Reformarea unui stat falimentar presupune măsuri dureroase, dar în primul rând inteligente. Dacă dintr-un asemenea proces lipseşte tocmai inteligenţa, atunci durerile sunt amplificate de obtuzitate, iar reforma riscă să eşueze.
Una dintre marile stângăcii guvernamentale din ultima vreme este abordarea drepturilor de autor. Intervenţia Guvernului Boc în acest domeniu arată necunoaştere şi relevă o gândire îngustă, birocratică.
Până de curând, drepturile de autor beneficiau de două facilităţi fiscale: un impozit mai mic decât cel general (10%, faţă de 16%) şi scutirea de la plata contribuţiei de asigurări sociale (CAS). Aceste facilităţi se adresau categoriilor profesionale încadrate la creaţie artistică, literară sau publicistică: actori, pictori, sculptori, scriitori, gazetari. După o estimare corectă, legea viza în jur de 30.000 de salariaţi.
Dar cum suntem o naţiune de şmecheri incorigibili, iar statul e incapabil să separe apa de ulei, în scurt timp s-a ajuns la peste 200.000 de compatrioţi plătiţi pe drepturi de autor! Mecanismul e simplu: patronul unei carmangerii sau al unei firme de termopane şi-a înfiinţat şi o publicaţie, cu apariţie regulată sau accidentală (mai nou, s-a trecut aproape exclusiv pe internet). Dacă are zece salariaţi cârnăţari-termopanişti sau fierari-betonişti, îi trece pe toţi în caseta redacţională a publicaţiei-fantomă. Astfel, prestaţia lor la abator, în atelier, pe şantier sau la betonieră este încadrată la creaţie publicistică şi plătită pe drepturi de autor. Aşa s-a ajuns de la 30.000 la peste 200.000 de „creatori”!
Guvernul n-a înţeles că pentru a face rost de mai mulţi bani ar fi suficient să elimine şmecheria. De aceea, a hotărât ca, începând cu 1 iulie 2010, drepturile de autor să fie impozitate mai sever (cu 13%, faţă de 10% până acum) şi să nu mai fie exceptate de la plata CAS. Atenţie, însă: Executivul nu a făcut nimic pentru a aduce numărul beneficiarilor de drepturi de autor în cadrul legal!
Urmările sunt catastrofale. Guvernul strânge mai puţini bani decât ar trebui şi creează o mare nedreptate: pune pe picior de egalitate, din punct de vedere fiscal, scriitorul şi contabilul, sculptorul şi fotbalistul, pictorul şi forjorul, actorul şi ciobanul. Toate aceste meserii au onorabilitatea lor, dar aici e vorba de altceva: de intenţia legiuitorului – de la noi şi de aiurea – de a stimula creaţia. Iar în această categorie, conform legii, se încadrează scriitorul, sculptorul, pictorul sau actorul, nu şi contabilul, fotbalistul, forjorul sau ciobanul.
Iată cum o gândire strict contabilicească poate face ravagii atât în bugetul statului, cât şi printre guvernaţi, fără a elimina o nedreptate care tinde să devină tradiţie!
Grigore Cartianu
sursa: adevarul.ro
OARE,cati romani vor mai trebui sa moara,cati romani vor mai trebui sa fie terorizati,infometati, umiliti si marginalizati in Romania,pana cand vom intelege cu totii, dar in primul rand jurnalistii romani, ca Romania are doar statutul de tara ocupata de neocomunistii-stalinisto-nazisto-iliisto-basesti.
Cu ceva vreme in urma, europarlamentarul maghiar George Schopflin ii sfatuia pe romani “sa-si elimine CALAII securisto-comunisti din tara”, altfel nu vor ajunge niciodata la o reala democratizare romaneasca.Intreg articolul d-lui Grigore Cartianu ne dovedeste ca guvernantii regimurilor iliisto-basesti sunt doar acaparatorii banilor publici si distrugatorii economiei romanesti pe care si-o insusesc prin mijloace corupt-infractionale demne de o justa judecare a unui Tribunal Penal International.In loc ca tara sa se democratizeze,in loc ca fiecare roman sa devina propriul lui patron, prin mici afaceri, regimuil basescu a distrus total initiativa privata si i-a alungat pe romani din mediul privat,(150 000 SRL-uri,recolta imp[ozitului minim-bocisto-PDL-ist)ramand drept falsi capitalisti doar securistii si colaborationistii ceausisto-comunisti,evazionisti fiscali.
In loc ca Romania sa-si gaseasca locul in randul tarilor europene, s-a ajuns in 6 ani de ocupare a Institutiei prezidentiale de catre Basescu Traian sa devenim o placa turnanata a traficului de fiinte umane (Rapoartele departamentului de Stat ale SUA)si locul in care se antreneaza teroristii internationali, dar si tara in care presedintele este acuzat ca fiind el insusi terorist international,asa cum acuza Excelenta sa d-l Alexander Weiss seful Agentiei Europene de Aparare(EDA):
http://www.exploziv-news.ro/audio-exploziv/482-in-exclusivitate-pentru-exploziv-news-dezvluirile-efului-eda-agenia-european-de-aprare-a-ue-excelenta-sa-domnul-alexander-weiss-qil-suspectez-pe-bsescu-de-contraband-cu-armamentq.html
Acuzatii extrem DE GRAVE SUSTINUTE SI DE GENOCIDUL SOCIO-ECONOMIC LA CARE SUNT SUPUSI ROMANII DE REGIMUL BASESCU TRAIAN.