Politică

Safe house (Refugiul)

safe-haven-5001“Ceea ce numim deseori inceputul este de fapt sfarsitul/ Si pentru a face un sfarsit trebuie sa facem un inceput/ Sfarsitul este acolo de unde incepem.” (T.S. Eliott)

Noica spunea în Jurnalul filozofic că proştii sunt imprevizibili. Observaţia mi se pare discutabilă; mai puţin discutabil îmi apare caracterul previzibil al elitei din România. Desigur, oricine e liber să vadă în asta o dovadă de inteligenţă; în ce mă priveşte, cred că pot fi deduse de aici şi lucruri chiar mai grave decât inteligenţa, calitate de care, în treacăt fie spus, nu m-aş grăbi să acuz micuţa dar brava noastră elită.

Nicicând nu este elita mai previzibilă ca atunci când se simte datoare să stabilească opoziţia dintre cei doi termeni, „excepţionalism” şi „românesc”. De pildă, elita este gata să numească „excepţional” intervalul dintre 1920-1940, tocmai pentru că e atât de neromânesc: realizările din cursul celor două decenii interbelice – în cultură, economie, politică, educaţie, medicină, inginerie, etc. – nu au fost posibile datorită unor nemţi, datorită dinastiei Hohenzollern? În schimb, elita se simte îndreptăţită să vadă ultimii douăzeci de ani ca tipic româneşti, tocmai pentru că nu au nimic excepţional în ei. Lipsiţi de un lider inspirat sau, la fel de bine, de unul degenerat, românii fac ce ştiu mai bine: să lâncezească, să fure, să mintă. [1]


Eu mă gândesc însă că lucrurile stau exact pe dos: nu e nimic excepţional să fii excepţional în condiţii excepţionale. Perioada interbelică e mai degrabă un semn de normalitate românească: Emil Palade, George Enescu, Brâncuşi, asta e ce ştie să facă poporul român în condiţii normale de viaţă. Dimpotrivă, excepţionalismul românesc se vede mai degrabă în condiţiile potrivnice în care ne aflăm din 1990 încoace: abandonat de BOR, vânat de politicieni, dispreţuit şi vândut de elită, poporul român nu încetează să găsească extraordinare resurse de civilitate şi demnitate. New Orleans s-a prăbuşit după un uragan iar excepţionalismul american a fost greu încercat în septembrie 2001; românii rezistă însă atacurilor dezlănţuite de douăzeci de ani asupra viilor şi, mai ales, asupra morţilor lor. Nu e de mirare că elita e exasperată: loviţi, batjocoriţi, umiliţi, românii zâmbesc, se poartă cuviincios, rămân solidari. Pentru că reperele lui sunt determinate de Moşii de iarnă, de Naşterea Domnului, de Sfântă Marie mare şi mică. Pentru că românii ştiu că au un „acasă” care nu le poate fi luat de nimeni, fie el bancă, guvern, elită. Pentru că ei ştiu, ori au aflat-o, că darul libertăţii de a pleca, predicată de misionari ai capitalismului precum Mihail Neamţu, este inferior libertăţii de a rămâne, ori de a se întoarce.

În violenţa reacţiei din media faţă de „fuga” Iuliei Ionescu, trebuie văzută şi această exasperare generală faţă de poporul român: şi anume, că în ciuda tuturor piedicilor, românii merg acasă. Mă aşteptam ca cel puţin cei care vorbeau în numele Bisericii să semnaleze acest fapt: că Iulia a plecat de-acasă în aceeaşi măsură în care a plecat acasă. Nu este mănăstirea, Biserica, un acasă pentru fiecare credincios? Cred că diverşii psihologi sau educatori care discutau măsura în care Iulia ar fi fost îndreptăţită să aibă duhovnic nu erau mai departe de realitate decât acei preoţi care vorbeau despre întoarcerea ei acasă, la părinţi, ca despre întoarcerea „fiicei” risipitoare (http://adevarul.ro/news/eveniment/ce-invatam-fuga-manastire-unui-adolescent-1_53047519c7b855ff5679a345/index.html). Bietul om echivala în felul acesta întoarcerea din lumea păcatului a Fiului risipitor cu întoarcerea Iuliei de la mănăstire! [2]


