Scuipatul la români

Scuipatul la romani este un gest cu multiple întrebuinţări, sensuri, semnificații sau încărcături emoționale si scopuri.

Scuipatul pe stradă

Este un gest obișnuit, se spune că cantitatea de scuipați întâlniți pe stradă este invers proporțional cu gradul de civilizație și educație dintr-un oras, loc, țară. Sub acest aspect, deși avem cei mai mulți profesori, doctori, masteri, titrati, din toată Europa, dacă nu chiar din lume, raportat la numărul de locuitori, grație univesităților particulare care dau diplome pe bandă rulantă, deținem un loc fruntaș și la cantitatea de flegme pe metru pătrat.

Îmi amintesc că prin anii 80, un comandant de unitate din Craiova, sătul să vadă în drumul său de la birou spre platoul unde ținea raportul regimentului, scuipatul tuturor soldaților a avut ideea de a instala un fel de scuipătoare ceva în genul scrumierelor, unde militarii sa scuipe, gândind dânsul că astfel nu va mai vedea peste tot scuipați. Ideea în sine a făcut obiectul unui Raport al Regimentului” într-o dimineață , apoi măsura a fost pusă în aplicare. Scuipătoarele erau destul de des puse pe traseul respectiv și prin alte locuri din unitate și mulți au râs de această inițiativă, crezând că nu îi va convinge nimeni pe soldați să scuipe numai acolo. Rezultatul a fost însă peste așteptări. Soldații în primele zile deși pe cutiile respectiva instalate pe marginile aleilor scria loc pentru scuipat, nu știau la ce sunt puse acolo și nu vedeau cum adică, de ce să vină să scuipe acolo, când aveau toată curtea la dispoziție. După câteva zile însă, s-a observat că locul de lângă scuipătoare era plin de … urmele eforturilor soldaților de a scuipa în scuipătoare.

Efectul a fost exact invers. Dacă până atunci vedeai scuipați răzleți și numai dacă priveai pe jos, după instalarea scuipătoarelor puteai admira pe lângă fiecare scuipătoare o multitudine de produse de toate mărimile și culorile, care îți întorceau stomacul pe dos și nu le puteai evita. Comandantul s-a luat cu mâinile de cap și aținut o altă teorie acum, a non-scuipatului. Într-o seară, fiind de serviciu pe unitate am văzut și de ce erau locurile de lângă scuipătoare pline de scuipați. Soldații efectiv făceau concursuri care scuipa de mai departe şi mai precis. Se făceau concursuri neoficiale pe grupe, plutoane. Nu s-a mai ajuns la faza pe regiment, au fost scoase pentru că … nu aveam bani de diplome.

Scuipatul pe stadion

Este mai rar, dar are totuși o explicație. Activitatea atât în teren cât și în tribune naște pasiuni, crește adrenalina, unii aleargă, alții strigă unii mănâncă sau beau ce apucă, sau vin gata băuți și gura se usucă, este nevoie de salivă sau de eliminare a unor gusturi sau resturi și atunci ce faci, unde să scuipe românul? Pe teren dacă e fotbalist, sau în tribună dacă este spectator. Se mai foloseşte şi pe marginea terenului, dacă te cheamă Hagi şi ai în faţa ta un arbitru, dar trebuie să ai neapărat în buzunar 7000 de auro ca să poţi face asta, deci este mai dificil.

Scuipatul în palmă

Este un gest atât de popular și atât de normal și uneori chiar atât de necesar încât nu cred că se scandalizează cineva văzând cum cineva scuipă în palme, destul este necesar la muncile fizice sau sporturile cu priză la mână, până să apară talcul sau alte produse specifice. Gestul este ilustrat și de Coșbuc în celebra sa poezie Lordul John, în care țăranul ” scuipă’n palme și se-ntinde și pe lord de brâu mi-l prinde”. Interesant este că odată cu intrarea în Europa acest obicei se poate pierde, deoarece Dorel va fi obligat să poarte mănuşi sau palmare la munca de jos şi nu am văzut încă pe nimeni să scuipe în mănuşă..

