Analize și opinii Cultură și Familie Politică

Şase perversiuni electorale

Definiţie: Perversiune = Acţiunea de a perverti; Alterarea unei funcţiuni normale. (Scriban, 1939)

Alegerile legislative de duminică nu au fost surprinzătoare, afirmă majoritatea analiştilor. Victoria Uniunii Social Liberale era scontată şi chiar şi procentajul confortabil obţinut. Am putea fi tentaţi să spunem că alegerile parlamentare s-au înscris în zona normalităţii. Nu este însă aşa, multe lucruri arătând strâmb după acest scrutin: unele dintre lucruri s-au sustras din sfera firescului tocmai din cauza unui sistem electoral prost întocmit, altele ţin de năravurile dâmboviţene, în timp ce sunt aspecte care aparent se includ în categoria “real politik”, numai că aşa cum au fost realizate ne trimit direct în paradox.

Sistemul electoral cu vot uninominal, tot o fugă din calea alegătorului

Votul uninominal a fost fetişizat atunci când încă alegătorii puneau ştampila pe liste. Ideea că nu mai laşi la îndemâna şefilor de partide să înşire ei în ordine candidaţii şi că cei care solicită votul au o relaţie mai directă cu alegătorii a surâs cetăţenilor cărora le-a fost prezentată superficial. Vedem că deja la două rânduri de scrutinuri calitatea Parlamentului nu s-a ameliorat, iar legătura dintre votanţi şi aleşi nu a devenit una mai strânsă. Alegerile de duminică ne-au arătat că tot mai mult a contat pe cine au pus partidele să candideze în colegii, alegătorii fiind captivi finalmente. În plus, mulţi dintre foştii parlamentari au schimbat colegiile, evitând să fie traşi la răspundere de cei care i-au ales înainte.

Parlamentul-acordeon

Un alt mare neajuns al sistemului este acela că lasă loc unor enormităţi, cum ar fi nealegerea celui care obţine cele mai multe voturi într-un colegiu sau redistribuirea ciudată care lasă loc unor stimulente perverse. Au fost cazuri în care lideri de organizaţie şi-au sabotat propriii candidaţi din anumite colegii tocmai pentru a se alege cineva dintr-un colegiu anume. O competiţie marcată de blaturi care îşi are originea tocmai într-o lege strâmbă. Peste toate este însă faptul că nu avem un număr delimitat al parlamentarilor. Aşa se face că scrutinul de duminică lasă loc multor fotolii în Parlamentul-acordeon care are un număr de mandate generat nu de numărul de alegători, ci de distribuţia voturilor.

Spune-mi pe cine pui candidat ca să văd pe cine îţi pun adversar!

Miza de a obţine peste 50% într-un asemenea sistem este imensă. Aşa se face că partidele nu s-au dat la o parte de la nimic, inclusiv de la candidaturile pe care în termeni de comentarii sportive le putem numi “om la om”. Aşa se face că dacă eşti lider populist şi nu te dai în lături de la minciuni şi aruncarea de cuvinte aiurea, formaţiunea politică ce ţi se opune îţi va aduce pe cineva cu gura încă şi mai mare. Dacă mizezi pe distribuţia etnică
dintr-un colegiu, contracandidatul va fi numaidecât din aceeaşi stirpe. S-a văzut asta nu numai în enclavă, dar şi în Buzău, Neamţ şi alte judeţe din Vechiul Regat. La fel, dacă eşti tânăr politician şi discursul tău ar trebui să vină în această zonă, contracandidatul tău va fi, de asemenea, june şi cu un mesaj încă şi mai bine calat pe acea direcţie. Dacă nici nu a furat voturi, este cu atât mai bun! Apoi, ştiu chiar un caz pe care îl putem sintetiza aşa: venim şi noi cu dezertorul vostru, dacă tot aţi venit voi cu dezertorul nostru. În fine, dacă te pretinzi intelectual rafinat, un erudit într-ale literaturii, rişti să te confrunţi cu o profă de mate. Ezit să mă pronunţ dacă fenomenul denotă un grad înalt de profesionalism în mediul politic, în care nimic nu este lăsat la întâmplare, sau dacă este vorba de şmecherie dâmboviţeană, dar fenomenul există.

