Politică

Romania intre apatia societatii si asaltul final al capitalismului de cumetrie

ro53Germenii unei societati fundamentate gresit/ Indolenta maselor/ Manipularea media/ Instrainarea resurselor/ Distrugerea naturii/ Neasumarea guvernarii

Sa ma ierte toti analistii, eruditii, editorialistii care s-au erijat mereu in atotcunoscatori ce stiu ce e bine pentru aceasta plamadeala de tara, insa o sa-mi exprim si eu parerea frustra despre ce se intampla pe ogorul  mioritic.

Sunt o cantitate neglijabila, o “oaie ratacita” a carei constiinta incearca sa evadeze din masa de manevra bine conturata a acestei tari, din acea turma de profani teleghidati care privesc pasiv la subminarea programata a entitatii numita Romania.

Pur si simplu sunt un individ devenit din ce in ce mai alienat intr-o societate inerta, societate pe care nici sfidarea grosolana la care este supusa de o clasa politica perfida si nici obedienta carmuitorilor in fata intereselor straine sau de grup transpartinic autohton nu o mai scot din adanca stare de vegetare.

Sunt victima unor idei aglomerate subit, in preajma unor evenimente fara precedent pentru tara noastra, vorbind aici de tavalugul, de virulenta cu care s-au abatut asupra noastra intreaga suita de mizerii globaliste care culmineaza cu Gold Corporation, Chevron, Bechtel, Exxon, OMV, Sterling…si lista poate continua.<

Pot fi catalogat oricum, insa am o varsta la care ticalosiile la care asist/asistam metodic in aceasta tara au inceput sa-mi alimenteze o angoasa ce adesea se transforma in sila si resemanre, ori din contra, in inversunare, darzenie.

Iar joaca de-a soarecele si pisica in jurul cazului Silistea-Pungesti (vine Chevronu’/pleaca Chevronu’) si celui al Rosiei Montane a umplut paharul! Sa fie clar, aceste doua exemple nu reprezinta decat niste simboluri, niste simptome preliminarii ale unui dezastru la nivel national, sub asediul companiilor avide de profit, adevarati mastodonti mondiali care se bucura de caracterul duplicitar al autoritatilor, al mass-mediei vandute, dar si de impotenta opniei publice firav infiripata pe aceste meleaguri.

Toate acestea au pus capac asteptarilor pe care le aveau sutele de mii de oameni (poate chiar cateva milioane din cele 20 nepasatoare!), acea parte a romanilor care isi doreste o tara de bun simt, o Romanie a dezvoltarii durabile, in care bunastarea sa fie creata pe baze trainice si corecte, verticalitatea celor ce conduc sa primeze, iar protectionismul sectorial sau corectarile normativelor sa fie activate atunci cand apar abuzurile, inerente intr-o tara cu legislatie nealiniata pietei libere.

Insa mint, de fapt mi-a pus capac felul in care a fost eludat puseul de tensiune populara creat in jurul cazului Gold Corporation, acolo unde legislativul s-a pronuntat contra inceperii exploatarii de la Rosia Montana, dar noul proiect de Lege a Minelor adus in discutie in pripa si trecut fugitiv (cu amendamente dubioase, dedicatii clare!) prin comisiile pentru industrii si administratie ale Camerei Deputatilor a repus batista pe tambalul tupeului politicianist!

Nu ma intereseaza daca aceasta lege are sanse de a fi blocata sau nu, ideea este ca perseverenta grupurilor de influenta din coalitia de guvernamant este neostoita, intr-un fel sau altul caracterul oneros si adaugirile luate in bloc din contractul cu RMGC urmand sa primeze, dand girul atat canadienilor (numesc aici si Eldorado Gold) care se afla la timona capusarii – by all means – a resurselor aurifere si de metale asociate in zona Apusenilor, cat si Chevronului si altor profitori din esaloanele 2 si 3 care se vor napusti ca la un semnal asupra unei tari servita pe tava corbilor vicleni de pe arena profitului mondial.

Aceste comisii cu reprezentanti ce se pronunta in doru’ lelii, superficial sau din contra, din interes, au lasat sa treaca mai departe o lege in care multe aspecte inserate in text te fac sa-ti iei campii, sa-ti doresti a te fi nascut intr-o tara fara pradatori de genul celora din filmele cu Schwarzenegger, acolo unde singura sansa sa-I dobori pe inamic este sa devii un kamikaze, gata sa mori cu el de gat!

Stiati de exemplu ca in respectiva propunere de lege:  ”lucrările privind prospecţiunile şi explorările geologice şi cele de extracţie şi prelucrare a resurselor minerale sunt de utilitate publică”? Deci ce face Ovidiu Tender si firma lui de profil pusa pe fuga la Mosna s-ar putea numi un pionierat in folosul public?!?

Sau ca se clasifica ”proiect de interes public deosebit – proiectele miniere ale căror beneficii economice şi sociale pe care statul şi/sau unităţile administraţiei locale le-ar obţine direct sau indirect din proiectul respectiv  sunt mai mari decât efectele negative de mediu, beneficiile fiind temeinic fundamentate, cu condiţia refacerii mediului la finalizarea proiectului şi care vizează exploatarea uneia sau mai multor resurse strategice”? Deci practic Gold Corporation si alte companii ar fi absolvite  de criticile de mediu, dandu-li-se girul fara doar si poate, lasandu-le prada zacamante de valori incomensurabile  in schimbul unor redevente demne de o republica bananiera.

Resursele care fac obiectul noii legi sunt ”cărbunii, minereurile feroase, neferoase, de aluminiu şi roci aluminifere, de metale nobile, radioactive, de pământuri rare, elemente disperse, sărurile haloide, substanţele utile nemetalifere, rocile utilizate în construcţii, rocile ornamentale, pietrele preţioase şi semipreţioase, turba, rocile bituminoase, gazele necombustibile, apele termominerale, apele minerale naturale carbogazoase şi necarbogazoase, nămolurile şi turbele terapeutice, apele geotermale, gazele care le însoţesc, apele minerale terapeutice şi gazele care le însoţesc, apele de izvor, precum si reziduurile miniere din haldele şi iazurile de decantare”.

Si inca una: ”resursele minerale, care condiţionează direcţii strategice ale dezvoltării socio-economice sau ale securităţii regionale sau naţionale, vor fi clasificate ca resurse strategice”, clasificarea şi declasificarea lor făcându-se ”de către Parlament la propunerea Guvernului, cu avizul autorităţii competente în domeniul resurselor minerale”. Practic, cand li se va scula alesilor, iar interesul ( sa fim seriosi, oricare altul mai putin national!) va dicta intr-o anumita directie, orice misca pe pamantul asta romanesc va intra sub incidenta direcţiei strategice a dezvoltării socio-economice…

Amuzant mi se pare si acreditarea ideii ca statul, ca proprietar al resurselor naturale, are drept de preemptiune asupra productiei rezultate din exploatarea resurselor naturale de catre altii. Pe romaneste,  poti sa-ti rascumperi propriile resurse la pretul pietei. Buna treaba!

Probabil pare desueta referirea la respectivele paragrafe din proiectul de Lege Minelor, avand in vedere ca la momentul in care se lectureaza aceste randuri actul normativ nu a intalnit cvorumul necesar pentru a fi promulgat de Parlament. Insa amenintarea ramane, la momentul oportun, cu o opinie publica adormita sau canalizata pe alte probleme, prevederile, amendamentele echivoce, cu substrat introduse de politicieni,  urmand sa fie reluate in discutie prin procedura parlamentara sau chiar prin ordonanta de urgenta, netezind drumul speculantilor straini si autohtoni spre resursele la care jinduiesc de mult timp.

Ideea este e ca suntem mintiti cu nerusinare, suntem deturnati pe piste false, suntem canalizati de mass-media spre probleme de duzina, in timp ce adevaratele marsavii trec neobservate, precum perseidele intr-o zi de vara…

Scriu aceste randuri intr-o acreala totala si un stil relativ colocvial, insa istoricul post-decembrist al acestei tari si indiciile privitoare la ce va urma ma fac sa cred ca in Romania trebuie sa stingem lumina pentru o perioada.

Dar nu pentru a pleca de aici, ci pentru a priva masele de tembelizare si consumerism, pentru a primeni mintile oamenilor de tot ce inseamna antene, romanii, realitati si bucuresti t.v., de tot ce reprezinta utopii, opinii trunchiate, postaci cu dedicatie si alte matrapazlacuri din online.

