Criza greacă a scos în evidenţă slăbiciunea UE. Cea mai mare putere europeană, Germania, se reorientează spre o alianţă cu Rusia, susţine George Friedman, preşedintele Stratfor.
Criza greacă scoate în evidenţă criza exis-tenţială a Europei, afirmă profesorul american. Ţările bogate, în special Germania, nu doresc să cheltuiască banii propriilor contribuabili pentru a veni în sprijinul ţărilor aflate în dificultate, dar, dacă o fac totuşi, doresc să aibă control asupra modului în care ele cheltuiesc aceşti bani. Dar, cum grecii resping controlul extern asupra finanţelor lor şi cum Tratatul de la Lisabona nu prevede astfel de prerogative şi obligaţii, există toate şansele ca Uniunea Europeană să involueze de la stadiul de proiect ambiţios de integrare economică şi politică la o alianţă de convenienţă construită în jurul beneficiilor economice ale ţărilor membre.
În aceste condiţii, Germania va deveni principala problemă a continentului. Deja Germania de-ţine o putere considerabilă în UE, chiar dacă această putere se rezumă la chestiuni economice. Criza elenă a scos în evidenţă faptul că Germania este principalul pol de decizie în UE, fără acordul căreia nu se poate face nimic şi, în această calitate, politica germană este definitorie pentru politica întregului continent. Or, în cazul unei fragmentări europene, Germania este singura ţară care poate crea coaliţii alternative care să fie, în acelaşi timp, puternice şi coezive.
O primă opţiune ar fi, desigur, Franţa, împreună cu care Germania a condus până acum UE. Dar, dacă UE ar intra în declin, la fel s-ar întâmpla şi cu parteneriatul franco-german. În afară de propria piaţă, Franţa are puţine de oferit Germaniei.
Nu acelaşi lucru s-ar întâmpla în cazul unei alianţe germano-ruse, o opţiune istorică pentru Germania. Din punct de vedere economic, este parteneriatul perfect. Pe de o parte, Germania consumă cantităţi mari de energie şi materii prime din care Rusia dispune din belşug. Pe de altă parte, industria germană are nevoie de forţă de muncă pe care nu şi-o poate asigura decât prin imigraţie. În schimb, Rusia dispune de forţă de muncă excedentară şi se află în plin proces de „modernizare”, înţeleasă la Moscova aproape exclusiv ca „achiziţionare de tehnologii occidentale”.
În ultimii ani, Germania şi Rusia au dezvoltat mai multe proiecte economice comune, cel mai semnificativ fiind gazoductul Nord Stream, proiect la care a fost invitată să participe şi Franţa. În plus, cele două state au un partene-riat strategic printre ale cărui roade concrete s-au aflat blocarea drumului Georgiei şi Ucrainei spre NATO şi recunoaşterea de către Europa a unei sfere de influenţă ruse în fostul spaţiu sovietic.
Prima ţară care are motive serioase să se teamă de alianţa ruso-germană este Polonia şi de aceea Varşovia a reacţionat prin întărirea alianţei cu Statele Unite. Instalarea de rachete Patriot în Polonia nu este decât un semn că Washingtonul este, la rândul său, îngrijorat de această perspectivă. Chiar dacă Administraţia Obama pare dispusă să recunoască Moscovei propria sferă de influenţă, nu este pregătită să abandoneze contraponderea est-europeană. În acest sens, turneul din toamna trecută al vicepreşedintelui Joe Biden la Varşovia, Praga şi, mai ales, discursul de la Bucureşti au fost considerate o încercare a SUA de a curta puterile europene aflate între Germania şi Rusia.
Următorul pas al Berlinului este ridicarea vizelor pentru ruşi, o decizie ce urmează să fie luată luni, la Summitul UE-Rusia de la Rostov pe Don, şi care va modifica echilibrul regional din Estul Europei în favoarea Rusiei.
Cristian Campeanu
sursa: romanialibera.ro
Adauga comentariu