Scuipatul semințelor

Ar putea fi considerată ocupaţia de bază a unei mari părţi a populaţiei, o activitate care alături de tăiatul frunzei la câini a intrat în topul activităţilor naţionale, iar obiceiul este întreţinut cu succes de mici întreprinzători, sau societăţile cu răspundere foarte limitată şi beneficii nelimitate care „vând de floare, de soare, de dovleac” , de orice numai bani să iasă. Nu este mai puţin adevărat că activitatea a fost puternic popularizată de „dragii mei, să vă spun ceva fenomenal” în Mărgelatu,Trandafirul Galben, sau drumul Oaselor, ajungând până în China, unde scuipatul seminţelor a fost pus pe sonor, fiecare scuipat fiind însoţit de o împuşcătură. Aşa au interpretat chinezii eliminatul seminţelor lui Piersic, pentru că în timp ce el mânca seminţe, duşmanii cădeau ca seceraţi pe lângă el. Slavă Domnului că nu le-a dat prin cap să inventeze sau să producă şi ei gloanţe ascunde în seminţe de dovleac, pe care să le poţi trage cu scuipat, că la cât sunt de dornici să reproducă orice noutate, şi să o vândă made in China, ar fi fost în stare să o facă şi pe asta. Probabil cineva încă lucrează la un prototip. Vă daţi seama ce e pe faţa chinezilor care vor apuca să vadă pe You Tube filmul cu scuipatul din Constanţa văzând că cineva „a tras un scuipat” şi nu a căzut nimeni jos?

Scuipatul în sân

În ciuda denumirii nu este io activitate pur feminină, este un obicei străvechi, probabil de pe timpuri precreştine, când încă nu apăruse Dumnezeu pe aceste meleaguri iar marele Deceneu neavând cu ce să sperie oamenii, sau ce să le dea de port- bonheur le-a spus că dacă văd ceva ce nu le place sau nu le face bine, ceva ce este de nedorit, să scuipe în sân. De aici obiceiul portului iilor răscroite legate la şto cu un şnur degrabă deslegătoriu, ca muierile să poată să scuipe imediat ce le apărea ucigă-l toaca sau ispita în cale. Probabil până să se descopere scuipatul în sân şi la bărbaţi, aceştia când se speriau, căutau o vădană sau o muiere mai rea de muscă şi desfăceau la repezeală şnurul iei.

Scuipatul de deochi

Ca şi scuipatul în sân, vine din timpuri imemoriale, probabil un obicei precreştin cam de pe vremea Babei Dochia. Deochiul deşi privit ca o superstiţie, se pare că este totuşi o problemă destul de serioasă, i s-a găsit şi o explicaţie în ton cu ştiinţa, ar fi vorba de energie negativă şi dacă medicina acceptă existenţa unor astfel de energii atunci deochiul este o realitate. Dacă acesta există ,atunci este posibil ca şi sfaturile şi descântecele sau remediile şi talismanele care ne-au venit odată cu simptomele, să ajute la ceva. Una peste alta scuipatul de deochi este ceva de bine sau un obicei de loc blamat.

Scuipatul dispreţuitor

S-ar putea spune că este opus scuipatului de deochi, fiind folosit de români pentru a exprima obida, dezaprobarea, dispreţul, nemulţumirea, uneori ura, neputinţa, un fel de descărcare de energie negativă, în lipsă de alte posibilităţi sau mijloace. În astfel de cazuri oamenii pot scuipa simbolic cu un „ptiu” aruncat într-o parte, dar fără salivă, însoţit uneori de o înjurătură, dar fără ca adresantul sau „beneficiarul” să fie prezent. Alteori, când obida sau nemulţumirea este foarte mare iar beneficiarul prezent, oamenii scuipatul „agresiv” cum mai este cunoscut, este trimis spre persoana care îl merită, în opinia „trăgătorului”. Acest tip de scuipat este folosit de cele mai mult ori simbolic, este folosit mai mult verbal, peiorativ şi mai rar, foarte rar pus în practică pentru că poate duce la reacţii sau urmări care se pot sfârşi în cel mai fericit caz cu o amendă, plângere pe4nală, sau măsură punitivă mai mult sau mai puţin legală.

