… Câte trebuie să ți se mai întâmple ca să nu ajungi vreodată, cu bine, la liman? E clar că, la masa lor, bogații te vor doar ca personal de deservire: să le prepari bunătăți, să le torni în pahare, să-i ștergi la gură sau la fund în funcție de circulația alimentelor în natură și să cureți în urma lor, ca și cum nimic nu ar duhni, după ce, ghiftuiți, au vomitat ca porcii.
Sărăcirea ne este livrată din exterior, în poleiala globalizării antiidentitare, de o aristocrație de modă nouă care a inventat o variantă înşelătoare de sclavagism, sclavagismul liber consimțit:
– „nu-i așa că vreți să luptați alături de noi în Irak și Afganistan? Parcă aveați și voi niște interese acolo, niște sute de milioane de recuperat…”. S-a făcut. Suntem un popor de cuvânt. De luptat am luptat, de murit am murit, de acceptat închisori secrete am acceptat. Datoriile, însă, sunt tot nerecuperate;
– „vă facem marea onoare de a vă fi parteneri strategici. Cine v-ar putea apăra mai bine de ruși decât noi și NATO? Nu-i așa că sunteți încântaţi, în aceste condiţii, să plasăm noua linie Maginot a războiului modern, scutul antirachetă, la voi în ogradă? Așa încât să fiți primii bombardați, la o adică, de killerii democrației? Iar pentru paritate, vă menținem regimul actual al vizelor și pe Băsescu președinte. Sunteţi conştienţi că aţi tras lozul cel mare?”.
Și exemplele ar putea continua: primire în Spațiul Schengen? „Prea multă corupţie în România”. Luptă anticorupție? „Vă dăm noi arma: un DNA mașter și politizat, neîntrecut la poliție politică, mai ceva ca glorioasa securitate comunistă”. Ș.a.m.d., ș.a.m.d.!
Dar sărăcirea ne vine și din interior. De la politicieni și servicii de inteligence fără secreţie patriotică, până la șnapani hrăpăreți și compatrioți cocliți, mimând societatea civilă moralizatoare. Varii forme de sărăcire:
– Sărăcirea de bunuri: doar mintea diabolică a unui Traian Băsescu putea să pună la cale un hold-up la bugetul național de dimensiunile celui realizat prin intermediul ANRP. Și altele, așișderea, de jepcar nesățios;
– Sărăcirea de speranță: în ciuda acestei realități, Traian Băsescu este, încă, liber. Exact în plin elogiu internațional adus justiției independente condusă de o Codruță pentru care infractorul emblematic al naţiei nu există. Laura adormită pe lauri. Ce ironie a sorţii şi câtă sfidare;
– Iar acum, mai nou, invenția supremă: sărăcirea de partide. Au făcut ce-au făcut (cine? EI!) încât românii să devină actorii unui păgubos paradox: deși sunt dezbinați, polarizați, antagonizați (altfel zis tocmai buni de mobilizat cu lozinci), au ajuns, în plin an electoral, în bizara situație de a nu găsi niciun partid în care să aibă o minimă încredere, pe care să-l voteze dacă nu din speranța de mai bine pentru ei măcar din setea de mai rău pentru inamici.
Cine profită? Braconierii de putere.
Cu PSD nu se mai poate vota de când în fruntea lui a ajuns Liviu Dragnea, eternul trepăduș cu meclă de frizer și glumițe desprinse din serialul „La bloc”. Cu geometria sa variabilă, de limax, încearcă să se prelingă cât mai neavariat pe lângă o sentință cu executare la procesul său de la Inalta Curte și, în toată băloșenia rezultată, votează guvernul Cioloș, îi face temenele lui Klaus Johannis și promite alianțe și cu dracu, doar-doar n-o deranja decisiv pe cei care îi controlează subsolurile.
Cu PNL, grandioasa reconstrucție de dreapta pe care ne-a lăsat-o prin testament marele decedat politic Crin Antonescu, nu se putea vota încă din primul moment. O mai oribilă profanare a liberalismului autentic decât contaminarea lui cu gonoreea băsistă recomandată drept aport de competență și spirit de dreptate, ar fi fost greu de imaginat. La încheierea unui ciclu de impostură și false reforme, iată ce candidați ne propune pentru alegerile locale partidul lucrului „bine făcut”: Emil Boc la Cluj și Gheorghe Falcă la Arad. Halal partid, halal candidați!
Încât braconierii de putere exultă. Şi-au atins scopul: au compromis toate partidele importante ce le-ar fi putut impune, cât de cât, candidaţi doriţi de popor şi nu de ei.
Cine să fie aceşti braconieri? Iată câteva indicii: cei care urmăresc să conducă țara din umbră (deja o conduc), fără a fi aleși, fără a fi trași la răspundere dacă lucrurile merg prost, fără a-și expune obrazul la împurpurări de jenă (or fi avut vreodată?) și la scuipaţi de revoltă când ceasul deconturilor va sosi.
Cei cărora un partid de 50% le-ar da planurile peste cap în condițiile în care marja lor de manipulat emoția populară şi voturile nu depășește 10%.
Cei prin intermediul cărora țara poate fi condusă din afară, ca o colonie cu aparenţe de dominion.
Săracă țară bogată. Sărăcirea de la bogăţie ţi se trage.
Sursa: Contele de Saint Germain
Adauga comentariu