Primele semne ale unei confruntări ce mocnea de mai multă vreme între puternicii aleşi pe sprânceană cu care Traian Băsescu a împânzit parchetele din România pentru a-şi teroriza duşmanii politici, au răsuflat în spațiul public odată cu arestarea comisarului Berbeceanu. Procurorii DIICOT l-au acuzat pe acesta de implicare intr-un grup infractional organizat iar procurorii DNA au afirmat că dosarul construit de colegii lor de la DIICOT este rezultatul unui abuz. Se întâmpla la sfârșitul anului 2013.
Un an mai târziu, în noiembrie 2014, șefa DIICOT Alina Bica era arestată de DNA în trafic, cu mascații, punerea în scenă a acestui spectacol de culturism instituţional dezvăluind țării conflictul la dimensiunea sa reală. În prima declarație de presă după această acțiune, șefa DNA Laura Kovesi a ținut să precizeze că nu este vorba de o confruntare între instituții (se referea la DNA și DIICOT) ci, pur și simplu, de un act de justiție impus de faptele extrem de grave ale Alinei Bica. A fost o precizare ieşită din tiparele rigide ale comunicării de tip militarizat, ce a atras şi mai mult atenţia asupra aspectului fratricid al celor petrecute.
Acela a fost momentul în care mulți concetățeni au început să se întrebe care este, de fapt, ierarhia reală la nivelul ministerului public din România. Semnificația acțiunii în forță a DNA a fost că, deși DIICOT și DNA figurau în organigrama din legislația specifică (Ordinul 2632/C al Ministerului Justiţie din 30/07/2014) pe același palier, ca direcții autonome în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DNA ţine cu tot dinadinsul să se recomande ca „jupân” între ele, din moment ce a purces la decapitarea „egalei”.
Apoi, dovezile de forţă ale DNA s-au înmulţit. Un judecător de la Curtea Constituţională a fost însemnat cu fierul roşu al arestului preventiv pentru 24 de ore, preşedinta ÎCCJ, Livia Stanciu, a făcut o adâncă plecăciune în faţa procuroarei Kovesi, asigurând-o de parteneriatul instanţelor supreme în lupta cu corupţia şi corupţii iar doamna Elena Udrea ne-a explicat cu lux de amănunte despre frăţia aproape carnală dintre DNA şi SRI.
Totul progresa neperturbat în direcţia consolidării impresiei de atotputernicie a DNA până când prinţul traficului de blugi cu petrolierul şi-a luat halebarda din cui şi a început să spargă cu ea ziduri şi tranşee pentru a-şi elibera din temniţă nepreţuita „pandantă”.
S-au înregistrat primele semne de înăbuşire a fulminaţiei DNA. Parlamentarii au început să respingă cererile de arestare preventivă cu mai puţină timorare, doamnelor Bica şi Udrea nu li s-a mai prelungit izolarea la Târgşor şi, cel mai neliniştitor semn pentru cuplul de succes naţional şi internaţional SRI – DNA, pe cerul justiţiei româneşti a apărut un concurent cu şanse mari de a-i lua locul în inimile avide de dreptate până la capăt ale românilor: procurorul general Tiberiu Niţu.
La cât de profesionist şi-a condus până acum campania de imagine, este clar că binomul condus de Coldea şi Kovesi aspiră nu doar la obţinerea de performanţe spectaculoase anti-corupţie ci şi la depăşirea tuturor recordurilor de popularitate atât la nivel de instituţii cât şi la nivel de persoane. Acest ambiţios obiectiv nu va putea însă fi atins fără scalpul lui Traian Băsescu prins cu ţepuşa, la loc de cinste, în panoplia cu trofee. Aici însă binomul are o problemă: a pierdut startul. Prea concentrat pe aspectul cantitativ al arestării de mahări, a tot amânat, în aşteptarea momentului ideal, punerea sub acuzare a fostului preşedinte, piesa de rezistenţă a oricărei galerii de mafioţi autohtoni.
În schimb, Tiberiu Niţu, cu faţa aia a lui de prepelicar posomorât, a spart ghiaţa tracului încleştarii cu diavolul şi i-a deschis deja acestuia două dosare penale. La lihneala generală în materie de „Băsescu la puşcărie”, cine pune primul aperitivul pe masă (şi, iată, Tiberiu Niţu a făcut-o înaintea Laurei Kovesi) are toate şansele să devină favoritul asistenţei.
Mulţi spun că, de la cei 6 „magnifici”ai lui Băsescu (printre care Kovesi, Coldea, Stanciu sunt cuţitarii) nu ar trebui să aşteptăm vreo inculpare sau denunţare a acestuia. Recunoştinţa, frica, „scheleţii” din dulap îi constrâng să nu meargă mai departe decât interpretarea neconvingătoare a farsei de conjunctură la care asistăm în aceste zile. Pe când de la Tiberiu Niţu, „omul lui Ponta”, putem avea surprize plăcute. Ceva semne au apărut.
Întrebarea este: şi dacă ne trezim într-o dimineaţă ca îl umflă şi pe el, ca pe Bica, cu mascaţii? Până la urmă şi creierul şi muşchii, în tot acest basm cu justiţia independentă, sunt la SRI. Schema ar fi simplă: îi găsesc băiatului ceva prin mijloace operative specifice şi în primele 24 de ore după săltarea din stradă l-au compromis public de nu mai indrăzneşte nimeni să-i sară în apărare.
Printre procurorii din România nu există „năravul” solidarităţii de breaslă. Există doar constrângerea apartenenţei la o anumită celulă (direcţie, parchet) şi interesele de putere ale şefilor acesteia. În afara respectivei structuri totul urmează legea junglei. Cel mai puternic ia totul, cel slab sau dezertează sau dispare.
Răfuiala procurorilor este mai mult decât o reglare de conturi. Este forma neelectorală şi nedemocratică a alegerii conducătorilor de mâine ai României.
Sursa: Contele de Saint Germain
Adauga comentariu