Domnu’ Dan, locomotiva rămasă de căruţă

Se spune că găselniţa votului uninominal, ca şi separarea alegerilor prezidenţiale de cele parlamentare, a fost un demers al establishmentului pentru a opri ascensiunea lui Corneliu Vadim Tudor. PRM a rămas în cele din urmă un partid periferic, dar năzdrăvăniile electorale sunt cu noi. Dacă noul sistem de vot aduce destule neajunsuri, în schimb, unul dintre obiectivele acestuia, cel de a frâna partidele având ca “locomotivă” o personalitate, nu este atacat eficient. Aşa se face că în jurul omului de televiziune Dan Diaconescu a răsărit un Partid al Poporului, fără rădăcini solide în teritoriu şi fără personal pregătit pentru a acoperi un aşa număr de voturi. Este o contraperformanţă a României faptul că a reuşit să dea prima formaţiune politică populistă tocmai după 20 de ani de alegeri libere. PP-DD este categoric cel dintâi partid populist. PRM nu a fost în niciun caz aşa ceva, pentru că promisiunile liderilor acestuia au fost mai degrabă modeste. Or fi spus ei că vor confisca averile, dar nu au spus şi că le vor distribui populaţiei sub formă de prânz gratuit! Doar Convenţia Democratică a mai făcut în 1996 promisiuni deşănţate, dar, în ansamblu, putem spune că partidul lui Diaconescu este primul de factură populistă de pe scena politică dâmboviţeană. Paradoxul face că “locomotiva” acestuia, Domnu’ Dan, a rămas fără mandat parlamentar după ce prin şarmul său a adus în Cameră şi Senat nişte oameni care altminteri nu ar fi ajuns acolo pe propriile lor puteri.

O catastrofă nu vine niciodată singură

La steaua care a răsărit, mai avem şi una căzătoare. Dezintegrarea proiectului de partid prezidenţial pus la cale încă din 2005 este evidentă după rezultatele alegerilor de duminică. PDL mai avea oameni în teritoriu, dar aceştia nu au făcut faţă nemulţumirii stârnite în rândul electoratului de părintele spiritual al partidului. Înfrângerea ar fi putut fi onorantă dacă măcar liderii fostei structuri de guvernământ ar fi putut spune că plătesc preţul austerităţii. Ideea că ar fi făcut ceva corect şi acum plătesc preţul politic i-ar fi lăsat măcar în faţa judecăţii cu istoria. Cum însă bugetele au fost de risipă, iar hoţia prea mare, argumentul acesta lipseşte. Rămâne doar degringolada! Cu toate acestea, căderea nu este de anvergura celei din 2000 a CDR, care a dus la dispariţia ţărăniştilor din prim-planul vieţii politice pentru mai bine de un deceniu. Totuşi, înfrângerea este comparabilă dacă ne gândim că PNŢCD nu era chiar atât de militarizat.

Adevărata fraudă a USL

Nu au mai fost acuzaţii de furt de la urne. Probabil or fi existat nereguli, dar acestea au fost mai degrabă marginale. Marea fraudă vine însă post-electoral! Ce înseamnă fraudă? Să atragi încrederea cuiva pentru ca apoi, pe baza înşelării acesteia, să tragi foloase de pe urma celor care ţi-au dat girul. Din acest punct de vedere, anunţul post-electoral al USL privind o colaborare cu UDMR cade sub această categorie a fraudei. Ca şi proiectul mai larg al reconcilierii cu cei pe care i-a repudiat votul de duminică. Ar fi fost cinstit ca, dacă tot aveau aşa proiecte măreţe, liderii formaţiunii politice câştigătoare să le fi enunţat înainte de alegeri pentru a fi în cunoştinţă şi electorii. Dacă în plan a fost ceva machiavelic, noi spunem că e mai degrabă caragialesc.

Adrian Panaite
sursa: curierulnational.ro

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu