Cu ultimele derulari, este evident ca anuntata si cu osardie cantata revenire a economiei iese practic din peisajul acestui an, dovedind clar ca criza din Romania nu este, asa cum s-a incercat sa se acrediteze, vreo manifestare pasagera, venita din afara, ci are cauze interne profunde care ii dau dimensiunea de adancime si care o vor prelungi mult.
Este, in aceste conditii, total neavenita, prin omisiunile voite, insistenta unor economisti, inclusiv de la Banca Nationala, de a rezuma cazual legatura, devenita ombilicala, a Romaniei cu Vestul european doar la conditionarea temporala a crizei din cele doua spatii: aparuta mai tarziu, criza din Romania n-ar avea cum sa se incheie decat dupa cea din Vest!
Doar politiceste poate fi inteleasa o asemenea teza. Economiceste, nu!
Caci ascunde, prin omisiune, esenta problemei. Care, din punct de vedere economic, ar trebui spusa pe sleau.
Esenta legaturii, devenita cu adevarat ombilicala, a Romaniei cu Vestul european este aceea ca Vestul european a imprimat Romaniei, ca si altor catorva tari europene, un model economic care inevitabil – repetam, inevitabil – nu numai ca nu conducea tarile respective spre dezvoltare, dar le impingea, mai devreme sau mai tarziu, spre criza, indiferent daca intre timp se declansa sau nu o criza (oricum de alt tip) in insesi tarile vestice.
Sa fim expliciti. Vestul nu s-a oferit sa fie piata pentru Romania si alte tari estice,indeosebi cele din al doilea val de inglobare economica si financiara a Estului de catre Vest.
Aceasta ar fi presupus crearea unei economii reale in tarile respective, pe baza in principal de investitii directe. S-a adoptat o alta strategie de inglobare, considerata probabil mai eficienta si indeosebi mai rapida, pe baza unei insertii financiare masive in tarile din Est.
Banci vestice au fost trimise in Est, li s-au pus la dispozitie bani nelimitati de catre propriii actionari spre a crea, prin creditare aproape fara noima, consum pentru produsele din Vest.
Nu se stie exact ce s-a crezut ca se va obtine, intrucat Romania era o tara saraca, cu o slaba putere de cumparare, conditii in care transformarea ei intr-o piata de desfacere, si nu intr-un atelier de productie, era inevitabil sortita esecului mai devreme sau mai tarziu.
Transformarea intr-o piata de desfacere a unei tari sarace prin indatorarea ei nu poate duce decat la innamolire completa. Indatorarea poate oferi consum doar un timp. Dupa care totul se blocheaza. Acest deznodamant intarzie numai daca exista ceva de aspirat din tara vizata: resurse naturale sau active.
In Romania s-a blocat totul rapid din motive extrem de precise. Principalele resurse naturale si active fusesera deja instrainate inainte de marea ofensiva bancara vestica in Romania din 2004-2008.
Numai exodul masiv de forta de munca din Romania, declansat de ridicarea obligativitatii vizelor in spatiul Schengen, a mai oferit ceva oxigen, dar si-a epuizat curand resursele prin prabusirea remiterilor catre tara. Astfel, in 2009, a intervenit blocajul inevitabil.
Criza economica si financiara din Occident doar l-a precipitat. Nu intamplator, Occidentul a provocat blocajul intrerupand finantarea creditarii pentru consum in Romania. Bancile straine – vehiculul strategiei – au inceput sa dea din colt in colt.
Au ajuns, in mod penibil, sa faca presiuni pentru ca statul roman sa se imprumute el la FMI-UE pentru a le aduce finantarea de care fusesera private din partea chiar a mamelor lor. S-au repezit pe ceea ce pana atunci desconsiderasera: banul romanesc.
Au platit dobanzi pentru prima data remuneratorii la depozite. Au dat insa curand cu capul de pragul situat atat de jos al adevaratei prosperitati din Romania. Prag pe care ele insele il coborasera aproape de pamant prin indatorarea excesiva si cu mare viteza a romanilor.
