Politică

Sa rupem cercul vicios!

Danemarca. Impozitele si contributiile sociale sunt ridicate. Ponderea partii prelevate la buget din PIB este de 50%, uneori putin peste. Toata lumea plateste impozitele; frauda fiscala este mica, la fel economia subterana. Gradul de incredere reciproca foarte ridicata este de 76%, restul cetatenilor au incredere in semeni, dar o autoevalueaza ca fiind doar ridicata sau medie… Vreo 4% nu au deloc. Indicele care masoara inegalitatile sociale ne descrie o tara foarte egalitara; primii 20% obtin doar de 3,6 ori mai multe venituri decat ultimii 20% dintre cetateni. Legislatia referitoare la relatiile de munca, salariul minim etc. nu contine norme stricte si constrangatoare; standardele de protectie sociala sunt insa foarte inalte; sindicatele si patronatele, de mai bine de un secol, ajung la conventii multumitoare pentru ambele parti fara sa fie fortate sa o faca. Egalitatea intre femei si barbati este demult asumata, iar locuitorii tarii se declara cei mai fericiti oameni din lume.

Romania. In Romania, traiesc doua Romanii. Indicele inegalitatii sociale (6,6 – mediu) nu spune nimic; noua ne lipseste nu doar o clasa de mijloc puternica; ne lipseste si clasa de sus; in locul ei, avem grupusculul de sus care concentreaza o parte semnificativa din venituri si din putere; primii 20% sunt polarizati ei insisi… Partea prelevata la buget este mica, de doar 31%, si toata lumea se plange ca ar fi excesiva; prelevarea este teoretica, in constructia bugetara, intrucat gradul de colectare este mai scazut. Economia subterana atinge, in cele mai “optimiste” estimari, 40% din PIB; in cele pesimiste, nimeni nu stie, ca din acest motiv este subterana. Legile sunt constrangatoare, dar nerespectate; salariul minim este reglementat si este minim, fara indoiala; sistemul de protectie sociala este slab si declarativ; adesea, protectia (securitatea sociala) este confundata cu asistenta sociala pentru categoriile defavorizate; a facut-o pana si seful statului, declarand ca avem 11 milioane de asistati social (!); cetateanul simte diferenta intre a fi considerat detinatorul unui drept si a fi luat drept pomanagiu sau milog. Neincrederea in institutiile statului este cronica iar romanii se considera mult mai nefericiti decat situatia obiectiva, cu toate limitele ei, ar justifica-o…

Am pus in oglinda doua societati. Una aflata in echilibru social si valoric, alta, nimeni nu se indoieste, intr-o profunda criza; nu ma refer la criza economica, trecatoare, sa speram, ci la cea de durata, a relatiilor dintre oameni si dintre institutii si oameni. Masura ei cea mai fidela este sentimentul nefericirii de a trai unde si cum traiesc, pe care cei mai multi dintre romani il declara (locul 117 in lume, dupa acest criteriu, anul trecut). Multi pleaca si nu se mai intorc. Cautarea fericirii este drept fundamental…

Pentru a gasi o solutie, radacinile situatiei trebuie descrise. Statul da impresia ca risipeste banii publici, iar institutiile sunt neeficiente in rezolvarea problemelor cetatenilor. Cetatenii incearca sa pacaleasca statul pentru ca se simt inselati ei insisi in asteptarile lor; reactia statului este sa intareasca institutiile politienesti si functia de supraveghere si control, in general… Raspunsul cetatenilor este sa-si sporeasca gradul de neincredere in institutii si in ceilalti cetateni, pentru ca nu le plac supravegherea si controlul. Aproape nimeni nu are incredere in seaman; daca are, in scurt timp ajunge sa creada ca e fraier. Nu mai participa la viata publica, nici macar nu mai voteaza. Responsabilitatea este lasata unor politicieni in care nu manifesta niciun fel de incredere si pe care-i denigreaza. Astfel, cercul vicios se intretine pe sine si criza se adanceste.

Nu am descris apocalipsa. Solutia transformarii cercului vicios in cerc virtuos exista si sta in noi insine. Oamenii sunt tentati sa aiba incredere in ceilalti daca au impresia ca si acestia au aceeasi atitudine; modelele umane promovate au, de asemenea, un puternic rol formator. Ruperea cercului vicios o poate incepe media, promovand anti-vedete, promovand alte modele de succes, incetand subminarea cu orice pret a institutiilor reprezentative, o pot face partidele si organizatiile sociale, promovand lideri care sa genereze incredere si atitudini demne de urmat. Increderea obliga si mobilizarea vointelor, pentru ca o schimbare in bine autentica sa devina reala. Deocamdata, este departe de a fi posibila…

Gabriela Cretu
sursa: cronicaromana.ro

Abonează-te la newsletter