Analize și opinii Politică

Rol decorativ pentru fondurile de pensii

Abandonarea completă a sistemului de pensii prin repartiţie şi trecerea la sistemul prin capitalizare, dublată de asumarea de către stat a “datoriei publice” către actualii pensionari, ar reprezenta adevărata reformă a pensiilor din România. Cunoaşteţi pe cineva care să fie mulţumit de sistemul de pensii actual? Este posibil să existe şi câţiva privilegiaţi, însă majoritatea românilor sunt revoltaţi de modul cum sunt trataţi după ce au cotizat decenii la rând, fiind convinşi că vor avea astfel un venit decent la bătrâneţe. Dezamăgirea şi revolta sunt de înţeles, dar ele sunt inevitabile într-un sistem de pensii prin repartiţie, cum este cel actual. Motivul este că sistemele prin repartiţie fac promisiuni pe care, în cele din urmă, nu le pot ţine. Soluţia este trecerea totală (nu doar parţială) la sistemele prin capitalizare.

Modelul lui Bismarck

În sistemele prin repartiţie, cotizaţiile celor activi nu sunt „puse de-o parte” în vederea investirii, ci sunt cheltuite imediat pentru plata pensiilor din perioada curentă. Cotizanţii îşi dau seama prea târziu că pensia lor nu este în funcţie de cotizaţiile pe care le-au plătit ei în tinereţe ci în funcţie de cotizaţiile pe care sunt dispuşi să le plătească activii de azi. Desigur, un astfel de sistem este viabil atunci când există mulţi activi-cotizanţi şi puţini pensionari-beneficiari. Aceasta a fost situaţia când asemenea sisteme au fost instaurate la sfârşitul secolului al XIX-lea, după modelul realizat de Cancelarul Bismarck. Scopul său era, printre altele, de-a obţine „fidelitatea” (de fapt, dependenţa) tuturor cetăţenilor faţă de Imperiul German, recent creat. Vârsta legală de pensionare – 65 de ani – a fost stabilită astfel încât suma cotizaţiilor activilor să fie egală cu suma pensiilor plătite vârstnicilor din aceeaşi perioadă.

Reducerea duratei de cotizare

Între timp, durata de cotizare s-a redus, ca urmare a prelungirii studiilor cu aproape 10 ani, dar şi prin pensionarea anticipată sau chiar reducerea vârstei legale de pensionare pentru anumite profesii. De asemenea, faţă de secolul XIX, speranţa de viaţă a crescut cu peste 10 ani. În mod logic, dacă se cotizează cu 10 ani mai puţin şi se aşteaptă beneficii pentru o perioadă mai lungă cu 10 ani, rezultatul nu poate fi decât un dezechilibru. Rezolvarea lui presupune măsuri obligatorii, dar impopulare: creşterea cotizaţiilor, mărirea vârstei de pensionare şi/sau reducerea pensiilor. Creşterea cotizaţiilor nu poate continua la nesfârşit deoarece acestea au atins deja limita suportabilului: în cazul României, 29% din salariul brut, cumulat pentru angajat şi angajator. Acest nivel ridicat constituie unul din factorii care determină munca la negru, cu toate dezavantajele implicate pentru angajaţi, pentru angajatori şi chiar pentru sistemul actual de pensii. Stabilirea vârstei de pensionare prin lege pune o serie de probleme de principiu sau practice: Cine este în drept să decidă până la ce vârstă poate să lucreze un cetăţean? Autorităţile sau lucrătorul în acord cu angajatorul? Este normal să fie aceeaşi vârstă legală de pensionare pentru toţi, inclusiv pentru cei care lucrează în medii riscante sau toxice? Adaptarea vârstei legale de pensionare la fiecare categorie socio-profesională nu va genera alte nedreptăţi sub forma privilegiilor şi abuzurilor? Stabilirea prin lege a vârstei sau vârstelor de pensionare transformă o problemă privată într-o problemă publică şi generează conflicte care ameninţă solidaritatea naţională şi pacea socială.

Înlocuirea sistemului prin repartiţie

Pentru a evita dezbaterile pe această temă, politicienii din multe ţări aflate în situaţii similare au amânat cât au putut reformele, negând existenţa problemei sau îngropând-o în rapoarte şi analize. Într-adevăr, sistemele de pensii prin repartiţie se confruntă cu aceleaşi probleme şi în ţări mult mai dezvoltate decât România (Franţa şi SUA îmi sunt mai familiare). Prin urmare, problema nu este una care să ţină de nivelul de dezvoltare economică. Sistemele de pensii prin repartiţie au o problemă structurală. Ele nu pot fi ameliorate în mod durabil, ele trebuie înlocuite.

