Politică

SCRIITORUL NICOLAE BREBAN candideaza pentru Uniunea Scriitorilor si ataca frontal gasca Liiceanu-Dinescu-Manolescu si calomniatorii de la GDS

nicolae_brebanAlegerile pentru desemnarea noului preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, care vor avea loc pe 23 noiembrie la Teatrul Naţional, vor pune faţă în faţă două nume grele ale literaturii române: Nicolae Breban şi Nicolae Manolescu. Confruntarea dintre cei doi va fi cu atât mai pasionantă cu cât relaţia de prietenie care i-a legat vreme îndelungată s-a răcit în iureşul pasiunilor politico-literare care au urmat după evenimentele din decembrie 1989.

Aşadar, domnule Breban, v-aţi hotărât să candidaţi.

Da, îmi declar candidatura la Preşedinţia USR. Dacă o lună de zile n-am fost decis, acum intru în această campanie. O mulţime de prieteni mi-au spus să candidez pentru că sunt nemulţumiţi de Manolescu. Într-adevăr, şi eu sunt nemulţumit, dar nu de Manolescu, noi am fost de altfel buni prieteni, ci de starea actuală a scriitorului român şi a literaturii române. E mai jos ca niciodată, mai jos decât era sub Ceauşescu. Nu este acceptabil ca sute de scriitori din ţară să fie atât de demoralizaţi. Nu numai că trăiesc prost, dar demnitatea lor este la pământ. M-am hotărât să-mi spun cuvântul după douăzeci de ani de tăcere.

„Breban este Breban până la moarte!”

Ce v-a determinat să vă hotărâţi şi care sunt coordonatele programului dvs.?

Mă enervează, mă irită şi mă jigneşte situaţia scriitorului şi a literaturii române actuale. Problema cea mai gravă în care se află scriitorii români este legată de faptul că editurile nu îi plătesc la adevărata lor valoare. În ultimii douăzeci de ani, statul s-a retras din edituri. Au rămas edituri comerciale pe care le interesează numai câştigul. Este necesar ca uniunea să poată face presiuni asupra Ministerului Culturii, asupra guvernului, iar eu, dacă o să ajung preşedinte, o să fac treaba asta. Până la urmă, Breban este Breban până la moarte. De aceea vor unii să candidez, pentru că dacă eu voi da un telefon la o instituţie, va trebui să fiu ascultat. Dacă nu, o să chem ziariştii, lucru pe care Manolescu nu l-a făcut. Vreau să fac şi un birou de presă la USR, în care o dată pe lună să chemăm ziariştii şi să stăm de vorbă, mai ales că mulţi jurnalişti sunt şi scriitori.

Care sunt pârghiile care pot duce la o schimbare în USR?

În clipa în care Ministerul Culturii sau USR ar putea să facă presiuni asupra unor editori să plătească mai bine scriitorii buni, atunci lucrurile se vor schimba. Pe de altă parte, USR nu este o instituţie care poate fi condusă din străinătate, aşa cum a făcut-o Manolescu. Prietenii care mă susţin m-au rugat să specific în discursul meu că am să rămân în ţară cei patru ani ai mandatului dacă voi câştiga. Voi sta în ţară şi am să mă dedic nu atât uniunii, cât cauzei scriitorului şi culturii române.

O cauză a dezbinării: grupul Liiceanu

Care sunt cauzele dezbinării din literatura română de după 1989?

În 1990, când s-a făcut prima şedinţă a consiliului, era un grup cu Simion, cu Fănuş Neagu, şi le-am zis: „Dom’le, hai să ne ocupăm de literatură acum!”. Manolescu şi Blandiana au zis nu, că ei intră în politică. Uite ce-a ieşit! S-a ales praful de lumea literară. Manolescu şi cu Eugen Simion s-au înjurat 15 ani pe motiv că Simion s-a dat cu Iliescu. Şi dacă s-a dat cu Iliescu, ce? Pe urmă, noul tip de oportunism a fost reprezentat de proamericanismul şi prooccidentalismul duse până în pânzele albe. Grupul lui Simion era compus din patru personalităţi: el, Valeriu Cristea, Fănuş Neagu şi Marin Sorescu. Ei au mers, spre deosebire de mine, cu Iliescu. Revista «România literară», tot grupul Liiceanu şi GDS-ul (Grupul pentru Dialog Social – n.r.) i-au atacat imens, chiar se pare că săracul Valeriu Cristea, un excelent critic literar, a şi murit de inimă rea fiind înjurat de vechii săi prieteni de la revistă. Zâzania politică a intrat în lumea literară şi a creat fracţiuni foarte mari.