Ca sa nu mai zic ca o eventuala decuplare a milioanelor de romani de la conturile de facebook, dincolo de faza sevrajului si a depresiei post-intamplare, ne-ar putea readuce la o implicare efectiva, la o atitudine mai demna in fata promiscuitatii morale si materiale care se desfasoara in fata noastra ca un foileton cu final amar, demn de naturalismul frantuz al secolului al XIX-lea.

Nu ar strica si un mic reminder al “castigurilor” avute in ultimele doua decenii de pe urma proastei gestionari pe care clasa politica a avut-o asupra Romaniei:

– privatizari “strategice”, 4 milioane de locuri de munca distruse;
– datoria externa a depasit 100 miliarde euro;
– salarii mult sub cele ale momentului de referinta 1989 (spre comparatie, in Cehia salariul a crescut de 3 ori fata de acelasi reper 1989);
– putere de cumparare deosebit de scazuta in raport cu media eruopeana;
– sistem sanitar si educational deplorabil;
– declin demografic accentuat;
– infrastructura rutiera si feroviara la pamant;
-…

Excluzand cauzele ancestrale sau istorice care impovareaza mentalitatea poporului roman (incepand de la pildele Mioritei si pana la efectiva alienare de pe vremea comunistilor), tara noastra este definita de apartenenta la un sistem zice-se democratic, capitalist, cladit cu precadere neindemanatic in ultimii 23 de ani.

Problema este ca dincolo de mesagerii externi care ne-au inoculat pe diferite canale beneficiile acestui sistem de organizare politica a societatii, practic noul capitalism si toate parghiile exercitarii principiilor democratice sunt detinute de esaloanele inferioare de activisti de partid, nou spoiti in purtatori ai flacarii dreptatii, ai libertatii, initiatorii punerii pe butuci ai economiei mostenite din trecut.

Avea Neagu Djuvara o teorie odata, cum ca tot raul din Romania contemporana ni se trage de la faptul ca la aparitia doctrinei rosii, ca activisti de partid s-au inregimentat toti oportunistii, toate lepadaturile care au devenit peste noapte comunisti infocati, in functii cheie ale noului stat. Dupa Revolutie, aceeasi oportunisti de doi lei au devenit brusc capitalisti, prin aceeasi gaselnita a trendului prins din mers. Spre deosebire de noi – spunea acelasi istoric – in alte tari din blocul estic ce o duc mai bine diferenta se face din faptul ca aceia care au aderat la principiile comunismului au facut-o din convingere si cu dedicare, iar cand sistemul a picat ei si-au schimbat parul, dar naravul ba!…in sensul ca s-au consacrat pe deplin, cu convingere noului sistem de valori, cladind astfel niste democratii viabile si economii stabile.

Dupa judecata si informatiile mele empirice, startul Romaniei postdecembriste s-a dat din pozitia de tara ce-si stinsese datoriile fata de F.M.I. si alti creditori internationali, economia planificata mostenita trebuia doar ajustata la noile conditii (ci nu doborata!) , iar sistemul public urma sa functioneze din inertie cativa ani de zile (timp berechet pentru a regandi strategic domeniul).

Din ce inteleg eu, germenii privatizarilor romanesti, ai capitalismului salbatic si de cumetrie cu care ne-am confruntat si inca ne confruntam au avut ca justificare prabusirea CAER-ului (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc al blocului estic, comunist) si taierea schimburilor bilaterale cu piete traditionale precum Orientul Mijlociu, anumite tari africane etc. Ma repet, economia romaneasca – zice-se – era un mastodont ce trebuia reformat, insa din acea reforma s-a ales praful si pulberea, un imens teren neted, precum cel din zona Campulungului, acolo unde doar niste fundatii de beton  mai amintesc de gigantica uzina ARO.

Una peste alta, daca prabusirea CAER-ului si dificultatile acestor state membre de a se adapta la o economie de piata este de la sine inteleasa, ce nu inteleg este de ce am abandonat si pietele traditionale de desfacere arabe, africane sau chiar central si sud – americane?!? Sa fie oare vina Parteneriatului Strategic  SUA-Romania, ce batea la usa si a fost parafat prin vizita lui Bill Clinton din 1997?!? Probabil ca da, avand in vedere si urmatorul pas al strategiei noastre pe termen lung, respectiv apartenenta la Alianta Nord-Atlantica (NATO), lucru care necesita o revizuire a prieteniilor traditionale pe care tara noastra le avea.

Multa lume este de parere ca tainul platit americanilor pentru bunavointa de a ne lua sub aripa protectoare se reflecta exact in tot ceea ce inseamna pe teritoriul Romaniei Chevron, Bechtel, Exxon, asasinatul economic dictat de F.M.I., avioane F-16 second hand s.a.

Tototdata, aceeasi plata catre americani si alti jucatori mondiali de elita se reflecta si in coercitia aplicata de acestia asupra noastra, de exemplu atunci cand au pus in aplicare in Irak periculoasa teorie a debitului monstruos (ceva de genul: un regim politic despotic sau considerat la un moment dat nelegitim si care s-a indatorat peste masura pe pietele internationale, nu obliga regimul ce-i succede  in a fi grevat de sarcinile oneroase ale rambursarii sumelor cheltuite in trecut).

Astfel, prin inlesnirea Clubului de la Paris am fost obligati sa renuntam la o datorie de circa 2 miliarde de dolari  (si reesalonarea altor cateva sute de milioane de dolari pe multi ani de acum inainte) pe care Irakul le avea fata de Romania. Logica este ca regimul marioneta post-Saddam trebuia sa fie usurat de probleme, astfel incat acesta sa se inhame combinatiilor multinationalelor fara fi iritat de fantome ale trecutului (vezi aici)

Nu doar lobby-ul american este de vina pentru ce ni se intampla, in egala masura intrarea in Uniunea Europeana cerandu-se „udata” cu varf si indesat de catre nemti, francezi, austrieci, englezi, olandezi si altii. Ca o mica paranteza aici: se vehiculeaza ideea ca Schengen-ul este la distanta de o aruncatura de bat, atunci cand Tara Lalelelor va controla pe deplin Portul Constanta, stingandu-se temerea ca aceasta poarta maritima de la Marea Neagra poate degreva Rotterdam-ul de sarcini (prin circulatia neingradita a unui flux consistent de marfuri inspre Europa), ca prin minune ne vom regasi sub prevederile acordului european pe care se bate atata moneda.

Pe langa interesele externe, cohorte de carmuitori autohtoni, camarile, anturaje de soi, intreprinzatori de top cu apetit treptat cladit pentru casapire a muribundei economii romanesti, toti acestia intregesc peisajul sacalilor mai mici sau mai mari care-si fac de cap pe meleagurile carpatice.

Am ajuns astfel sa ne sedimentam aceasta societate post-decembrista incepand cu grupurile de interese, securistii detinatori de ponturi si alte specimene ce au devenit elita, crema moderna a acestei tari.

Sub ei graviteaza o clasa medie firava, oameni ridicati prin forte proprii si care au acaparat preponderent  domeniul tertiar al economiei romanesti, penru ca sub acestia sa ramana acea talpa a tarii care fie nu s-a trezit la timp sub socul schimbarilor socio-economice produse (cazul „omului nou”, de uzina), fie s-a complacut in populismele dirijate de social-democratii autohtoni, asteptand pensia, salariile compensatorii, sau poate un sut de la spate, pe modelul celor primite pe vremea Raposatului, atunci cand aterizai fix la un loc de munca.

Odata cu anii s-au cernut invartelile, s-au asezat lucrurile, s-au inchegat plasele invizibile ale incuscrelilor, cumetriilor manate de interese certe, potentatii zilei au devenit noile modele, noua burghezie (desi majoritatea au plecat la drum fara sange sau apucaturi nobile, ci in adidasi bulgaresti, trening de fas Sergio Tacchini, pantaloni cu pense si geci-sahariene luate din bazarul de la Istanbul prin ’90-’92).

Prapastia a inceput sa se mareasca intre serenisimii spoiti peste noapte si celelalte categorii sociale, iar acea clasa de mijloc care ar trebui sa fie osatura, motorul oricarei societati civilizate a ramas la stadiul de dinam, de masina electrica dependenta de impuls mecanic, fiind lipsita de sinergia care poate aduce plusvaloare comunitatii per ansamblu.

Iar ca aceasta firava clasa de mijloc sa nu ia in greutate, sa nu se extinda atentand prin gandirea logica si canalizarea energiilor la bunastarea zenitului cripto-comunisto-securisto-capitalist autohton, cei de la frunte au avut grija sa alimenteze cu promiscuitate talpa tarii, anihiland astfel orice emergenta a acesteia.

„Paine si circ!” au vrut romanii de jos, paine si circ au primit. Elitele noastre conducatoare au avut grija ca educatia (fie ea scolara sau prin media) sa decada de pe piedestalul domeniilor strategice pe care se intemeiaza o societate sanatoasa, prin doua cai:

1) Alienarea si degradarea  sistemului de invatamant, devenit si „alternativ” in ultimul deceniu al noului mileniu. Scopul: cladirea unor generatii viitoare anoste, superficiale, neimplicate social, lipsite de repere fundamentale, lasate prada culturii online ce inlocuieste pe zi ce trece desuetul domeniu al tipariturilor, al bibliotecilor etc.

2) Promovarea prostului gust, a tabloidizarii in mass-media (ce vrea sa dea masura liberii exprimari) si care este menita cu precadere  sa-i instruiasca pe aceia asupra carora alte metode alternative nu au avut efect. Basca, televizorul este fundamentul care leaga generatiile acestei tari, este acea „miorita” moderna trasata in subconstientul nostru (pe modelul Stirilor de la Ora 5), este modelul de manipulare ce ne-a facut in zorii existentei post-comuniste sa le negam unui Ion Ratiu sau Radu Campeanu sansa de a ne obladui cu cinste si onoare (vezi aici) . Am ramas astfel incorsetati in mult mai profunda de cat pare la prima vedere notiune de „stupid people”, cinic iterata cu multi ani in urma de perfidul Brucan si pe care nimeni nu prea a luat-o in serios.

Dovada ca cei de sus nu au uitat efectul de inoculare a mesajului – pe care micul ecran il are – este data de pretul pe care se pune pe talk-show-uri, pe formatori de opinie care ne canalizeaza fluxul gandirii pe directii prestabilite, ne fac transferul subliminal de idei, lasandu-ne imbuibati cu teoriile si justificarile pe care anumite interese le dicteaza in certe situatii.

Suntem asadar un grup de locuitori intr-un spatiu comun, deoarece termenul de „entitate”, „opinie publica” sau orice alta notiune care poate denumi o societate inchegata a disparut demult sau mai bine zis nu a existat vreodata.

Au avut grija milioanele de utopii, populisme, intoxicari, stiri difuze, manevrari, surogate de emisiuni si reality-show-uri marca Valeriu Lazarov, telenovele, gaviote, marimari, turcesti, gazi, tatoaie, madalini, serghei, gusi, abrahami, tuci, ciuvici, mandruti, gigici, capatosi si alte creatii media contemporane, in a ne transforma in consumatori de balast informational, in niste oameni avizi de senzational, de stiri neesentiale, in spatele carora adevaratele probleme, intamplarile cruciale care afecteaza profund aceasta tara sunt trecute la diverse, pentru a nu atrage atentia maselor, a nu deranja somnul profund al acestora.

Totodata, scindarea societatii prin simpatiile politice fata de niste oameni si partide in esenta aceleasi creeaza o lupta care nu duce nicaieri, dar care alimenteaza nevoia de incertitudine in randul oamenilor de rand, de difuzare a energiilor, servind astfel intereselor celor de la varf care doresc doar o turma de indivizi impersonali, fara o logica profunda, o vaca de muls (contribuabilul), o constiinta intunecata (votantul) si o adunatura blazata (opinia publica).

Am ajuns astfel sa acceptam hotia, faradelegile, ca pe niste manifestari ale destinului ramanand impasibili la nedreptati de tot felul. Am ajuns sa ne improscam reciproc cu noroi toti aceia cu pareri diferite, pe strada, pe Internet, dand castig de cauza unei elite indoielnice care isi freaca mainile vazand incapacitatea de coagulare a energiilor populare inspre un anumit scop civic.

George Orwell nota in celebrul sau roman „1984”:

Pana nu devin constienti nu se vor razvrati si pana nu se razvratesc nu pot deveni constienti”.

Nutresc speranta ca vom ajunge la practica ce reiese din acest dicton, ca vom indeparta platosa nepasarii si apatiei, deoarece sta in puterea noastra sa schimbam lucrurile in aceasta tara.

E deplorabil sa admiram pasiv jocul politicienilor verosi care in cardasie cu multinationale avide pun la cale distrugerea oricarui loc din tara asta ce poate aduce beneficii materiale indiferent de consecinte.

