Exista cateva teme si supozitii folosite pe post de axioma in orice analiza; nimeni nu se interogheaza asupra lor, totul se construieste luandu-le de bune; afirmatia ca mobilitatea fortei de munca ar fi un fenomen indiscutabil pozitiv, se afla printre aceste adevaruri de-a gata. Uniunea Europeana o include printre solutiile salvatoare; in strategia Europa 2020 o regasim de mai multe ori – cu referire la tineri, la profesionisti, la cercetatori; nicaieri nu se precizeaza pentru cine este salvatoare.
Faptul ca masiva migratie din ultimii ani ar fi salvat intr-un fel sau altul Romania a devenit totusi un fel de loc comun pe care-l frecventeaza atat strainii (care ne-ar fi cedat din munca si painea lor) cat si romanii (invocand infuzia de miliarde de euro facuta de “capsunari” in venele economiei romanesti). Cu tot caracterul presupus pozitiv pentru toata lumea, mobilitatea fortei de munca se petrece intr-un singur sens – de la Est spre Vest; in sens invers, nici turistii nu se grabesc; cand vin, se opresc la bulgari sau la turci. Un hatru s-ar putea intreba cum de nu o practica bogatii, daca mobilitatea este atat de buna; pentru ca acestia nu muncesc, i-ar raspunde altul; isi misca doar capitalurile dintr-o parte in alta parte…
Voi renunta in continuare la tonul semi-grav, semi-ironic al tabletei obisnuite. Problema pe care vreau sa o ridic este mult prea serioasa si intentionat (sau nu) ignorata. Nu este vorba despre satele locuite de adolescenti lipsiti de repere si batrani lipsiti de sprijin; nici de spitalele golite de doctorii si asistentele care si-au gasit loc de munca prin alte tari; despre asta s-a mai vorbit.
S-a scris si s-a vorbit mult si despre dificultatea de a finanta sistemul public de pensii. Fiecare analist a facut insa doar un pas. Printre cauze s-au invocat, in mod corect, niste evidente – reducerea numarului de contribuabili la sistem si modificarile demografice; s-a preluat apoi din discursul occidentului european tema imbatranirii populatiei si necesitatii de a creste varsta de pensionare. Ultima a fost si pusa imediat in aplicare. Nimeni nu a facut si al doilea pas, sa analizeze de ce si cum se intampla aceste lucruri in Romania si mai ales sa compare teoria cu realitatea; specificul local s-ar putea sa fie mai accentuat decat credem.
Imbatranirea se refera la cresterea ponderii populatiei de varsta a treia in totalul populatiei; in tarile mult mai dezvoltate uman si material ea se datoreaza cresterii sperantei de viata intr-un ritm constant si alert; aceasta dezechilibreaza raportul dintre contribuabili si beneficiari. La noi nu este cazul; tranzitia s-a caracterizat intr-o prima perioada prin scaderea sperantei de viata si apoi printr-o stabilizare si usoara revenire; totusi, suntem inca mult sub media europeana in aceasta privinta; criza va inrautati situatia.
Noi “imbatranim” diferit; mobilitatea fortei de munca poate da semne de schimbare. Procesul migratoriu puternic de dupa 1990 si mobilitatea accelerata in spatiul european de dupa 2000 au redus ponderea adultilor tineri (ei reprezinta majoritatea celor care aleg sa munceasca in alte tari sau sa paraseasca definitiv Romania); imbatranirea reala este chiar mai mare decat cea inregistrata statistic; cei care muncesc in spatiul european raman cetateni romani; totusi, ei nu contribuie la finantarea sistemului national de pensii, asa cum contractul intre generatii ar presupune-o; daca muncesc legal, contribuie la finantarea altor sisteme in dificultate…
Mobilitatea excesiva este partial responsabila si de scaderea ratei fertilitatii la un nivel mult inferior ratei normale de inlocuire a populatiei; motivul este acelasi – adultii tineri fac copii; or, Romania are cea mai mare rata a mobilitatii din Uniunea Europeana – apreciata la aproximativ 10% din populatia totala.
Sistemele publice de pensii sunt proiectate pentru modificari demografice lente, care sa permita adaptarea. Al nostru inca supravietuieste; a rezistat la trei lovituri dure: reducerea numarului de contribuabili, crearea pensiilor obligatorii administrate privat spre care se scurg o parte din contributii si imposibilitatea de a recupera ceea ce ii datorau rau platnicii… Loviturile au fost, in realitate, deviate spre beneficiari, mentinand pensiile mici. Cum rezista pensionarii, vedem la cozile de la pomeni.
Guvernele succesive – plus presedintele – au favorizat si chiar stimulat explicit migratia; ca nu s-au luat in considerare consecintele sociale ale fenomenului, nu ne miram; ignorarea riscurilor individuale pe care si le asuma mai ales cei care muncesc fara contract in alte tari, nu face nota discordanta cu atitudinea generala fata de cetateni. Totusi, la echilibrele “macro” suntem foarte sensibili. Nimeni nu a luat in considerare faptul ca, peste un anumit nivel, mobilitatea (externa) a fortei de munca se transforma in risc sistemic!?
Gabriela CRETU
sursa: cronicaromana.ro
Adauga comentariu