Analize și opinii Politică

Sa salvam poporul grec de salvatorii lui! Un apel catre intelectualii si artistii europeni

În momentul când unul din doi tineri greci e în şomaj, când 25.000 de oameni fără adăpost rătăcesc pe străzile Atenei, când 30% din populaţie a căzut sub pragul sărăciei, când mii de familii sunt obligate să-şi plaseze copiii în grija cuiva ca să nu crape de foame şi de frig, când noi săraci şi refugiaţi se ceartă pentru deşeurile din gropile de gunoi, “salvatorii” Greciei, sub pretextul că grecii “nu fac destule eforturi”, impun un nou plan de ajutor care dublează doza letală administrată. Un plan care desfiinţează dreptul muncii şi împinge săracii în mizerie extremă, făcând în acelaşi timp să dispară din peisaj clasele de mijloc.

Ţelul nu poate fi “salvarea” Greciei: toţi economiştii demni de acest nume sunt de acord în privinţa asta. E vorba de a câştiga timp pentru a salva creditorii, amânând totodată falimentul ţării. Şi mai ales e vorba de a face din Grecia laboratorul unei schimbări sociale care, într-un al doilea moment, se va generaliza la scara întregii Europe. Modelul experimentat pe greci e cel al unei societăţi fără servicii publice, unde şcolile, spitalele şi dispensarele cad în ruină, unde sănătatea devine privilegiul bogaţilor, unde populaţiile vulnerabile sunt sortite unei eliminări programate, pe când cei care încă muncesc sunt condamnaţi la nişte forme extreme de sărăcire şi precarizare.

Dar, ca această ofensivă a neoliberalismului să-şi poată atinge scopurile, trebuie instaurat un regim care face economie la drepturile democratice cele mai elementare. Sub presiunea salvatorilor vedem, aşadar, instalându-se în Europa guverne de tehnocraţi care anulează suveranitatea populară. E vorba de o schimbare de direcţie în cadrul regimurilor parlamentare, unde “reprezentanţii poporului” dau un cec în alb experţilor şi bancherilor, renunţând la puterea lor decizională pe care se presupune că o au. Un soi de lovitură de stat parlamentară, care recurge de asemenea la un arsenal represiv sporit în faţa protestelor populare. Astfel, de îndată ce deputaţii au ratificat acordul dictat de Troică (Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional), diametral opus mandatului pe care îl primiseră, o putere lipsită de legitimitate democratică a ipotecat viitorul ţării pentru treizeci sau patruzeci de ani.

În paralel, Uniunea Europeană se pregăteşte să înfiinţeze un cont unde ajutorul pentru Grecia să fie vărsat direct, dar în aşa fel încât să fie folosit exclusiv la plata datoriei. Veniturile ţării ar trebui destinate cu “prioritate absolută” rambursării creditorilor şi, dacă e nevoie, vărsate de-a dreptul în acest cont administrat de Uniunea Europeană. Acordul prevede că orice nouă obligaţiune emisă în cadrele lui va fi supusă dreptului englez, care angajează garanţii materiale, în vreme ce diferendele vor fi judecate de tribunalele din Luxemburg, Grecia renunţând în avans la orice drept de recurs împotriva unui sechestru hotărât de creditorii săi. Pentru a completa tabloul, privatizările sunt încredinţate unei case administrate de Troică, unde vor fi depuse titlurile de proprietate ale bunurilor publice. Pe scurt, e jaful generalizat, trăsătură proprie capitalismului financiar care îşi oferă aici o frumoasă consfinţire instituţională. În măsura în care vânzătorii şi cumpărătorii vor sta de aceeaşi parte a mesei, nu e nicio îndoială că această acţiune de privatizare va fi un adevărat festin pentru cei care vor cumpăra.