Practic, ce-mi tinea de cald mie ca individ in Romania era speranta ca dincolo de spolierea economiei nationale, bogatiile naturale de care dispunem vor ramane acolo ca o gura de oxigen, ca un colac de salvare in vremuri de restriste, atunci cand niste minti luminate autohtone le vor gestiona/exploata cu simt al raspunderii si in beneficiul acestei tari. Totodata, nutream speranta ca natura acestor meleaguri, muntii, apele si padurile vor constitui un refugiu, un teritoriu unicat european, o adevarata gradina in care putem sa ne recladim pofta de viata, in care putem sa evadam in maretia lumii nesistematizate, sa ne bucuram de lucrurile simple, sa ne fericim cu frumusetea in stare pura.

Insa s-a dovedit ca asaltul asupra resurselor naturale ale Romaniei se face pe toate caile:

Mii de braconieri isi fac de cap pe teritoriul tarii, din Delta si Lunca Dunarii pana in padurile si pe crestele muntilor, exterminand sistematic un fond cinegetic ce nu s-a confruntat niciodata in istorie cu o asemenea navala;

Raurile de munte, ecosistemele naturale sunt matrasite cu sutele, fara noima, in numele energiei regenerabile ( de fapt un alt business aducator de profituri ametitoare pentru cei implicati in domeniu);

– Carpatii in ansamblul lor sunt asediati si distrusi de interesele economice imediate (mai multe detalii in acest articol);

Una dintre cele mai vechi – geologic – zone orografice ale Europei, Muntii Macinului, dispare sub navala zecilor de cariere de granit care „musca” cu sete din versantii acestui neasemuit areal dobrogean diminuandu-i suprafata de la an la an ( Un exemplu de abuz asupra naturii vine  din Culmea Pricopanului. Astfel, in acest sector al  Parcului National Muntii Macinului, limita rezervatiei era impusa pe curba de nivel de 100 de metri. Prin demersuri numai de ei stiute emisarii Agentiei pentru Protectia Mediului Tulcea au determinat autoritatile judetene sa mute limitele parcului pe curba de 200 m pentru a netezi accesul societatilor comerciale cu monopol in exploatarea granitului, cat mai adanc in munte ( vezi aici );

Padurile sunt taiate la foc automat (exemple)!
Astfel, desi tara noastra are cea mai mare catena montana din Europa aflata in interiorul unei singure granite, cuvertura vegetala  care inveleste Carpatii si impestriteaza restul tarii a ajuns sa conteze doar pe 27% din teritoriul national, in conditiile in care media europeana este de peste 32%! Mai mult, raportat la conditiile de relief si de clima procentul minim de suprafata impadurita ar fi trebuit sa stea cu brio in jurul valorii de 40 % (conform unui studiu ICAS – Institutul de Cercetari si Amenajari Silvice). Numai gigantul austriac Holzindustrie Schweighofer a ajuns sa exporte din Romania (cu precadere spre Japonia) peste 2,6 milioane de tone de lemn pe an!!! Iar noua investitie de 150 milioane euro preconizata de austrieci in Covasna (o fabrica capabila sa prelucreze 800.00 mc masa lemnoasa pe an) ne da masura uneia dintre cele mai profitabile afaceri de pe meleagurile autohtone. Sau cum ar spune cei de la ziuanews.ro, aceasta este consecinta relatiei dintre „plamanul verde si insuficienta respiratorie politica”…
Pe scurt: strainii fac afaceri de sute de milioane de euro cu padurile autohtone, exportam cherestea si importam rumegus! Iar noul Cod Silvic –mult mai permisiv-  aflat in discutie parlamentara, pregateste lovitura de gratie padurilor romanesti!

Diferendul cu Ucraina asupra platoului continental al Marii Negre si a zonei economice aferente, precum si castigul de cauza prezentat cu mare fast acum ceva vreme, atunci cand Curtea Internationala de Justitie de la Haga ne-a recunoscut dreptul de jurisdictie asupra unei suprafete pe 9730 kmp, nu a reprezentat decat un fas care a alimentat un anumit patriotism de moment. Ca rezervele de 70 miliarde metri cubi de gaze si 12 milioane de tone de petrol sunt exploatate de giganti precum Exxon  si OMV-Petrom cu profituri fabuloase, in timp ce redeventele catre statul roman se incadreaza undeva in marja  3,5-13%, nu se pomeneste nimic. Mai multe despre Mitul Independentei Energetice a Romaniei puteti afla intr-un articol de referinta al lui Matei Udrea, ce poate fi lecturat aici

