Analize și opinii Cultură și Familie Politică

Scrisoare deschisă

Către,

Administraţia Prezidenţială a României – Cancelaria Preşedintelui
Parlamentul României – Senatul României – În atenţia Preşedintelui Senatului
Parlamentul României – Camera Deputaţilor – În atenţia Preşedintelui Camerei Deputaţilor
Guvernul României – În atenţia Primului Ministru

Mişcarea Euro-Civică Română (MEUR), ca reprezentant al unui segment educat al societăţii civile, luând act de disfuncţionalităţile unor instituţii centrale ale statului cu efecte negative asupra bunului mers al societăţii româneşti şi al statutului de cetăţean român şi european, solicită instituţiilor reprezentative ale statului: Parlamentului României (prin Senat şi Camera Deputaţilor), Guvernului României şi Instituţiei Prezidenţiale a României să ia act de cererea noastră şi să dispună:

1. Demiterea conducerii Autorităţii Electorale Permanente (AEP)pentru totala lipsă de interes privind actualizarea listelor permanente şi speciale pentru alegerile locale, referendum şi alegerile parlamentare.

2. Demiterea în bloc a Curţii Constituţionale a României (CCR) şi tragerea la răspundere a membrilor acesteia pentru următoarele:

  • Inconsecvenţă decizională privind hotărârea de la referendumul din 2009 care s-a făcut fără prag electoral şi cea de la referendumul din 29 iulie 2012 când s-a impus un prag electoral.
  • Sfidarea cu bună ştiinţă a unei prevederi constituţionale care specifică faptul că orice prevedere din legislaţia europeană primează în faţa legislaţiei interne româneşti. Art. 148 alin. 2: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.”
  • La stabilirea pragului electoral CCR nu a precizat clar la ce tip de electorat s-a referit (la cel de la recensământul din noiembrie 2011 sau la care anume).
  • Când s-au prezentat rezultatele referendumului, CCR, cu bună ştiinţă, pentru a încurca lucrurile, a evitat un răspuns clar privind validarea sau invalidarea referendumului din 29 iulie 2012, creând astfel haos in societatea română şi plasând România în sfera ţărilor fără autoritate în guvernare, ceea ce a atras implicarea altor state în soluţionarea problemelor litigioase din România, lucru inadmisibil.
  • Lipsa corectitudinii în înscrisurile trimise instituţiilor abilitate ale statului (Guvern, Monitor Oficial, erate care de fapt nu sunt erate).
  • Lipsa de profesionalism vizibilă pentru toţi membrii, manifestată în acordarea verdictelor tehnice care capătă în accepţiunea CCR un verdict decizional.

3. Demitere în bloc a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pentru următoarele motive:

  • O înţelegere defectuoasă a stării de independenţă prin care se sfidează atât stabilitatea guvernamentală cât şi interesul cetăţeanului român. CSM trebuie să fie dependentă de cetăţean şi nu independentă faţă de cetăţean şi de societatea civilă.
  • Motivând în mod nejustificat vacanţa judecătorească, CSM a contribuit la accentuarea haosului politic în România, neimplicându-se în desemnarea Ministrului Justiţiei şi mai grav, refuzând să se implice de urgenţă la cererea Instituţiei Administraţiei Prezidenţiale în soluţionarea problemelor decizionale care-i revin de drept, amânând în mod nejustificat un răspuns clar şi sfidând totodată cerinţele Instituţiei Prezidenţiale în a da curs problemelor care cad în responsabilitatea CSM.

4. Demiterea de îndată a Procurorului General al României Laura Codruţa Kovesi pentru:

  • Aroganţă faţă de cetăţeanul şi societatea română prin refuzul de a da curs cererii Instituţiei Prezidenţiale de a explica implicarea procurorilor DNA şi a parchetelor în anchetarea unor eventuale fraude în procesul electoral din timpul referendumului din 29 iulie 2012.
  • Atitudinea arogantă şi sfidătoare la adresa Instituţiei Prezidenţiale a României o considerăm ca o sfidare la adresa interesului cetăţeanului şi al societăţii, iar lipsa motivării şi explicării privind implicarea procurorilor DNA în această acţiune o considerăm ca un act de teroare juridică şi de abuz la adresa populaţiei, de care facem direct răspunzător Procurorul General al României, Laura Codruţa Kovesi.

Având în vedere că noi, cetăţenii României, prin calitatea de contribuabili, asigurăm plata salariilor acestor demnitari, constatând totodată şi lipsa de performanţă profesională asociată cu ignoranţa şi aroganţa, cerem demiterea lor, anchetarea pentru abuz profesional şi înlocuirea celor care se fac vinovaţi de lipsă de profesionalism cu specialişti care şi-au manifestat prezenţa de mulţi ani pe scena României, dar care nu sunt luaţi în considerare.

Solicitarea noastră are în vedere promovarea performanţei profesionale în toate instituţiile publice, care trebuie să fie elementul esenţial pentru viitorii conducători ai instituţiilor nominalizate.

Specificăm faptul că este imperios necesar să daţi curs acestor solicitări, întrucât lipsa de profesionalism a personalului din instituţiile menţionate, identificată de noi, a adus grave prejudicii de imagine României înjosind în mod nejustificat toate instituţiile centrale de conducere ale României, cât şi statutul de dublu cetăţean român şi european al fiecărui individ din România.

18 august 2012, Mişcarea Euro-Civică Română
sursa: miscareaeurocivicaromana.blogspot.ro