Potentialii clienti ai bancilor s-au subtiat vazand cu ochii. Iar programul FMI, cerut romanilor pentru a-si reduce – vai! – tocmai consumul, reclama strangerea curelei si de catre stat, care a salvat de la faliment bancile in plin an de criza.
In caz ca te gandesti bine, ajungi sa te intrebi daca bancile straine insele stiu exact de ce mai stau prin Romania. Vreun alt motiv decat ca, dintr-o pozitie incomoda de captivitate, asteapta sa-si recupereze banii dati cu imprumut nu prea gasesti!
Te intrebi insa ce au realizat globalizatorii din acest esec al modelului economic impus Romaniei. Fara indoiala, niste profituri fabuloase pe termen scurt, dar mereu mai mici si fara perspective pe termen lung. Vorbim din punctul de vedere al globalizatorilor, caci, evident, la interesele globalizatului Romania nu se uita nimeni!
sursa: bloombiz.ro
Economiceşte vorbind, România nu mai există! Dintr-un stat cu o economie având pieţe de desfacere pe toate continentele, am ajuns hârdăul economiilor unor state care nu-şi imaginau vreodată că vor putea concura cu statul român, aşa cum nu-şi imaginează nimeni astăzi că ar putea concura cu statul chinez. Firea proastă a românului, incapabil să-şi construiască un viitor durabil, (la urma urmei suntem o naţiune NEGUVERNABILĂ, cel puţin de români) a permis unor speculanţi economici, prin corupţie, să distrugă tot sectorul de producţie românesc. Nici nu-i de mirare, când un bou ca Petre Roman declara la TV că “industria românească este un morman de fiare vechi”. Mulţi economişti de carton, par să ignore însăşi noţiunea de performanţă economică: chiar pe fondul unor lipsuri şi sacrificii extreme, economia românească a reuşit o performanţă inegalabilă: s-au plătit datoriile externe. Ceea ce, nu este cazul economiilor “performante” din vest; dimpotrivă, aceştia sunt înglodaţi în datorii şi şi-au spus că cea mai bună metodă de a scăpa de ele, este să paseze o parte din ele către state ca România. Acesta este “ajutorul economic” oferit de FMI; cine se îndoieşte de asta, este prost sau are alt interes; nu-i pasă FMI-ului de noi, nu mai mult decât le-a păsat de Argentina; şi astăzi, Argentina este o ruină economică datorită aplicării cu stricteţe a planurilor economice a FMI. Constatăm cu uimire, că istoria se repetă astăzi, cu România. Se pare că suntem anesteziaţi de valul de lobby puternic din afară, val care creează un curent de opinie care numai benefic nu ne este: succesul, este al capitalismului! Dacă am analiza cu obiectivitate capitalismul, am înţelege că lumea în care trăim, plină de sărăcie, elitism, război şi suferinţă, ESTE opera acestui sistem. Eu nu susţin că este mai bun comunismul; am văzut unde duce acest sistem; susţin că trebuie să ne remodelăm cultura către o altă paradigmă, aceea a cooperărării. În capitalism, totul se reduce la bani; în viaţa de zi cu zi, totul se reduce la resurse; lecţia supravieţuirii, spune că trăieşte acea specie care se adaptează cel mai bine schimbărilor de mediu; astăzi, omul adaptează mediul nevoilor sale; dar într-un mediu ale cărui resurse sunt risipite prosteşte doar pentru a încuraja “piaţa liberă” adică consumul, nu avem nici un viitor. De aceea, eu personal cred că singura alternativă reală nu doar pentru România ci pentru întreaga lume, este trecerea de la o economie monetară, la o economie bazată pe resurse. Proiectul Venus, care a conceptualizat şi a început deja implemantarea unei părţi a acestor concepte, reprezintă dovada vie că dacă ne dorim, putem schimba orice. Chiar şi ceea ce greşit presupunem a fi “natura umană”.