Perimetrele de explorare/exploatare aurifera se extind ca ciupercile dupa ploaie (Eldorado Gold, firma cu capital canadian, si alte 3 companii au licente de exploatare a aurului pe baza de cianuri), in umbra tam-tam-ului de pe marginea Rosiei Montane, ce a canalizat si a sleit energia opiniei publice facand-o sa ignore spete similare (vezi Certej-jud. Huneoara; Baita-jud. Bihor s.a.) ;

Nu doar platforma continentala, ci si alte zeci de areale ale tarii sunt concesionate diferitelor multinationale si off-shore-uri pentru explorare şi exploatare a resurselor de hidrocarburi (vezi aici ).

„Nu ne vindem tara!” era un slogan la moda imediat dupa Revolutie. „Ce a urmat, se ştie. N-am vandut-o, am transformat-o in moloz şi in parloaga” …dupa cum bine noteaza Viorel Dogaru intr-un excelent articol (aici).

Iar teoriile politicienilor populisti (dupa momentul in care am fost doborati economic tot de ei si nu putem sa ne gospodarim singuri tara), cum ca aceste jefuiri sistematice ale teritoriului national in fapt creeaza locuri de munca, nu prea se pupa cu metodele folosite de capitalisti si aspra stratagema a acestora de minimalizare a costurilor de productie pentru a-si alimenta profitul.

Cum ar veni exploatarea cu cianuri anuleaza teoria mineritului conventional, reducand masiv nevoia de personal. Iar personalul autohton sa va multumi cu niscai locuri de salahori si pandari pe o bruma de bani, in timp ce capetele luminate, ingineri, tehnicieni, vor veni odata cu multinationala, de pe meleaguri straine si vor fi platiti cu multe mii de euro.

Ma bine luati aminte de aici care sunt cauzele reale ale lipsei locurilor de munca in Romania!

Cat despre Pungesti, am auzit o teorie ce se vrea argumentata si care mi-a atras atentia: cum ca o mana de moldoveni betivi, ce-si bat nevestele, isi violeaza copiii si sunt lipsiti de demnitate nationala au devenit brusc manipulati de o serie de activisti ecologisto-gazpromisti si ziaristi locali rupti de foame, care la randul lor sunt niste pioni in razboiul geopolitic in care Rusia se teme ca alianta Chevron – Romania  va destabiliza parghiile santajului energetic de care marele vecin de la rasarit dispune in relatie cu Republica Moldova si alte tari balcanice si ale Europei Centrale (vezi: aici ).

Pai bai baiete, admitand ca interesele geopolitice sunt mari, tot revin la dreptul de preemptiune de care vorbeam mai sus, in sensul ca statul roman chiar daca va avea intaietate la „bucatele” puse pe tava de Chevron, mai mult ca sigur aceasta multinationala nu se va transforma intr-o „mama a saracilor” pentru noi, ci ne va oferi acele gaze de sist la pretul pietii, deci intr-o maniera liberalizata. Basca efectele de mediu reprezinta o dimensiune mai mult decat palpabila (otravirea panzei de apa freatica, exploatarea cu substante chimice daunatoare, elemente radioactive si metale grele dizlocate din straturi adanci si transportate la suprafata de lichidul de fracturare, folosirea unor cantitati de apa imense, posibile cutremure etc.) pe care nu ai cum s-o negi.

S-a umplut tara de teoreticieni care au rumegat cateva carti de economie, marketing, geopolitica si acum fac apologia capitalismului extrem si a beneficiilor pe care Romania le poate avea prin orice metode, indiferent de consecinte, de distrugeri ireversibile asupra ecosistemului! Rumega-ti-o si pe asta!

Iar aici se pune punctul pe I cel mai bine vis-a-vis de exploatarea gaselor de sist!

Admitand prin absurd si teoria ca unii protestatari sunt ghidati de elemente straine, de data asta interesele acestora chiar ajuta unei Romanii durabile, curate, sanatoase.

Am luat contact cu realitatea Pungestiului in prima sambata a lui decembrie, atunci cand  abuzurile jandarmilor si ingerinta diferitelor altor structuri ale statului au incercat sa musamalizeze orice razvratire impotriva gigantului Chevron. Am vazut un desant cu multe zeci de luptatori in uniforma si o sumedenie de alti indivizi dubiosi, civili in masini ale Ministerului de Interne si nu numai.

