Politică

Raport CE: România este cea mai coruptă ţară europeană, cu oamenii cei mai săraci şi needucaţi

functionari_din_cadrul_primariei_straseni__prinsi_cu_mita_1344512634_71821500_23350300Al şaselea Raport asupra coeziunii economice, sociale şi teritoriale realizat de Comisia Europeană scoate în evidenţă faptul că România este cea mai bisericoasă ţară europeană, adică are cele mai multe biserici pe cap de locuitor, în timp ce infrastructura sa este cea mai înapoiată, statul este cel mai corupt şi oamenii săi cei mai săraci şi mai needucaţi din Europa.

Potrivit europalibera.org, nu va trece multă vreme şi România se va transforma într-o rezervaţie medievală unde vor veni europenii romantici să-i vadă pe români la faţa locului, trăind în condiţii cum numai în cărţi mai afli.

Din statisticile europene aflăm că românii au jumătate din puterea de cumpărare a europeanului mediu, în timp ce produsul brut pe cap de locuitor în şase din cele opt regiuni de dezvoltare era prin 2011 mai mic de jumătate faţă de media europeană. În domeniul muncii, „excelăm” în producţia de şomeri, astfel că s-a dovedit că reducerea salariilor, blocarea organigramelor şi concedierile, invocând mereu criza şi reforma instituţională pentru a justifica curbele şi generaţiile de sacrificiu, au avut un efect devastator asupra ţării.

Din raportul CE aflăm şi că în jur de o familie din două nu are niciun membru angajat, iar 25% din totalul familiilor au doar un membru angajat, ceea ce evidenţiază că sărăcia şi criza şi-au spus cuvântul în România.

În acest context se adaugă şi problemele din educaţie. Se pare că românii suferă de semianalfabetism în masă şi mulţi nu termină o formă de învăţământ superior. Testele PISA care au ca scop să evalueze cât de trainică este legătura dintre programa şcolară şi realitate au dovedit că 30% dintre şcolarii români suferă de analfabetism funcţional, ceea ce înseamnă că practic au tocit în mare parte fără să înţeleagă cum s-ar putea aplica aceste cunoştinţe în practică.

O altă problemă menţionată în raport este că mai puţin de jumătate dintre locuinţele românilor au apă curentă şi canalizare. De multe ori apa menajeră circulă în natură, doar 10% din aceasta trecând printr-o staţie de epurare, restul vărsându-se direct în apa râurilor şi ajungând de multe ori la robinetele oamenilor după un rudimentar proces de filtrare.

Sursa: Yahoo News, preluare dupa Epoch Times

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Da ?? Bun, atunci sa procedam pentru rezolvarea URGENTA a problemei : noi DENUNTAM tratatul de aderare la ..ue, iesim din aceasta organizatie si se creaza o situatie de cistig bilateral (sau “win-win”, cum zic fanfaronii de la noi, care se fac ca au uitat romaneste). Astfel, voi scapati de cosmarul de care e vorba in titlu, iar noi scapam de reglementarile voastre “kk” (pardon, tot de cosmar)

  • Crezi ca vor voi vreodata sa renunte la prostii care o ”iau” din orice pozitie?
    Resursele minerale sunt ale lor, padurile la fel, petrolul , energia electrica, urmeaza si apa, etc, etc si romanul sta ca fraierul si se …..uita la telenovele sau asculta manele, in timp ce tara este jefuita zi de zi cu concursul direct al guvernantilor corupti !