Aproape 50 de ani am fost în sfera de influenţă a muscalilor şi, după ce ne-au stors ca pe nişte lămâi, am mulţumit lui Dumnezeu că după ‘89 am scăpat oficial de bolşevism şi că România n-a fost transformată într-o gubernie rusească, iar noi, vorba lui Petre Ţuţea, n-am (mai) fost nevoiţi să învăţăm ruseşte cu dicţionarele pe genunchi. Scârbiţi de ceea ce am pătimit şi încă înspăimântaţi de ceea ce putea să ni se întâmple, după Decembriadă am rupt-o total cu Răsăritul şi ne-am îndreptat faţa spre Apus, convinşi că prin această simplă întoarcere, soarele prosperităţii ne va încălzi şi pe noi.
Ei bine, dacă lucrurile n-au mers când stăteam cu faţa spre Est şi nu merg nici acum când suntem cu capetele plecate spre Apus, trebuie să recunoaştem că hiba ne aparţine! Iar dintre toate crizele care ne macină fără milă, cea mai veche şi mai perfidă (căci s-a oploşit pe aceste meleaguri cam din vremea fanarioţilor) se dovedeşte a fi criza moral-spirituală. De-abia când vom izbuti s-o izgonim din noi (din minţi, inimi şi năravuri) şi dintre noi (din instituţii), de-abia atunci vom putea spune că ţara a intrat pe un făgaş normal, unde se poate pune umărul la clădirea unei prosperităţi reale. Apoi, semai uită sau voit se dau uitării două coordonate esenţiale:
Se omite cu bună ştiinţă faptul că România este codaşa ţărilor din Uniunea Europeană şi că în această postură, dacă nu se iau anumite măsuri de preîntâmpinare impuse de raţiune şi bun-simţ, ea poate oricând să devină o problemă cel puţin la fel de gravă ca Grecia. Or, este la mintea oricui că românii nu vor beneficia de tratamentul (a se citi ajutorul) acordat grecilor, din simplul motiv că România nu are istoria, cultura şi potenţialul turistic al Greciei, deci nu are nici pe departe aceeaşi greutate în spiritualitatea universală şi în ochii responsabililor occidentali, că doar tot apusenii (în speţă Churchill şi Roosvelt) i-au sărit în ajutor atunci când Stalin vroia să înghită Balcanii cu fulgi cu tot şi când – la drept vorbind – condiţiile interne ale grecilor erau mult mai favorabile acestei absorbţii decât cele din România (în 1945 existau zeci de mii de comunişti eleni, faţă de cei aproximativ 800 de la noi).
Deci, dacă la ora asta România ar fi o ţară cu o economie sau măcar cu o agricultură productivă şi competitivă, altfel spus un stat care produce şi exportă nu doar consumă, este de presupus că acuma nu i s-ar fi impus nimic, ci cel mult i s-ar fi făcut recomandări cum trebuie să acţioneze în continuare în vederea unei depline integrări prin apropierea de standardele occidentale.
Apoi, se uită, de asemenea, că românii cu toţii au dorit cu o asemenea ardoare integrarea în structurile euro-atlantice (s-a considerat că nu mai e nevoie de referendum!), încât aderarea parafată la 1 ianuarie 2007 a fost trâmbiţată de ai noştri ca un act politic de importanţă majoră pentru ţară. Nu guvernanţii sunt vinovaţi că au tratat cu superficialitate, mai exact cu incompetenţă avertismentele oficialilor europeni din faza de preaderare, cum că simpla integrare nu va rezolva problemele cu care se confruntă românii şi ţara, ci – dimpotrivă – că toate acestea se vor complica şi acutiza, prin urmare să ne pregătim temeinic ca să le putem face faţă, căci, spuneau ei, exemplul celorlalte ţări intrate în Uniune demonstrează negru pe alb că drumul de la bine la mai bine trece prin mai rău?!
Din nefericire, răul nostru este atât de viguros şi înrădăcinat, încât nici că se dă dus pe alte meleaguri. Se simte minunat în solul nostru mănos şi lăsat în paragină. Ca şi în minţile şi inimile românilor, devastate de nelinişte, egoism, ambiţie, invidie şi ură. Celor mai mulţi dintre ei, din nepăsarea datorată nevoilor interminabile ori din trufia datorată ciocoismului, nici că le pasă că marile noastre probleme-certitudini, dimpreună cu ale tuturor pământenilor, se cheamă hrana cea de toate zilele, apa potabilă şi aerul curat. Desigur, la acestea se adugă alte câteva specifice acestor locuri: nesiguranţa zilei de mâine, inflaţia, şomajul şi scumpirile…
Autor: George Petrovai
Sursa: Ziarul Natiunea
Adauga comentariu