Analize și opinii Politică

Să ne scăpăm copiii de România!

Părinţii vor să-şi vadă copiii trăind într-o societate normală.

Acum câţiva ani scriam cu entu­ziasm despre afluxul de tineri la una dintre ediţiile Târgului de carte Gaudeamus. Era în timpul regimului Năstase, iar peste România părea să se fi turnat o placă groasă de beton. Ei bine, imaginea din pavilionul central al Romexpo îmi dădea speranţa că lucrurile nu vor rămâne aşa. Că tinerii aceia vor duce societatea spre ceva mai bun. Traversăm astăzi o perioadă asemănătoare: corupţia, aroganţa puternicilor zilei, slăbiciunea opoziţiei şi a societăţii civile. Plus aspectele ce ţin de specificul românesc dintotdeauna: mitocănia agresivă, impostura, poluarea spaţiului public. Dar mai presus de toate e sentimentul că orice ai face e în zadar.

Şi iată că tot în aceste zile, sute şi sute de tineri au luat cu asalt Târgul universitar Riuf-Romanian International University Fair, al universităţilor străine. Dorinţa lor de a învăţa în locurile unde se plămădesc elite globale ale secolului XXI este o veste bună. Şi, nu uitaţi, alţi circa 26.000 de colegi de generaţie studiază deja numai în Uniunea Europeană şi, se spune, încă pe atâţia în Statele Unite şi pe alte continente. Există însă o problemă: dacă măcar o bună parte a lor nu va deveni, mai târziu, elită în România, atunci şi rândurile celor care vizitează târgurile de carte se vor rări. Iar motive de optimism în vremuri tulburi chiar că nu vor mai fi. De ceva vreme, după ce aderarea României a făcut posibil accesul facil la universităţile din Uniunea Europeană, am observat o preocupare puternică în cercul meu de prieteni şi cunoştinţe: aproape toţi vor să-şi trimită copiii la şcoli departe de casă. Şi, dacă se poate, să rămână acolo pentru totdeauna.

În cercul meu de apropiaţi nu sunt oameni din topul Forbes, nici măcar milionari în euro. Sunt oameni care trăiesc bine de pe urma propriilor cariere şi care le-ar putea oferi şi aici copiilor o viaţă fără mari apăsări materiale. Nu despre asta e vorba! Ei vor altceva: să-şi vadă copiii trăind într-o altfel de societate, care va premia competenţa şi nu impostura, bunul-simţ şi nu tupeul, civilizaţia şi nu mitocănia. O societate despre care ştiu că nu se va putea construi aici în viitorul previzibil.

Plecarea tinerilor la universităţi din străinătate – este deja un fenomen! – poate fi o şansă dacă România va şti să şi-i apropie şi să-i folosească la timpul potrivit. Sau poate fi o catastrofă istorică. Depinde de elitele care au mai rămas aici şi care, în al doisprezecelea ceas, ar trebui să se trezească pentru a da ţării un sens. Altfel, pentru România vor continua să decidă şi în viitorii zeci de ani cei pentru care cârciuma contează mai mult decât târgul de carte.

Ovidiu Nahoi
sursa: adevarul.ro

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • ….trist si adevarat.
    Sunt si eu in aceeasi situatie, fetita mea a terminat fac de stiinte politice si masterul cu 9.80 si a plecat in strainatate.
    Tinerii nu au alta solutie din pacate…si mai speram la o redresare, cu cine?! cu aceeasi comunisti corupti?!