Soluţia: sistemele prin capitalizare

În sistemele prin capitalizare, cotizaţiile celor activi sunt investite într-un fond de pensii, adică în titluri financiare (acţiuni şi obligaţiuni) cotate la bursă. Cotizantul este proprietarul fondului astfel economisit şi investit iar pensia sa va depinde de cotizaţiile vărsate şi de evoluţia bursieră. El poate fi informat chiar zilnic cu privire la valoarea fondului economisit până în acel moment şi să primească o estimare a pensiei viitoare. Desigur, puţini cotizanţi au cunoştinţele necesare unor investiţii bursiere. Rolul selectării acţiunilor este asumat de societăţile de administrare a fondurilor de pensii. Acestea pot propune una sau mai multe variante de gestiune, mai „dinamice” (cu mai multe acţiuni) sau mai „stabile” (cu mai multe obligaţiuni). Indiferent de varianta aleasă, rezultatul este o pensie mult mai mare la aceeaşi contribuţie plătită.

Reputaţia administratorilor fondurilor

Pentru a minimiza riscul de fraude, titlurile sunt „păstrate” nu de către administratori ci către alte firme (instituţii depozitare), în general bănci. Reputaţia firmelor administratoare de fonduri de pensii, a băncilor depozitare, a auditorilor acestora dar şi seriozitatea autorităţilor de supraveghere şi control sunt esenţiale pentru buna funcţionare a sistemelor de pensii prin capitalizare. Este important să nu se repete experienţe de tip FNI, în care persoane cu un trecut enigmatic să investească resursele oamenilor în acţiuni necotate (adică a căror valoare de piaţă este necunoscută sau contestabilă), sub privirea complezentă a autorităţilor de control, cu complicitatea activă a unor funcţionari sau firme de stat, totul pe fondul naivităţii investitorilor, care „dormeau liniştiţi”, potrivit unui slogan celebru.

Paşi timizi în România

În România contribuţiile la sistemul de pensii de stat (prin repartiţie), denumit „Pilonul I”, sunt de 9,5% pentru angajat şi de 19,5% angajator, ceea ce reprezintă un total de 29% din salariul brut. Reforma în curs prevedea ca din 2008, echivalentul a doar 2% din salariul brut (din cei 9,5%) să fie vărsat către un fond de pensii prin capitalizare, administrat privat, restul de 7,5% + 19,5% fiind plătit în fondul de pensii de stat. Mai mult, numai salariaţii sub 35 de ani sunt „obligaţi” să iasă dintr-un sistem ineficient pentru a putea beneficia de alternativa capitalizării. Cei între 35 şi 45 de ani pot opta pentru sistemul prin capitalizare, însă cei peste 45 de ani sunt „legaţi de glie” în sistemul prin repartiţie. Aceste cotizaţii vor alimenta „Pilonul II” al sistemului de pensii, adică pensiile private obligatorii. Procentul de 2% este mai mult simbolic şi se preconizează că va creşte – încetul cu încetul – până la 6%. Toţi salariaţii au dreptul să contribuie la „Pilonul III”, adică la o pensie privată facultativă. Ea poate fi alimentată (în limita a 15% din venitul brut) de către oricine doreşte să-şi suplimenteze pensia viitoare. Cotizaţiile astfel virate sunt deductibile din venitul impozabil în limita echivalentului în lei a 200 de Euro.  Angajatorul poate contribui, la paritate cu angajatul, la alimentarea Pilonului III, această cheltuială fiind deductibilă fiscal.

Succesul sistemului din Chile

Fonduri de pensii administrate privat există în toate ţările dezvoltate, adesea în completarea unui sistem de pensii prin repartiţie, administrat de către stat. Fondurile private sunt deosebit de puternice în ţările anglo-saxone. Totuşi, cea mai radicală reformă a sistemului de pensii a avut loc în Chile. În această ţară, angajaţii care au intrat pe piaţa muncii după 1 Mai 1982 nu mai erau obligaţi să cotizeze în sistemul de pensii prin repartiţie (de stat) ci aveau de ales între mai multe fonduri de pensii prin capitalizare, administrate privat. Lucrătorii care erau deja pe piaţa muncii aveau dreptul să iasă din sistemul prin repartiţie şi să treacă la un fond privat, primind un „bon” în contul cotizaţiilor vărsate până atunci. Rezultatul a fost un succes chiar şi după cele mai exigente standarde: chilienii cotizează mai puţin şi primesc sau vor primi pensii mai mari; economia ţării a înregistrat de atunci încoace cea mai ridicată creştere economică din regiune şi una dintre cele mai ridicate din lume; cotizaţiile au fost investite în bursă, ceea ce a permis privatizarea fostelor întreprinderi de stat în interesul celor care, în trecut, au muncit pentru crearea lor, aceştia din urmă fiind cei care au beneficiat de creşterile cursurilor acţiunilor; Chile este una din destinaţiile favorite ale investiţiilor străine, etc. Rezultatul este o creştere generalizată a nivelului de trai care a întrecut cele mai optimiste aşteptări.