Aţi pomenit de „grupul Liiceanu”. De ce credeţi că a influenţat în mod negativ atmosfera literară postdecembristă?

Acest grup a pus mâna pe putere în cultură şi în politică, pentru că a stat 10 ani la CNSAS şi a aranjat dosare. Ei nu au influenţat numai cultura, ci şi viaţa politică, umblând la dosare foarte serios. Dinescu a ajuns chiar să condamne Biserica Ortodoxă, adică e clar că este un grup de manipulare foarte puternic. Grav nu e că acest grup este unul de influenţă şi de carieră, ci faptul că dă la o parte mari creatori de după război din România, cum sunt Marin Preda, Nichita Stănescu, Leonid Dimov, Virgil Mazilescu şi încă vreo 10, 15 autori adevăraţi care au susţinut literatura şi cultura române.

Bălăcăreli pe tema premiilor USR

„La noi s-a creat zvonul ăsta, care vine dinspre partea grupului Liiceanu şi a unei fete de la «România literară», Ioana Pârvulescu, că tot ce a apărut în România după război nu are valoare. E o minciună, o calomnie. Au zis că premiile USR, timp de 50 de ani, sunt toate fără valoare. Aşadar, în juriile USR, din care a făcut parte şi şeful domniei sale, Nicolae Manolescu, au fost ori numai imbecili, ori numai ticăloşi. Apar calomnii de genul ăsta care vin de la GDS şi care au creat o falsă luptă în lumea noastră literară. O luptă politică fără rost, care a dus numai la injurii şi bălăcăreli.”

„Manolescu nu numai că nu a arbitrat această dispută, ci s-a lipit de ei. El a trecut de la mine la Liiceanu. Dacă va fi reales, scriitorii vor fi dispreţuiţi de toată lumea. Până şi ultimul băcan va scuipa pe un scriitor.” – Nicolae Breban

