțat o încercare clandestină pentru a determina învingerea lui în alegeri.

Potrivit surselor, statul a direcționat 350.000 dolari către un ONG american numit „OneVoice”, care are o filială în Izrael, „Victory 15”. Această filială a colaborat cu agenți ai SUA pentru a-l înlătura pe Bibi.

Dacă, în prezent, pompăm bani, în mod clandestin, în alegerile libere din țările ce ne sunt aliate, pentru a elimina de la putere lideri pe care președintele Obama nu îi agreează, americanii au dreptul să știe de ce aplicăm tactici caracteristice Războiului Rece împotriva unor democrații.

După cel de-al Doilea Război Mondial, Tom Braden, regretatul meu coleg de la emisiunea „Crossfire” de la CNN, a transferat bani CIA către partidele democratice din Europa, a căror existență era amenințată de partidele comuniste finanțate de Moscova.

Dar această strategie era aplicată pentru combaterea stalinismului într-o vreme când era în joc soarta Occidentului într-un război rece care s-a încheiat în 1991.

Să sperăm că, după ce va investiga cazul „OneVoice” și „V15”, Senatul își va extinde investigațiile pentru a lămuri o chestiune și mai importantă: Se folosește SUA de ONG-uri pentru a submina regimuri politice din întreaga lume? Și, dacă da, cine decide care regimuri pot fi subminate?

Ceea ce impune un răspuns urgent la aceste întrebări este actuala criză care determină Moscova să-și îndrepte rachetele către Europa și să-și trimită submarinele și bombardierele pentru a testa capacitățile de apărare ale NATO.

America susține că anexarea Crimeii și sprijinirea rebeliilor proruși din Ucraina de către Vladimir Putin constituie cauza relațiilor tot mai tensionate dintre Rusia și NATO.

Totuși, intervențiile lui Putin în Ucraina nu au avut loc înainte de răsturnarea regimului prorus de la Kiev, ales în mod democratic, într-o lovitură de stat în care, susține Moscova, este evident amestecul SUA.

Nu numai John McCain a instigat, în Piața Maidan din Kiev, mulțimile care au înlăturat regimul de la putere, ci și Victoria Nuland, asistentul Secretarului de Stat al SUA.

Într-o interceptare telefonică a unei convorbiri cu ambasadorul SUA la Kiev, Nuland l-a numit pe omul preferat de SUA după ce președintele Viktor Ianukovici a fost demis. „Yats” a fost numele menționat de Nuland. Și, atunci când Ianukovici a fugit, după masacrul de pe Maidan, Arseni Iațeniuk se afla, firește, la putere.

De asemenea, Nuland a dezvăluit că, începând din 1991, Statele Unite au cheltuit 5 miliarde dolari pentru a influența Ucraina să se reorienteze spre Occident.

Acum, Nuland & Co. pot considera aducerea Ucrainei în UE și NATO drept un mare pas înainte către libertate și progres.

Dar pentru Rusia acest pas înseamnă subminarea unei națiuni slave, cu care a avut legături strânse timp de secole, pentru ca Ucraina să fie introdusă într-o uniune economică și într-o alianță militară îndreptată împotriva Moscovei.

Iar dacă între NATO și Rusia tensiunile vor degenera într-un conflict militar, va fi ușor de dedus că factorul declanșator al acestui conflict a fost lovitura de stat de la Kiev, pe care rușii o consideră lucrătura americanilor.

Dacă Statele Unite au avut un rol în această lovitură de stat, poporul american trebuie să știe, iar Senatul trebuie să lămurească dacă Nuland & Co. s-au folosit de ONG-uri pentru a redeclanșa un război rece căruia Ronald Reagan i-a pus capăt.

Iar dacă SUA se servește acum de ONG-uri ca de niște agenți necesari în operațiuni secrete care au drept scop răsturnarea unor regimuri, atunci creăm suspiciuni asupra tuturor ONG-urilor din străinătate și le punem existența în pericol.

Niciodată nu a trezit America mai multă neîncredere și dispreț ca astăzi. Una dintre cauze este că SUA este percepută ca o țară care inițiază acțiuni pentru răsturnarea guvernelor care nu se conformează standardelor noastre de democrație și care se amestecă, în mod constant, în treburile interne ale unor țări care nu constituie o amenințare pentru noi.

În această nouă epocă, elitele care se ocupă cu politica externă a SUA s-au lăudat că au pus umărul la declanșarea revoluțiilor „colorate” din Belgrad, Kiev, Tbilisi. În 2003, am ajutat la dărâmarea regimului georgian a lui Eduard Șevardnadze, în urma „revoluției trandafirilor”, care l-a adus la putere pe Mihail Saakașvili. Iar Saakașvili aproape că ne-a împins într-o confruntare cu Rusia, în 2008, când a invadat Oseția de Sud și a ucis pacificatori ruși.

Ce interes vital am avut noi acolo, în acea țară mică, în Caucaz, locul de naștere al lui Stalin, pentru a justifica faptul de a ne supune unui risc atât de mare?

Moscova nu e singura care este scoasă din răbdări din cauza amestecului SUA în treburile interne ale ei și ale țărilor ei vecine.

Președintele Egiptului, Abdel Fattah al-Sisi, a expulzat membri aparținând unor ONG-uri finanțate de SUA. Beijingul crede că ONG-urile cu finanțare din SUA au stat în spatele protestelor gen „Occupy-Wall-Street” din Hong Kong.

Dacă toate acestea sunt adevărate, aceste acțiuni ale SUA ne fac să ne punem o întrebare esențială:

Care este scopul principal al politicii externe a SUA?

Constă acesta în protejarea intereselor vitale și a securității naționale a Republicii? Sau credem, precum George W. Bush, că „menținerea libertății” în America „depinde de obținerea libertății în alte țări”?

Dacă este vorba de ultimul caz, atunci misiunea noastră este utopică și fără capăt.

Fiindcă, dacă credem că nu vom avea parte de libertate în America decât dacă întreaga omenire va deveni „democratică”, atunci nu ne putem găsi liniștea până când nu vom asista la răsturnarea regimurilor care există în prezent în Rusia, China, Coreea de Nord, Vietnam, Iran, Siria, Arabia Saudită, Egipt, Belarus, în majoritatea țărilor arabe și africane, precum și în Venezuela și Cuba.

Și dacă aceasta este scopul nostru, Republica noastră va pieri încercând să-l atingă.

Notă: Pat Buchanan este comentator politic, autor, editorialist, politician, jurnalist. A fost consilierul a trei preşedinţi americani:  Richard Nixon, Gerald Ford şi Ronald Reagan.

Traducere: Irina Bazon

Sursa: Active News