Iniţial, mama Iuliei a considerat că fiica ei fusese răpită. Ceea ce de fapt s-a şi întâmplat, dar de-abia după ce Iulia a fost găsită, şi imediat ce s-a aflat că fusese la mănăstire. Pentru unii, Iulia a fost răpită de mănăstire, pentru alţii, de mass-media. Cert e că toţi voiau să o elibereze, şi, prin urmare, toţi o răpeau. De-a lungul şi de-a latul ţării, toată lumea fugea cu Iulia în spate. Şi pentru ca sarcina să fie mai uşoară, fiecare se descotorosea de câte ceva din bagajul Iuliei: de discernământul ei, de maturitatea ei, de responsabilitatea ei, de copilăria ei. Dintre toţi, BOR a răsuflat prima uşurată odată ce Iulia a fost preluată de familia ei, sperând că va rămâne acolo: orice ar fi, şi-au spus minţile luminate de la BOR, numai să nu fie iar asociaţi sectarismului şi frisonului apocaliptic. Nu i-ar mai putea supravieţui unui nou Tanacu! Primul lucru pe care BOR l-a lepădat din bagajul Iuliei a fost credinţa fetei. [3]


Vedeţi, apocalipsa e o chestie serioasă: e pentru credincioşii foarte, foarte îmbunătăţiţi, din ăia despre care nimeni nu ştie cum arată, sau dacă măcar există. Deci nu e pentru copii. Sau, mai avem şi versiunea jovială, a teologilor de media şi/sau de bodegă, pentru care apocalipsa nu e o chestie serioasă. E o aiureală tocmai bună pentru secte. Deci nu e pentru copii. Nu pentru ai noştri, în orice caz. Bâlbâiala mi-a amintit de articolul prin care dl Pleşu contesta filmul The Passion of the Christ din cauză că nu putea fi văzut de copii. [4]


O elevă bună, de la un liceu prestigios din Bucureşti, se duce la mănăstire. Se crede, în derâdere, că a fugit de apocalipsă. Clerul se arată preocupat să-i scoată din cap asemenea idei periculoase, care, se precizează, nu au nimic de-a face cu învăţătura Bisericii. Întrucât nu ştim care sunt acele idei, nu se poate spune nici că sunt greşite, nici că sunt corecte. Dar că Biserica nu are o învăţătură în legătură cu apocalipsa, acesta este un lucru fals: cu cartea Apocalipsei se încheie Sfânta Scriptură.

Semnul că Iulia are dreptate, şi că trăim nişte vremuri apocaliptice, ţine mai puţin de prezenţa fiarelor care ne vânează, şi care pe Iulia au hăituit-o de-a dreptul, cât de faptul că Biserica însăşi, sau cel puţin BOR, refuză să mai fie percepută drept un acasă al tuturor, al celor mici şi mari, vii şi răposaţi deopotrivă. Drumul Iuliei a traversat nu doar ţara, ci şi timpurile. Ea îi refuză BOR încercarea de a scăpa comod, identificându-se cu o instituţie a statului, precum şi românilor falsa calitate care le este atribuită de elită ca un titlu de nobleţe, de cetăţeni cu diverse reşedinţe şi fără nici un acasă.


