C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Să minţim româneşte!

Spitalele noastre au ajuns locuri în care moartea soseşte mai iute decât intră Rapidul de Iaşi în Gara de Nord.

Cum ar reacţiona ministrul Vasile Blaga dacă într-o zi, în urma unui consult de rutină, medicul său de familie i-ar face următoarea mărturisire: „Ştiam din 2009 de tumoarea dumneavoastră. (…) Puteam să vă trimit la un chirurg în 2009, pentru operaţie, dar nu am considerat să iau atunci această decizie.” Ar leşina ministrul Administraţiei şi Internelor? S-ar repezi asupra medicului, muşcându-l de beregată ca un buldog turbat? S-ar arunca de la fereastra cabinetului său din minister pentru că n-ar suporta şocul acestei destăinuiri? L-ar da în judecată pe medicul mincinos, acuzându-l de malpraxis? Este un scenariu greu de imaginat, sinistru şi fantezist.

Ştiu, în schimb, ce-am făcut noi, „pacienţii”, după ce am ascultat mărturisirea de săptămâna trecută a ministrului Vasile Blaga: „Ştiam din 2009 de situaţia dificilă. (…) Puteam să luăm măsuri de austeritate în 2009, dar nu le-am considerat necesare atunci”. Am mai înghiţit o minciună. Asta facem după ce suntem minţiţi: trăim în minciună! Preşedintele Traian Băsescu şi guvernanţii ştiau, dar nu ne-au spus. Cunoşteau „situaţia dificilă” a ţării, dar ne-au ascuns-o. Nu contează motivele (dar este lesne de intuit, 2009 a fost an electoral şi realegerea lui Traian Băsescu nu trebuia tulburată), important este că ne-au minţit!

Ca o ironie a sorţii, momentele de sinceritate (rătăcire?) ale ministrului Vasile Blaga au fost făcute în emisiunea „După 20 de ani” (13 iunie, la Pro TV). A câta minciună a guvernanţilor a fost aceasta, în cele două decenii de „capitalism”? Mai are importanţă numărul? Minciuna asta – ascunderea situaţiei reale (sau a rahatului în care am fost aduşi!) – are un efect paralizant.

Am trăit numai în min ciuni. Am strigat în cei 20 de ani că vrem adevărul despre Revoluţie, despre Mineriade, despre privatizările frauduloase, despre jaful de la Bancorex şi despre ţeapa de la FNI. Şi ni s-au servit nişte gogoşi. Am vrut ca dosarele Securităţii să fie scoase la lumină, acces la arhivele PCR, îndepărtarea foştilor securişti şi activişti PCR din structurile statului, fără comunişti!, dar i-am aplaudat pe mineri, care au venit să „planteze flori” în faţa Teatrului Naţional (ce crudă tragedie!), şi ne-am ales până la urmă cu o pagină de comedie: condamnarea comunismului! (Alte aplauze, multe fluierături.) Am tânjit după un sistem de sănătate european, dar spitalele noastre au ajuns locuri în care moartea soseşte mai iute decât intră Rapidul de Iaşi în Gara de Nord. Fiecare ministru al Învăţământului a făcut reformă, dar şcolile noastre au ajuns fabrici de semianalfabeţi. Ne-a fost promisă o administraţie modernă, dar avem una îmbâcsită de şpăgi. Am fost îndemnaţi să votăm „modernizarea României”, dar am fost înglodaţi în datorii. Nimic nu s-a construit trainic pentru că totul a fost surpat de minciuni.

România este o ţară înapoiată, cu oameni care îşi merită minciunile.

Petre Barbu
sursa: adevarul.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss