Scurtă reflecţie asupra noţiunii de “Stat”

Pierre-Joseph Proudhon a dat o descriere savuroasă a ,,inconvenientelor” interne ale statului:

,,A fi guvernat înseamnă a fi urmărit, inspectat, spionat, dirijat, mânat de lege, numărat, înregimentat, înrolat, îndoctrinat, moralizat, controlat, verificat, apreciat, evaluat, cenzurat, comandat de către creaturi care nu au nici dreptul, nici înţelepciunea, nici virtutea să facă asta. A fi guvernat înseamnă a fi la fiecare operaţiune, la fiecare mişcare notat, înregistrat, pus la socoteală, taxat, ştampilat, măsurat, numărat, evaluat, autorizat, mustrat, avertizat, supus interdicţiilor, îndreptat, corectat, pedepsit. Sub pretextul folosului public şi în numele interesului general eşti pus să contribui, eşti muştruluit, jecmănit, exploatat, monopolizat, extorcat, storcoşit, tras pe sfoară, jefuit; apoi, la cea mai mică rezistenţă, la primul cuvânt de împotrivire, eşti reprimat, amendat, umilit, hărţuit, vânat până în pânzele albe, supus abuzurilor, bătut, dezarmat, legat, sugrumat, închis, judecat, condamnat, împuşcat, deportat, sacrificat, vândut, trădat; şi ca să se pună capac la toate, batjocorit, zeflemisit, ridiculizat, ultragiat, dezonorat. Asta este guvernarea; asta este justiţia ei; asta este moralitatea ei”.

Dar să vedem câte sunt adevărate şi câte false şi mai ales dacă percepţia pe care o avem noi despre stat este una corectă, rezultată din fapte/cunoştinţe concrete sau doar una rezultată din educaţia pe care o primim şi din cultura socială ai cărei membrii suntem.

Privind in jurul nostru, constatăm că ne aflăm în mijlocul unui sistem de control şi dominaţie, având ca principal instrument statul, sistem care are la bază frica de anarhie, noţiune asimilată haosului şi lipsei de ordine socială. Acest sistem se perpetuează şi se recrează de-a lungul întregii noastre civilizaţii, prin intermediul educaţiei.

Întregul sistem de educaţie are trei funcţii principale, dintre care transmiterea de cunoştinţe este abia ultima dintre acestea. Prima funcţie a şcolii este – după cum spunea şi Piaget – să îl obişnuiască pe elev cu spiritul de subordonare faţă de autorităţi, reprezentat la nivelul lui de profesori, comisii de examinare, etc. Cea de-a doua funcţie a sistemului de educaţie este aceea de a transmite pe toate canalele ideea că dacă cineva (oricine, orice organism, instituţie, etc) – o autoritate sau o putere superioară nouă – nu ne domină, nu ne controlează sau nu ne supraveghează, atunci vom cădea în animalitate şi haos. Suntem învăţaţi că trebuie să ne obşnuim cu aceşti CONTROLORI (în fapt nişte manipulatori ai vulgului), dar nu ni se suflă nici un cuvânt despre cine anume îi controlează pe aceşti controlori şi în baza cărui drept acţionează aceştia. De asemenea, nu ştim nimic despre ţintele pe care doresc să le atingem, despre modelul de societate pe care aceştia doresc ca noi să îl construim.

La o analiză atentă observăm că acest model de societate nu este unul al armoniei sociale şi al fericirii noastre. Iar toată această ordine impusă atât suav prin mijloacele manipulării, dar şi brutal prin instrumente de represiune (a se vedea citatul de mai sus), nu reprezintă decât un generator de suferinţe, nedreptate, războaie, cinism, dominare şi exploatare a celui mai slab, decadenţă şi risipă generalizată. Idealul şi obsesia fiecărui om a devenit dorinţa de a deveni mai puternic, de a ajunge cât mai sus pe piramida socială de unde să îi poată controla pe ceilalţi, de unde să poată decide pe cine pedepseşte şi pe cine recompensează. Sistemul se auto-alimentează, devenind un cerc vicios din care nu se poate ieşi decât printr-o analiză atentă a acestuia.

Autor: Silviu Pricope

Sursa: Imago Mundi