Iulia ne cere, sau măcar ne ajută să recunoaştem că apocalipsa a început; că o trăim de peste douăzeci de ani. Şi că în ciuda acestei apocalipse dezlănţuite asupra noastră prin efortul conjugat al elitei „creştine”, al unei Biserici, BOR, care-şi revendică în mod abuziv, pentru că nemeritat, încrederea românilor în Biserică, [5] şi al unei puteri politice care se declară creştin-democrată în timp ce propune legalizarea etnobotanicelor şi a prostituţiei, Iulia ne aminteşte că există un loc sigur, că există un acasă. Un caz de excepţionalism românesc tipic: într-o lume ale cărei valori şi repere sunt devastate sistematic, [6] o adolescentă păstrează, şi ne încredinţează, o adresă sigură. În ciuda elitei şi a clerului, care vor să facă din drumul spre casă o rătăcire.
NOTE:
[1] Pentru a consolida mitul „românului trădător”, Regele Mihai I însuşi, singurul reprezentant legitim al acestui popor, a fost zugrăvit ca trădător de preşedintele Băsescu, gest dezonorant care a fost justificat în numele unei etici a onoarei (http://www.contributors.ro/cultura/william-bligh-traian-basescu-despre-profilul-psiho-politic-al-ofiterului-de-nava/ )
[2] “Comparaţia nu este doar falsă, cât şi jignitoare la adresa elevei” observa corect cineva (http://adevarul.ro/news/eveniment/la-preot-mergi-suflet-1_5301ed6bc7b855ff566a6486/index.html). Rămâne ca părintele Tănăsescu să precizeze locul ocupat de mănăstire în tâlcuirea sa: fie turma de porci, fie desfrânatele cu care Fiul risipitor şi-a cheltuit moştenirea. Omul e din sistem şi ştie mai bine.


Dar aceasta nu e singurul lucru surprinzător în articolul părintelui Tănăsescu: tot aici aflăm că nu putem duce copiii cu tulburări de comportament la duhovnic, din simplul motiv că nu este competent. În Scriptură apar însă numeroase persoane cu tulburări de comportament vindecate de Hristos. Cât despre capacitatea copiilor de a decide (sic!) singuri binele şi răul, capacitate pe care autorul articolului o contestă, nu mi-e limpede ce anume este în discuţie aici: capacitatea de a discerne binele şi răul, sau puterea de a alege binele? Dacă e vorba de capacitatea de a discerne între bine şi rău, sigur că o au şi copiii. Altfel, nu ar trebuie să se spovedească de la vârsta de 7 ani. Iar dacă e vorba de puterea de a alege binele, atunci bineînţeles că nu o au – aşa cum nu o au nici cei mari. De aceea păcătuim, cădem. Şi iar ne ridicăm. Ca orice copil.
[3] Prin BOR am în vedere în acest caz vocile oficiale şi teologii de talk-show, şi nu personaje demne şi curajoase precum stareţul mănăstirii Sihăstria Rarăului şi întreaga obşte de acolo.
[4] Vezi aici o replică de o acuitate şi un curaj rare în spaţiul românesc actual:http://www.rostonline.org/rost/apr2008/patimile-plesu.shtml

[5] Jonglând ba cu „noi, adică Biserica” (când e vorba să deturneze încrederea credincioşilor în Biserică), ba cu „dar noi nu suntem decât nişte oameni, partea umană, deci păcătoasă, din organismul divino-uman al Bisericii” de fiecare dată când micile sau marile lor măgării ies la iveală. Minciuna constă în faptul că partea umană din Biserică trebuie să fie tot atât de sfântă ca şi cea divină, întrucât e vorba de umanitatea sfinţită în Hristos (în care este cuprins şi Gheorghe în măsura în care acesta aspiră la sfinţenia lui Hristos).
[6] Lui Radu Preda i se pare o minune că o fată frumoasă a ajuns cu bine la mănăstire.http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/teolog-radu-preda-dumnezeu-1_5300cdc1c7b855ff56640e48/index.html Se regăseşte aici, în temerea teologului clujean, imaginea bestialităţii românilor, care pândeau din umbră gata-gata să pună labele pe fată. În această interpretare, faptul că Iulia a ajuns cu bine şi nevătămată al mănăstire, nu ţine de normalitatea lumii româneşti, ci de o mare şansă, de o purtare de grijă a lui Dumnezeu, cu atât mai specială cu cât această lume e cufundată într-o mare de superstiţie, demenţă şi violenţă. Trebuie adăugat însă că această providenţă nu este rezervată doar Iuliei, ci acoperă toate miile de copii români, mai mici sau mai mari, mai frumoşi sau mai puţin frumoşi, care străbat singuri distanţe apreciabile fără să păţească ceva.

