Nu cred că exprim un punct de vedere nou dacă scriu că nu exclud faptul că un eventual aviz negativ al Parlamentului în cazul mult discutatului proiect al Roşiei Montane să rămână doar pe hârtie, pentru că şi în acest caz ar putea interveni din afară cineva ultrapotent FĂRĂ SCRUPULE, care şi-ar impune punctul de vedere favorabil, evident, holdingului canadian. Nu ar fi nici prima şi, cu siguranţă, nici ultima oară când se consemnează aşa ceva.
Spun aceste adevăruri incomode gândindu-mă la exemple recente româneşti, dar şi străine. Înainte de toate, ar trebui notat că marile holdinguri străine sunt foarte bine legate de guvernele propriilor ţări, care practică frecvent şantajul politic, economic sau financiar în relaţiile cu state mai mici, promovându-le astfel interesele. Din această perspectivă, nu ştiu câţi vă amintiţi-sau ştiţi- că, în septembrie 1973, lovitura de stat din Chile, în urma căreia Salvador Allende a fost înlăturat de la putere întrucât, între altele, nu acceptase diktatul transnaţionalelor americane, între care şi ITT, a fost « sponzorizată » de acestea şi îndeosebi de cea amintită.
Chiar şi cazul Roşia Montană, cel puţin la ora la care vorbim, a ţâşnit în actualitate în momentul în care se punea problema ca România să fie admisă ca membru al NATO – 29 martie 2003- iar premierul canadian de atunci, Jean Chretien, a legat votul pozitiv al ţării sale de validarea priectului ce interesa Gold Corporation. Ca urmare, ideea referitoare la România-coloniepolitică şi economică nu este una nouă, cel puţin în spaţiul publicistic românesc, numai că toţi acei analişti economici de excepţie care au lansat-o au fost trataţi drept « extremişti » de cei în gulere albe şi creiere aservite sau telecomandate.
Din fericire, nu sunt doar analişti interni cei care au lansat această idee, ceea ce face să nu ne aflăm în faţa unei realităţi cu reverberaţii strict locale. De pildă, în vară, politologul britanic Tom Gallagher, expert în problemele româneşti şi ale Peninsulei Balcanice, a lansat ideea că ţara noastră a devenit practic o colonie economică a statelor din nucleul Uniunii Europene. Într-un articol semnat, în iunie, în publicaţia « The Commentator », el arată, între altele, că « Românii obişnuiţi au avut o experienţă cu mult mai rea decât britanicii a globalizării necontrolate. Ei sunt cei cărora le-au dispărut locurile de muncă şi care au văzut preţurile explodând, doar pentru ca România să poată fi proclamată economie de piaţă » . În acest context « companiile de stat şi cele de utilităţi au dispărut sau au fost vândute pentru a fi înlocuite de firme germane şi austriece, care realizează nişte profituri de-ţi lasă gura apă ».
Sigur, şi unii dintre noi gândeam aceste lucruri, dar nu o dată ne autocenzuram când aveam ocazia să le spunem ori scriem, de teamă că vom fi catalogaţi, ba naţionalişti, ba neocomunişti, ba conservatori, ba antieuropeni. În schimb, le spune tranşant unul precum politologul citat, care nu ezită să amintească faptul – perfect plauzibil şi în cazul Roşia Montană Gold Corporation- că guvernanţii români « au oferit contracte profitabile unor firme apropiate de partidele conducătoare din Franţa şi Germania » şi din alte ţări am adăuga noi. În atare condiţii se mai putea opune cineva intrării României în Pactul Atlanticului de Nord sau în Uniunea Europeană ? Când, după un tam-tam mediatic greu de imaginat, referitor la pierderile zilnice pe care le înregistra statul datorită Combinatului Siderurgic Galaţi, acesta a fost vândut, cum a fost vândut, mulţi « experţi locali » au răsuflat uşuraţi, chipurile de dragul ţării. În realitate, ca şi în cazul Gold Corporation, « vocile » grijulii erau copios stipendiate din afară şi nu aveau nicio jenă să privească adevărul în faţă sau să recunoască faptul că, de fapt, românii au căzut pradă unor favoruri care s-au făcut altor ţări, România devenind astfel colonie.
Fluturându-ni-se lozinca imecilă ca formă şi conţinut a « europenizării ţării », ne-am trezit fără resurse strategice – petrol sau aur – ori cu contracte economice împovărătoare pentru ţară şi români. Să reluăm pe îndelete acea afacere cu Bechtel, probabil cel mai scump contract încheiat vreodată de o ţară cu amintitul concern american ? Numai de-am aminti cât costă un kilometru de autostradă făcut aici de Bechtel şi ar fi arhisuficient. Pe urmă, tot în aceste coloane am scris de la început că afacerea achiziţionării avioanelor F-16 din Portugalia ar fi trecut întâi pe la mahărul UE, Jose Manuel Baroso, care, în schimbul validării unor politicieni bucureşteni, a obţinut acel contract pntru aparatele de luptă second hand ale ţării sale. Iar România a încheiat această afacere în condiţiile în care oferta suedeză, de pildă, pare să nu fi fost deloc de neglijat. Au prevalat, cum pretind unii bine informaţi, poziţia şi intervenţia amintitului Baroso? Întrebare cu atât mai pertinentă cu cât, aşa cum scriu unele surse bine informate, România plăteşte 53 milioane de euro pentru un avion F-16 VECHI, inferior lui MIG-29K/KUB, iar India, de pildă, va achita 40 milioane de euro pentru un avion rusesc de acest ultim tip, despre care specialiştii zic că este superior celui american. Iar la licitaţia din India au participat firmele Boeing cu F/A-18E/F Super Hornet, Dassault, cu RafaleM, etc.
La fel au stat lucrurile cu celebrele frgate britanice casate şi cumpărate de România, la fel cum „perfidul albion” îi vânduse lui Ceauşescu avionul Bac 1-11, perimat, salvându-şi astfel industria aeronautică. La fel de dubioasă este vânzarea către austriacul OMV pe un preţ de 2 lei a rezervelor noastre de petrol şi a dreptului de a le exploata. Şi mai sunt încă destule contracte diktate, cum este cel cu foarte influenta societate americană Chevron privind gazele de şist. Despre acesta, un amănunt aproape banal spune totul: miercuri noaptea, agenţia France Presse scria: « După ce s-a pronunţat împotriva gazului de şist atunci când era în opoziţie, premierul Victor Ponta este acum unul dintre apărătorii acestei surse de energie ». În mod cert, Ponta ori a aflat ce a păţit Salvador Allende, ori şi lui şi altora li-a s-a fluturat deasupra capului sabia lui Damocles!
Românie-colonie! Este adevărat că „munţii noştri aur poartă, iar noi cerşim din poartă în poartă” şi pentru că aşa zişii politicieni români nu cunosc decât poziţia în genunchi în faţa străinilor şi sărutatul mâinii lor, chiar şi înainte de a fi decapitaţi…
Autor: Dumitru Constantin
Sursa: Cotidianul
Adauga comentariu