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Scriitor roman? De ce nu ziceti lucrător la Salubritate? Lucratorul acela se bucură de mai mult respect social decât un scriitor.In fond, face un lucrtu asemănător scriitorului, curătă mizeria, gunoiele. Că unora nu le place…? De asta nu mai suntem iubiti. Scriitori, nu găşti literare, de care vorbea odată nenea Incu exasperat de ce se întâmpla atunci in România lui. Mi-e dor de Dcaia literară si de Junimea, de Convorbiri… Cei care veneau acolo nu urmăreau un interes personal,de factură materială, erau însufleţiţi de interese spirituale,le ziceau ei frumos idealuri. Ce idealuri apără Uniunea?
    Minciuna a luat locul adevărului, iar gruparea, adică gaşca, cenaclului de altădată. UNIUNEA SCRIITORILOR E O INSTITUŢIE INBĂTRÂNITĂ PE CARE AZI NIMENI NU O MAI IA IN SEAMĂ ŞI NU MAI ARE NEVOIE DE EA. UN ADEVĂR DUREROS CARE TREBUIE ROSTIT. Această instituţie, mă refer la instituţie, nu la scriitori, la membrii ei!,e o instituţie depăşită de realitate,sclerozată, incapabilă să promoveze o nouă direcţie în literatura română.E ASEMENEA UNUI MAUSOLEU si ce om viu vrea să locuiască alături de morţii, in casa morţilor? Avem scriitori de valoare pe care nimeni nu îi ia în seamă, tineri care ar putea da “o nouă direxcţie”.Şefii Uniunii, narcizişti irecuperabili, au sentimentul că timpul s-a oprit în loc. S-a oprit, adevărat, dar numai pentru dânşii, nu pentru cei care vin după ei. Sunt preocupaţi de binele personal, în numele căruia fac compromisuri cu puterea, în timp ce scriitorul român moare de foame. Un adevăr! Oricât de şocant pare.Un poet optzecist s-a sinucis, cu ani în urmă, la Ploiesti din cauza sărăciei.Vă vine să credeţi? Unde au fost colegii lui de generaţie şi de cenaclu? Ce nevoie mai azi de Uniune? Câtă vreme ai o profesie solidă de unde îţi asiguri traiul zilnic( nu s-a iventat incă posibilitatea de a trăi cu aer comprimat!), ai edituri particulare care să-ţi publice o carte, chiar dacă îţi dau praful de pe tobă ca drept de autor, ce nevoie mai ai de această instituţie? Între praful Uniunii şi cel al editurii ce alegi? Ştergi bine toba şi scrii mai departe. La ce mi-ar folosi mie acum Uniunea? Înainte de 89, sa faci aprte din Uniune, era aşa, ca un galon sau chiar un titlu nobiliar, mai erau apoi si niscai avantaje pentru truditorii condeiului. Dar azi? Când nu mai stă nimeni la cozi ca să cumpere caşcaval, măsline sau muschi, cui îi mai foloseste celebrul bufet al Uniunii? Scriitorii nu mai vin acolo nici ca să schimbe câteva vorbe la o cafea. Nu vin din lehamite. Îşi tipăresc cărţile la edituri particulare, care sunt jupuite de stat cu impozite, nu se bucură de facilităţi nici la hârtie, nici la difuzare ori lansari de carte. Aici un ministru al culturii, fiul unui respectat liberal şi om de cultură, trebuia să se implice şi poate ar fi reuşit ceva. Nu s-a implicat. Face politică, cel mai păgubos dintre lucruri pentru un creator. SCRIITORUL ROMÂN NU E SPRIJINIT DE STAT CUM SE INTÂMPLĂ IN ALTE CULTURI europene. Vina apartine în primul rând acestei instituţii învechite, sclerozate, care azi nu mai interesează pe nimeni, UNIUNEA SCRIITORILOE. Scriitorii, câţi mai sunt, se bat pentru posturi în străinătate, în diplomaţie, pentru sinecuri, cui îi pasă de braslă? Unii simt că se scufundă corabia şi cu ea propria noastră cultură şi atunci ” se salvează” fiecare cum poate. Câţi au fost cei care au protestat pe lângă oamenii politici pentru starea de mizerie a a culturii noastre? Cei aflaţi în apropierea puterii asta erau obligaţi să facă dacă se simteau urmaşi ai lui Maiorescu, Lovonescu, Noica. Ba, mai mult, unii, de se cred un fel de buricul pământului, vor să desfiinţeze ideea de cultură natională pe motiv că ar fi, chipurile, învechită, iar nouă, celor care o apărăm, ne “stă rugina pe ceafă de o schioapă” ca odinioară lui Bârzoi. ( Chiriţoaie de azi, ne dau nouă lecţii de “europenism”, în dispreţ total faţă de valorile noastre.) Cine era Herta Muller înainte de premiul Nobel? Critica scria puţin despre ea, cărti nu i se vindeau prea multe, a ridicat-o Germania, patria ei adoptivă, nu România din care a plecat vândută ca la târgul de vite. SI MAI VORBIM DE UNIUNEA SCRIITORILOR? ÎI UREZ SUCCES DOMNULUI BREBAN, dar nu pot să nu îi spun că mare lucru în această instituţie invechită şi plină de suficienţă nu poate face. Nu poate scoate balcanismul de acolo, aici mă refer la năravuri, nu la limbaj sau la scriitura cuiva. Herta a reuşit, bravo!, e românca noastră care scrie în limba germană. De mai mare râsul!

Abonează-te la newsletter