Sursa: Cumpăna. O viziune ortodoxă

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Chiar nu pot intelege cum de numai eu observ risipa de hartie virtuala din acest articol. Oare pe baza de ce acest nonsens are sansa sa ocupe acest blog? Un moment de slabiciune probabil. VOrba multa saracia omului asa ca voi torpila scurt tampeniile din text:
    1. Monarhia bat-o vina. De cand a venit sleahta aia de bolnavi mintali romanasii nostri plang de mama focului ce bine era atunci fara sa stie istoria si urmarile ei. Nu exista oameni pe planeta asta cu sange albastru si nici nu sunt unsi de Dumnezeu sa conduca hoardele de spalati pe creieri din motivul simplu ca dumnezeu nu exista l-am inventat noi.
    2. Daca religia nu era materie la scoala si parintii fetei nu erau atat de spalati pe creier cu duhovnici, enoriasi si duhul sfant( ce o insemna si asta nushtiu) mai mult ca sigur nu mai exista nici motivul plecarii la manastire al IULIEI (sincer mie mila de ea).
    3. Citez” românii fac ce ştiu mai bine: să lâncezească, să fure, să mintă ” pai bine mai putica ma sti tu pe mine si ce pot eu sa fac? Nemtalaii aia au venit au investit (germanii au investit in noi ca aveam petrol pe care l-au supt ei, pe urma americanii ne-au bombardat iar rusii au furat firmiturile) si rusii au decapitalizat iar azi cu absorbtia noastra in M.U.I.E. iarasi avem patroni germani fara cunostinta noastra. Cand avem acest sistem mafi-oligarh daca vrei sa faci ceva bun pt tara si romani in general, ai 90% sanse sa sfrsesti martir sau sa aluneci pe sapun in baie ca nu te lasa nimeni sa rapui tu balaurul ca GHEORGHE. Boule Cazul Panait victima Ponta Criminal iti spune ceva?
    4. Noi in tara asta muncim mai mult ca in occident ca nr de ore ca volum de munca ca oricine defapt muncim ca sclavii ca salariile sunt cele mai mici si asta este realitatea unor oameni abuzati. Te astepti ca eu sa fiu un cetatean model dupa ce ma jefuiesc statul si strainii cu impozite, FMI si MUIE iar cand ripostez ma baga gealatii la sectie pt disturbarea ordinii publice cu amenda.
    5. Doresc sa mi se specifice si mie ce inseamna elita si care sunt elitele din Romania ca am mari probleme in a gasi ceva necompromitator sau dea dreptul penal cand ma uit sub covorul asa ziselor elite. POLISEMIA bat-o vina !!!

  • Nu as zice un popor abandonat de BOR,intradevar conducatorii bisericii nu au reactia si determimarea cu care ar trebuii sa actioneze,insa Biserica Ortodoxa este ,a fost si va fi scheletul neamului romanesc,rezistenta si modelul spiritualitatii romanesti,spiritualitate imbolnavita de comunismul ateu ,si continuata in ziua de azi de conducatorii tarii.

  • Biserica trebuie curatata de indivizi ca Daniel Ciobotea si acolitii sai!Autorul articolului este regalist?Este admiratorul unui strain nemernic,un ordinar care l-a condamnat la moarte pe marele patriot Antonescu?Daca-i place de acest bil-bil,sa-i sarute dosul !

Abonează-te la newsletter