O soluţie pentru sistemul românesc

Comparaţia cu reforma din Chile arată că reforma românească este foarte timidă. Problema cu care se confruntă ţara noastră este finanţarea tranziţiei de la vechiul sistem la cel nou: cei aflaţi acum la pensie sau în pragul pensionării nu pot fi abandonaţi. Această problemă este agravată de raportul subunitar dintre numărul cotizanţilor şi cel al beneficiarilor. Situaţia de acum este rezultatul politicilor demagogice de după 1989, când pensionarea anticipată a fost una dintre „strategiile” preferate de luptă împotriva şomajului. De asemenea, ea este consecinţa amânării acestei reforme până după încheierea marilor privatizări, care ar fi putut finanţa tranziţia la un sistem prin capitalizare, după modelul chilian. Chiar şi acum ar fi posibilă o reformă adevărată a sistemului de pensii prin abandonarea repartiţiei şi trecerea la capitalizare. Soluţia ar presupune calculul obligaţiilor explicite şi implicite asumate de statul român faţă de pensionari şi angajaţi. Acestea ar fi asumate în mod explicit şi recunoscute ca o datorie publică. Rambursarea acesteia, etalată în timp, ar fi realizată de către toţi cetăţenii. „Preţul” plătit de cetăţeni ar fi astfel explicit şi nu mascat, ca acum. El ar fi preţul ieşirii din capcana repartiţiei şi al câştigării autonomiei faţă de stat. În ciuda lui Bismarck…

Radu Nechita

sursa: ecol.ro

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Nu exista solutie. Fondurile de pensii sunt foarte riscante, dupa cum a dovedit criza financiara mondiala. Milioane de oameni si-au pierdut pensiile care au fost investite pe bursa sau un hedge-funds, sau alte piete fictive.

    Pensiile trebuie scoase complet pentru ca oricine se ocupa de ele va incerca abuzeze si sa fure banii sau va fi un fraierit de cei care pot. Guvernele se prabusesc. Bancile se prabusesc. Bursele se prabusesc. Monedele se prabusesc. Asteroizii se prabusesc. Pensiile se prabusesc.

    Nu exista solutie, decat fiecare sa invete sa faca investitii si rezerve diversificate inteligent… iar asta e prea tarziu pentru majoritatea romanilor.

    Pe vremuri oamenii cresteau copii mai multi pentru “pensie”; copiii care se maturizau aveau grija de parinti – e ceva destul de natural. Fondul de copii. Nu ai conceput copii? Concepe un plan de rezerva.

  • Spui” majoritatea românilor sunt revoltaţi de modul cum sunt trataţi după ce au cotizat decenii la rând, fiind convinşi că vor avea astfel un venit decent la bătrâneţe. Dezamăgirea şi revolta sunt de înţeles”.. sunt in total dezacord cu tine!

    1. Pensionarii de azi, marea lor majoritate au platit sume foarte mici la asa zisul fond de pensii in comparatie cu cit platim noi azi! zece angajati tineau in spate un pensionar… trai nenica.. Din punct de vedere al echivalentei Daca tu ai platit a zecea parte dintr-o pensie ce reprezenta 50% din salariu mediu… atunci si eu sunt de acord ca angajat mediu sa platesc la fel… dar nu.. in loc sa tin in spate a zecea parte dintr-un pensionar trebuie sa tin in spate 2 sau 3 pensionari…. adica de 20- 30 de ori mai mult… pai e asta fair.. unde e solidaritatea dintre generatii tovarasi pensionari? Voi ati primit de la stat case gratis.. pensii babane.. si noi tinerii nimica… doar obligatia de a va tine pe voi incirca…. de ce?

    2. Cotizatiile lor.. . pensionarilor de azi sunt de mult duse pe pensiile unor oameni ce in are majoritate nu au platit la nici un fond de pensii… deci nu au nici un drept sa zica de cotizatiile lor…

    3. si chiar daca vorbesc de cotizatii.. ok.. sa zice ca o parte din munca lor a fost investita in fabrici, in industrii generatoare de profit…. dar cine a votat cu picioarele , ca efect de turma in ultimi 20 de ani.. pe toti hotii si banditii care au furat tara la zero..? Nu cumva pensionarii..? ca doar ei sunt singurii care merg in masa la vot.. noi astia care muncim nu avem timp.. sau am fost fugariti sa muncim afara din tara si nu putem vota! Pai daca VOI PENSIONARI AMARITI ati votat hotii care .. au ruinat fabricile si industria din a caror profituri trebuia sa primiti pensii… de unde sa mai aveti bani de pensii? De ce noi tinerii care muncim sa platim greselile pensionarilor.. ei au votat la putere oameni care au furat fondurile lor de pensii… sa ramana fara pensii daca ei au votat gresit de ce sa platim noi greselile lor?

    4. Taxa pe salariu aferenta pensiilor repartizate trebui sa fie undeva la 5% din brut si atit! Suma care se aduna se imparte ca pensie si gata… restul daca nu ajunge sa se treca la programe de asistenta sociala… asistenta care sa o primeasca cine trebuie… ca nu mi se pare normal sa avem de a face cu pensionare ce stau singure in viloaie de milioane de euro cu pensii de mii de lei in timp ce tineri casatoriti stau in garsoniere confort 2 si 3 la marginea orasului si platesc peste 65% din venituri pe diferite taxe si biruri la stat!

Abonează-te la newsletter