Scuipatul politic

A intrat relativ recent în tradiţiile poporului român dar încă nu se ştie dacă e o categorie aparte sau doar o variantă sau ramură mai tânără a celorlalte familii de scuipaci. Este un scuipat select, permis numai aleşilor neamului, care se spurcă, se scuipă şi se spală în toate  lichidele sub protecţia imunităţii parlamentare şi a dreptului la exprimare divin. Dacă însă un om de rând face acelaşi lucru, legea nu iară, pentru că “nimeni nu e mai presus de lege în România”. Recent marele cârmaci aflat în campanie prin locurile natale a fost interpelat de un tânăr probabil necunoscător în ale tradiţiilor populare care văzându-l atât de aproape de el pe domnul preşedinte, a scuipat. Televiziunile au prezentat pe larg evenimentul, persoana a fost pe loc ridicată de „preoţii” SPP şi dus la secţie pentru a se cerceta cazul. Am înţeles că i s-a luat şi probă de sânge pentru a vedea ce a băut , dacă a băut ceva în ultimele decenii, pentru că dacă a băut votcă şi nu whisky, atunci este clar că este vorba de un atentat iar individul a fost instruit şi trimis de Tupolev sau cum îl cheamă pe rusul ăla care e duşmanul de moarte al lui Băsescu. Până una alta, nu ştiu dacă se va lăsa cu măsuri punitive, dar înainte de a fi amendat, sau pedepsit va trebui să se probeze cu ce intenţie a scuipat omul şi unde se încadrează fapta lui.

Dacă la controlul salivei se vor găsi urme de seminţe de floare de soare sau de dovleac, va fi clar că omul tocmai mânca şi este ghinionul domnului preşedinte că s-a nimerit în faţa lui exact când omul elimina cojile.

Dacă omul avea ceva în mână, un par, o cazma, sau orice instrument sau chiar un bagaj, este clar că omul tocmai se pregătea să scuipe în palmă iar domnul preşedinte a intrat nefericit între gura şi palma omului.

Dacă vederea domnului preşedinte a fost o surpriză pentru persoana în cauză, atunci este posibil să se fi speriat şi să fi dorit să scuipe în sân, dar având cămaşa închisă la piept a scuipat şi el la pieptul celui mai aproape de el care s-a nimerit să fie exact cel a cărui vedere i+a provocat sperietura.

Dacă persoana era un simpatizant PMP, ca femeia aceea de la Nana care o căuta pe doamna Udrea prin ţărână, atunci a vrut să îl scuipe de deochi pe domnul preşedinte, dar nu a mai apucat să şi spună „ ptiu bată-te să te bată de frumuşel” că l-au săltat băieţii cu ochi albaştri.

Penultima variantă este exclusă, nu cred că ar fi cineva în ţara asta care să dorească să îl scuipe dispreţuitor pe domnul preşedinte, cel care de 9 ani ne poartă din priză în criză,omul căruia toată naţiunea îi este recunoscătoare că a adus pe lume două fete cucuiete şi a scos din circuit o flotă, un partid, o ţară. Dar dacă prin absurd s-ar lua în calcul această variantă, atunci răspunsul nu poate fi decât cel dat de chiar domnul preşedinte atunci când copilul acela s-a aflat nefericit în faţa dosului palmei preşedintelui :“Nu ştiu dacă acel copil nu a vorbit urât femeii. Poate m-a înjurat” sau ca în cazul Nikitei care şi ea a lovit un copil după modelul prezidenţial : „Poate a spus copilul ceva, poate a vorbit urât, o fi înjurat, sigur a făcut el ceva. Ştiu cum e să fi condamnat pentru că ai lovit un copil care şi-o merită şi tocmai de aceea vreau să o asigur pe Nikita că va avea parte de tot sprijinul meu în acest proces” Domnul Băsescu s-a oferit să îi asigure avocaţii săi Nikitei.

Trebuie ţinut cont şi de precedente. S-a spus în cazul copilului lovit de o mână, probabil a lui Maradona, că nu a fost mâna preşedintelui cea care l-a lovit, ci pixelul albastru. Aşa cred că s-a întâmplat şi aici. Practic  ar trebui să se ceară expertiză, ca şi în cazul deja cunoscut şi să se facă dovada faptului că eventual domnul preşedinte a fost scuipat, şi cui aparţinea scuipatul. Dacăde fapt a fost de vină pixelul albastru şi nu omul ? Sunt convins că preşedintele nostru, cel care a trecut printr-o asemenea manipulare, cel care a sărit în sprijinul Nikitei care şi ea a lovit un copil, va cere înainte de orice verificarea înregistrării ca să se stabilească dacă fapta există, dacă se vede clar fapta şi apoi care a fost intenţia, că iată sunt atâtea variante. Şi sunt la fel de sigur că îi va oferi şi acestui om avocaţii săi ca să îl apere.

Referinte: http://www.mediafax.ro/social/basescu-despre-lovirea-copilului-nu-mi-amintesc-incidentul-nu-stiu-daca-nu-i-a-vorbit-urat-femeii-5135871

http://www.timesnewroman.ro/monden/3610-basescu-o-apara-pe-nikita-pentru-ca-si-a-lovit-copilul

Autor: Marin Neacsu

Sursa: In cuiul catarii