Am auzit la unison destainuirile despre vanarea oamenilor in intuneric cu echipamente speciale, detectoare de miscare si camere cu infrarosu. Am stat de vorba cu niste oameni simpli, romani adevarati, care dincolo de rautatea unor idioti care-i catalogheaza schematic, din prisma apartenentei geografice, constituie o mana de oameni determinati, cu demnitate, un adevarat exemplu pentru societatea noastra adormita, care a ajuns sa se complaca in discutii principiale, in teorii difuze, in certuri virtuale care nu duc nicaieri, lasand actiunea practica, prezenta in strada pe ultimul loc.

Marea problema a calcarii deliberate in picioare a interesului national rezida din ignoranta unor mase de oameni animate de orice altceva decat de dezaprobarea fatisa a nedreptatilor sociale.

Avem exemplul Bulgariei, unde mai deunazi au iesit in strada sute de oameni in fata stigmatului (luat in deradere daca s-ar fi intamplat la noi!) unui proiect guvernamental care preconiza defrisarea multor sute de hectare de padure pentru sporirea domeniului schiabil montan. In lumina  numarului redus de protestatari, presa bulgara de casa a guvernului, prin argumentele de scoala cripto-securistica ce urmaresc discreditarea/bagatelizarea oricarei miscari (si care se poarta la noi cu si mai mare succes) i-a catalogat pe respectivii activisti ca fiind doar niste ecologisti frustrati. Acesta a fost momentul care a deranjat orgoliul vecinilor nostri, in urmatoarele zile ajungandu-se la mii si zeci de mii de protestatari care clamau la unison: „Nu suntem ecologisti, suntem locuitori ai acestei tari si ne aparam drepturile!”. Bineinteles ca proiectul de lege a fost ulterior abandonat…

In Romania Mileniului III luarea de pozitie a unui grup de actiune, nucleele de rezistenta impotriva unor nedreptati care ne privesc pe toti devin imediat catalogate de analisti, comentatori-marionete, postaci cu dedicatie si alti indivizi „bine intentionati”: sunt ecologisti, sunt revolutionari, sunt emo, sunt de la Greenpeace, sunt ai lui Gazprom, sunt ultrasi, sunt folkisti, sunt hipsteri, sunt agnostici. Nu frate, suntem cetateni romani si ne strigam of-ul in fata injustitiei directe si indirecte de pe aceste meleaguri!!!

Sa nu uitam ca plasma din sufragerie si navetele cu bere baute dupa doi mici si-o manea savurate in zi de sarbatoare la marginea padurii nu dau nici pe departe masura unui nivel de trai decent. In schimb apele limpezi, nepoluate, mediul curat, padurile Carpatilor, infrastructura generala bine pusa la punct, incurajarea turismului si a activitatilor prietenoase cu mediul – ca politica de stat – revolta maselor atunci cand apar nedreptati obstesti, taxarea tupeului politicianist, toate aceste sunt atributele unui popor civilizat si ne apropie de maturitatea unui stat european.

Exhaustivi nu o sa fim niciodata, dar o concluzie ar fi ca ar trebui sa constientizam faptul ca  acei 23 de ani de hotii, de distrugere sistematica a economiei nationale, la care se adauga asaltul din ultimul timp asupra resurselor naturale ale Romaniei trebuie sa se diminueze (as fi naiv sa folosesc verbul „a inceta”)!

Practic, totul tine de iresponsabilitatea acestei clase politice care-si rostogoleste permanent incompetenta propriilor actiuni prin sporirea bulgarelui datoriei publice, prin incercarea de a  ne convinge ca neacceptarea exploatarilor oricarui tip de resurse – indiferent de implicatii – reprezinta un dezavantaj, o pierdere pentru aceasta tara, cand de fapt totul se invarte in jurul nevoii  lor de a-si masca activitatile oneroase, traficul de influenta si lipsa de asumare a procesului de guvernare!

Proteste impotriva gazelor de sist, cianuri,  defrisari au loc in toata lumea, efectele catastrofale post-exploatari cu care se confrunta multe tari sunt indubitabile, insa prostia si fudulia romaneasca sunt la fel de mari precum distanta Bucuresti – Washington!

Autor: Nicolae Cristian Badescu

Sursa: Nicolae Cristian Badescu

Abonează-te la newsletter