Analize și opinii Cultură și Familie Politică

“Pustia” care ne ameninţă?!

Goana după exploatarea resurselor naturale – păduri, petrol, gaze naturale, cupru şi metale preţioase etc. – nu mai ţine cont de legi. La noi, mai mult ca oriunde în lume, multe companii străine au crezut că au liber la măcelărirea solului şi subsolului, după legile pe care şi le-au făcut, cu de la sine putere, şi pe care le-au şi respectat. Iar după ce şi-au încărcat vagoanele şi conturile, fie şi-au văzut în continuare de treabă, fie şi-au luat tălpăşiţa. Cele care au rămas sau care obţin dreptul de exploatare nu sunt interesate de ceea ce lasă în urmă. Cioturi de copaci – retezaţi la repezeală, munţi de steril care au ajuns să îngroape sate, cu tot cu oameni, case, biserici, terenuri agricole; deşeuri toxice aruncate în râuri – otrăvind fauna şi flora, infestând pânza freatică – sunt doar câteva secvenţe dintr-un tablou supradimensionat – şi suprarealist! – cu autori făcuţi pierduţi. Şocant prin toate componentele lui, “peisajul” rezultat, numit “dezastru ecologic” – o dramă a descompunerii, de mari proporţii – pare să fie privit cu detaşată nepăsare.

Baia Mare, Făgăraş, Roşia Poieni sunt doar câteva exemple tragice. La vremea respectivă, autorităţile române au tăcut mâlc. Nici astăzi nu se încumetă să le acorde atenţia cuvenită. Poate fiindcă în timpul verii sunt prea ocupate cu plecările în excursii pe alte meleaguri, unde nu se întâmplă aşa ceva. Iar iarna, suferinţele şi rănile pământului nu se zăresc.

Unul din cazurile cutremurătoare, moştenit de pe vremea comuniştilor şi lăsat, astăzi, în voia sorţii, este cel de la Roşia Poieni, judeţul Alba. Scandalul mediatic din 2011, pe tema ultimei catastrofe ecologice din zonă – spargerea conductei prin care se scurgea sterilul în iazul de decantare Valea Şesei, punea sub lupă nepăsarea instituţiilor de mediu. Nepăsarea sau trecerea sub tăcere. Haldele de steril de la compania CupruMin au hălăduit în voie, otrăvind apele Arieşului. În mod normal, compania era obligată să ecologizeze lacurile de decantare a reziduurilor. Am insistat asupra acestui exemplu tocmai pentru că imaginile persistă şi astăzi, sub forma unui şuvoi uriaş care o ia la vale… peste întregul ţării.

Nici acum nu se ştie şi nu se spune de ce iau amploare, la noi, crimele ecologice. Înspăimântaţi de aşternerea “pustiei”, martorii acestora, locuitorii satelor sau comunelor, trăitori în apropierea unei exploatări miniere, îşi plâng singurătatea într-o lume care nu mai are ochi pentru ei. Oare, nici instituţiile de mediu?!

Şi totuşi, cine este vinovat de nerespectarea legislaţiei în vigoare? Căror entităţi li se face pe plac, prin distrugerea spaţiului în care trăieşte şi respiră o comunitate, un popor? Sau trăim cumva în plin scenariu de desene animate, în care totul e posibil?! Fiindcă e greu să crezi că îşi doreşte cineva să încurajeze, în ţara lui, un nou tip de festival naţional al filmelor de groază…

autor: Veronica Marinescu

sursA: curierulnational.ro

Abonează-te la newsletter