Or, toate măsurile luate până acum nu au făcut decât să adâncească datoria suverană greacă şi, cu ajutorul salvatorilor care dau cu împrumut la nişte dobânzi cămătăreşti, aceasta a explodat pur şi simplu, apropiindu-se de 170% dintr-un PIB în cădere liberă, în vreme ce în 2009 ea nu însemna încă decât 120%. Se poate bănui că această cohortă de planuri de salvare – de fiecare dată prezentate ca “ultime” – nu a avut drept scop decât să slăbească tot mai mult poziţia Greciei, astfel încât, lipsită de orice posibilitate de a propune ea însăşi termenii unei restructurări, să fie constrânsă a ceda totul creditorilor săi cu şantajul “catastrofă sau austeritate”.

Agravarea artificială şi coercitivă a problemei datoriei a fost utilizată ca armă pentru a lua cu asalt o întreagă societate. Şi cu bună ştiinţă ne folosim aici de termeni ce ţin de domeniul militar: e vorba într-adevăr de un război purtat cu mijloacele finanţei, ale politicii şi ale dreptului, un război de clasă împotriva întregii societăţi. Iar prada pe care clasa financiară speră să o smulgă “duşmanului” sunt beneficiile sociale şi drepturile democratice, ba, la urma urmei, chiar posibilitatea unei vieţi omeneşti. Viaţa celor care nu produc sau nu consumă îndeajuns în raport cu strategiile de maximizare a profitului nu mai trebuie apărată.

Astfel, slăbiciunea unei ţări strânse în menghină între speculaţia fără limite şi planurile de salvare devastatoare ajunge uşa secretă pe unde dă năvală un nou model de societate conformă exigenţelor fundamentalismului neoliberal. Model destinat întregii Europe şi poate şi altora. Iată adevărata miză şi, de aceea, a apăra poporul grec nu se reduce la un gest de solidaritate sau de umanism abstract: sunt în joc viitorul democraţiei şi soarta popoarelor europene. Pretutindeni “necesitatea imperioasă” a unei austerităţi “dureroase, dar salutare” ne va fi prezentată ca mijloc de a scăpa destinului grec, pe când ea duce direct la el.

În faţa acestui atac în regulă împotriva societăţii, în faţa distrugerii ultimelor insule de democraţie, ne chemăm concetăţenii, prietenii francezi şi europeni să se exprime cu tărie. Nu trebuie să lăsăm monopolul cuvântului experţilor şi politicienilor. Oare putem rămâne indiferenţi la cererea conducătorilor, germani şi francezi în primul rând, de a-i interzice Greciei alegerile? Stigmatizarea şi denigrarea sistematică a unui popor european nu ar merita o ripostă? E cu putinţă să nu ne ridicăm glasul împotriva asasinării instituţionale a poporului grec? Şi putem să păstrăm tăcerea în faţa instaurării în marş forţat a unui sistem care scoate în afara legii ideea însăşi de solidaritate socială?

Am ajuns într-un punct de unde nu mai există întoarcere. E urgent să ducem bătălia cifrelor şi războiul cuvintelor pentru a riposta retoricii ultra-liberale a fricii şi dezinformării. E urgent să deconstruim lecţiile de morală care ascund procesul real care se desfăşoară în societate. Este mai mult decât urgent să demistificăm insistenţa rasistă asupra “specificului grecesc”, care pretinde să facă din caracterul naţional presupus al unui popor (lene şi şmecherie câtă vreţi) cauza primă a unei crize în realitate mondiale. Ceea ce contează astăzi nu sunt particularităţile, reale sau imaginare, ci ceea ce este comun: soarta unui popor care le va afecta pe toate celelalte.

