Politică

România are şanse să respecte acordul cu FMI doar dacă „uită” să-şi plătească datoriile către mediul privat

Pe final de an, Guvernul interimar trebuie să stea cu ochii pe cheltuielile statului pentru a se încadra în ţinta de deficit bugetar de 7,3% din PIB convenită cu FMI. Analiştii dau ca soluţie posibilă “împingerea” unor cheltuieli în 2010.

Indiferent cine va veni la Palatul Victoria, Guvernul are o temă importantă de făcut în luna decembrie: ţinerea sub control a cheltuielilor statului şi gestionarea eficientă a veniturilor, astfel încât să nu depăşească ţinta de deficit bugetar de 7,3% din PIB convenită cu Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Până la finele anului, autorităţile mai au un spaţiu de manevră de 1,3% din PIB, după ce la sfârşitul lunii noiembrie, deficitul bugetar a atins nivelul de 6% din PIB, faţă de 5,1% în octombrie. Mai exact, din ianuarie până în noiembrie, statul a cheltuit 172,7 miliarde de lei, cu 29,6 miliarde de lei mai mult decât şi-a permis. “După primele 11 luni ale anului ne-am încadrat în ţintă. Au fost probleme de depăşire a cheltuielilor de personal la nivelul autorităţilor locale şi entităţilor autofinanţate”, a declarat Gheorghe Pogea, ministrul interimar al Finanţelor, citat de Mediafax.

În această situaţie, şi autorităţile locale trebuie să ia măsuri pentru încadrarea în parametrii stabiliţi cu instituţiile financiare internaţionale, a adăugat ministrul. De altfel, acestea nu se află la prima abatere. În primul semestru, cheltuielile cu personalul ale autorităţilor locale, universităţilor şi spitalelor au crescut cu până la 20%, de peste trei ori mai mult faţă de cele ale autorităţilor centrale, potrivit raportului primei evaluări a FMI.

Acordul stand-by pune frână “generozităţilor” electorale

Practic, într-o perioadă electorală şi pe final de an, România trebuie să aibă grijă să se încadreze în cele 1,3% puncte procentuale pe care le mai au la dispoziţie, respectiv diferenţa dintre cheltuielile şi veniturile statului. “În anii trecuţi, cheltuielile foare mari din decembrie au fost legate de anumite generozităţi către autorităţile locale, legate de calendarul electoral. Anul acesta, nu va mai fi cazul, pentru că prioritatea este acordul stand-by”, a declarat pentru Gândul analistul financiar Aurelian Dochia.

El crede că respectarea formală a acordului nu va fi o problemă din perspectiva ţintei de deficit bugetar. O soluţie posibilă este amânarea unor cheltuieli pentru anul viitor, cum ar fi plata unor facturi, consideră Dochia. De exemplu, numai Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România are datorii către constructori de 1,5 miliarde de lei, în timp ce CFR SA (gestionarul infrastructurii feroviare) figurează cu datorii de peste 250 de milioane de lei.

Simona SIMIONESCU
sursa: gandul.info

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu