Politică

Pulberea care suntem

individualismRomânia nu se vede bine de oriunde ai privi-o. Inerta societate din unele ţări europene s-a instalat şi la noi, pasul decisiv, în această direcţie, fiind făcut în comunism. Tăcerea impusă şi tăcerea dobândită au dus la un blocaj de reacţie şi de comunicare mortal. Orice s-ar întâmpla în societate, indiferenţa reacţiilor de respingere, de oprire a răului, reprezintă o iluzie.

Un individualism monstruos, frizând degradarea, se instalează tot mai puternic în societatea românească. Mediul academic pare să dea tonul prin pasivitate şi orientarea spre birocraţia care face ravagii. Pe hârtie, România se înscrie tot mai mult în standardele occidentale, în fapt, atmosfera de colonie devine tot mai agresivă. Are loc o teribilă mimare a lucrurilor, cu pretenţii absolutiste, ierarhice, de parcă tonul general s-ar da de la Bucureşti. Nu e prima dată când se întâmplă aşa ceva, însă transferarea unor juxtapuneri punctuale într-o nouă industrie politico-administrativă e un fapt alarmant, foarte benefic economic celor care o reprezintă.

Stratificarea societăţii după interese, în majoritatea lor consternante, aduce mediile profesionale şi politice într-un stadiu de junglă. Mergând pe urmele celui mai negru deceniu din anii ’50, în urma câtorva lovituri fatale date spiritului democratic, România s-a trezit peste noapte cu o clasă de parveniţi încoronaţi drept şefi de plantaţii. Cu asemenea structuri publice este limpede pentru toată lumea, să sperăm că şi pentru Comisia Europeană, nimic nu poate funcţiona. Excepţie făcând doar o dictatură spre care românii sunt invitaţi, când dintr-o parte, când din alta. Este curios cum alterarea mediului intern dintr-o ţară nu trezeşte reacţii politice externe. România nu este o ţară atipică, aşa cum s-a afirmat continuu, poate ar trebui reliefată partea inerţială indusă de regimul roşu atroce, al cărui spirit nu a fost îndepărtat o secundă.

Aşa stând lucrurile, în partea cealaltă, aşteptările sunt mari, disproporţionate. Omul politic nu poate fi un uriaş, dar nici un fraudant, cum se întâmplă. Faptul că unii cetăţeni sunt deasupra altora arată nu ierarhia socială, ci impostura şi lipsa de valoare a celor în cauză. Sistemul în totalitatea lui aberant, infracţional, ţine departe orice reforme structurale care se impun precum aerul. Societăţii româneşti actuale i s-a pus o pernă pe faţă, într-un veritabil exerciţiu de forţă.

Structuri vechi, puse în mişcare de cei care astăzi fac parte din lotul criminalilor umanităţii, reprezintă presupuse interese publice în România. Practic, statul român nu mai există, a ajuns un fel de SRL la dispoziţia câtorva mii de persoane care, la o adică, ar fi în stare să dea ordine ca în Decembrie 1989. Interzicerea multor structuri, datorită caracterului toxic, este o urgenţă măcar pentru cei care ar trebui feriţi de această istorie repetitivă, în esenţa ei criminală. Instituţiile care au pus bazele statului totalitar sunt reconfigurate, România făcând act de prezenţă de o inacceptabilă sfidare a democraţiei. Toate acestea generează populismul şi imbecilizarea ajunse strategie electorală şi guvernamentală.

O listă a instituţiilor publice care ar trebui interzise în România pare tot mai necesară. Acestea sunt platforma de pe care se generează răul tot mai rău, ducând viaţa publică în logica din anii terorii. Atâta vreme cât acestea vor funcţiona, Securitatea şi clonele ei invizibile, însă înspăimântător de prezente, nimic nu se poate schimba cu adevărat.

Autor: Ioan Vieru

Sursa: Cotidianul