O sumedenie de soluţii tehnice au fost propuse pentru a ieşi din alternativa “fie distrugerea societăţii, fie falimentul” (care vrea să spună, o vedem astăzi: “şi distrugerea, şi falimentul”). Toate trebuie luate în considerare ca elemente de reflecţie pentru construirea unei alte Europe. Dar înainte de asta trebuie denunţată crima, scoasă la lumină situaţia în care se găseşte poporul grec datorită “planurilor de ajutor” concepute de către şi pentru speculatori şi creditori. În momentul în care o mişcare de susţinere se ţese în jurul lumii, iar reţelele de Internet freamătă de iniţiative de solidaritate, intelectualii francezi vor fi oare ultimii care să-şi ridice glasul pentru Grecia? Să înmulţim fără zăbavă articolele, intervenţiile în media, dezbaterile, petiţiile, manifestaţiile. Căci orice iniţiativă e binevenită, orice iniţiativă e urgentă.

În ce ne priveşte, iată ce propunem: formarea rapidă a unui comitet european de intelectuali şi de artişti pentru solidarizarea cu poporul grec care rezistă. Dacă nu noi, atunci cine? Dacă nu acum, atunci când?

Traducere de Gabriel Chindea
sursa: criticatac.ro

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Coloana vertebrală a unui stat, este armata naţională, care prin forţa ei îşi apără poporul. Ţările care nu mai au armată naţională, şi care au trupe de opresiune fidele guvernanţilor, vor fi aruncate la lada de gunoi a istoriei. România nu mai are armată. Logic ce va urma.

  • Autorul art. crede ca facind apel numai la intelectuali si artisti europeni va reusi sa salveze Grecia din situatia in care se afla? O vorba batrineasca a rominilor spune ca: “Apara-ma doamne de prieteni, ca de dusmani ma apar singur”. Cind un utilaj in miscare incepe sa scirtie , se opreste si se stringe surubul pe loc.Daca il lasi sa tremure din toate incheieturile si ai inceput sa pierzi pe drum subansamble deja e foarte tirziu. Grecia, trebuia sa stringa surubul de la inceput cind nu erau necesare reparatii capitale si mai ales cu asistenta tehnica straina.Fara sa uitam o clipa vorba batrinilor despre priteni,( sa spunem un alt adevar demonstrat in timp)invidia si scopul lor meschin este de a-ti lua si traista din git chiar de e goala. Departe de situatia Greciei nu sintem nici noi. Mari nostri “specialisti”considera ca daca mai taie din veniturile paturi sociale de jos si le mai majoreaza pe ale clientilor lor (si asa imbogatiti ilegal)vor salva tara de la pericolul ce se vede la orizont. Eroare totala. Infectia trebuie extirpata la timp,fara a ajunge la cangrena.Numai ca “specialisti nostri,se lasa dusi de nas(si nu dezinteresati)de acei prieteni de care a beneficiat si Grecia. Asa cum nu sint multi “baieti destepti” in tara noastra tot asa nu sint multi prieteni pe plan european si chiar mondial.Cine sint acestia? Basescu ar spune:ghici ghicitoarea .stat de multe ori de vorba cu ei. Roadele discutiilor dintre ei se vad pregnant cum atirna pe umeri poporului. Nu departe de situatia Greciei,pe linga noi mai sint si alte state.Toti au nevoie de o curatire a infectiilor locale: clsa politica, guvern, institutie prezidentiala si bineinteles de analizat cu atentie “prieteni externi”.Trecuti prin ciur si sita. Istoria ne-a aratat pina acum ca dupa un razbi ,invinsul platea daune de razboi invingatorului.Noi ce daune platim si vom mai plati? Oare nu cumva pe indulgenta si rabdarea noastra ,pe ospitalitatea excesiva si toate acestea luate de uni drept prostie? O mina de oameni vor si vor reusi, daca nu-i oprim la timp ,sa introneze dictatura pe plan eoropean si chiar mondial.Arma lor este pousca cotita in activitatea economica a fiecarui stat. Ei nu lupta singuri, au complici peste tot la nivel prezidential,parlamentar si guvernamental. Nu peste mult timp urmeaza alegerile. Atentie mare romini ca ni se pregateste ceva.

Abonează-te la newsletter