Analize și opinii Cultură și Familie Economie Extern Politică

Pseudoistoricul Lucian Boia nu se dezminte: ”Ambasadorul american la Chisinau a facut o afirmatie corecta: Basarabia nu e Romania.”

Declaraţia ambasadorului american la Chişinău, care a iscat reacţii critice la Bucureşti, este una corectă, spune istoricul Lucian Boia, într-un interviu pentru agenţia de presă News.ro.

7_28530700

„Mă gândesc la toată disputa iscată în urma declaraţiei ambasadorului american de la Chişinău. Au fost acuze grave, nu foarte abile, la adresa politicii americane, acuzat fiind ambasadorul Statelor Unite că nu cunoaşte deloc istoria. Nişte tineri isteţi s-au apucat să îi ofere manuale de istorie. Omul a spus foarte corect. A spus că Republica Moldova nu e România, a spus că are o istorie specifică şi are o istorie specifică, pentru că până la 1812 e aceeaşi istorie, nu cu a României, ci cu a Moldovei, România există abia de la 1859, trebuie să fim conştienţi de acest lucru, iar de două secole încoace, istoria Republicii Moldova e sensibil alta faţă de istoria României şi asta a marcat-o din toate punctele de vedere. România, sigur că e apropiată de Basarabia, au pornit dintr-un trunchi comun, dar nu poţi să spui că Basarabia este România”, a afirmat Lucian Boia, comentând declaraţiile ambasadorului Statelor Unite la Chişinău, conform cărora Moldova nu este România, iar Moldova are propria sa istorie şi propriile sale provocări.

„Afirmaţia corectă e că Basarabia nu e România sau că e aproape de România, dar nu e identică, nu sunt acelaşi lucru. Asta este. Ce s-a putut în 1918 nu s-a mai putut la 1989 sau la 1990, din mai multe motive, contextul internaţional cu totul altul şi Rusia, care îşi are interesele ei în zonă, dar mai ales şi asta nu se spune, din pricina faptului că basarabenii, să le spunem aşa, într-o majoritate evidentă, nu vor să se unească cu România. Problema nu este ce vrea România aici, ci dacă vor ei să se unească cu România. Cei mai mulţi preferă să trăiască într-o Republică Moldovă independentă”, explică istoricul în interviul acordat agenţiei de presă News.ro.

Lucian Boia (născut în Bucureşti, la 1 februarie 1944) este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, a devenit cunoscut publicului larg după apariția volumului „De ce este România altfel?”.

Autor: Florin Puscas

Sursa: Stiri pe surse

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • E unul in putinii intelectuali romani care respecta ADEVARUL mai presus de dulcea minciuna patriotica. E uluitor um au reactionat cetatenii UE ai Romaniei la declaratia ambasadorului SUA in RM. Nici in al 9-lea dupa aderarea Romaniei la UE clasa politica nu constientizeaza ca lumea se conduce dupa legislatia curenta, postbelica, democratica EUROPEANA si nu de trecut, de hotarele istorice de pana la razboi. Nu exista pe harta politica Europei nici Romania Mare si nici Basarabia, dar exista tara membra a UE Romania si tara ASOCIATA cu UE – R.Moldova,un stat suveran egal in drepturi cu alte state ale lumii, inclusiv egal in drepturi cu Romania. Basescu, Taraceanu, Nastase etc. au semnat nu putine acte internationale prin care Romania s-a obligat sa respecte DREPTUL INTERNATIONAL si principiile sale fundamentale, inclusiv sa respecte independenta si suveranitatea altor state, neamestecul in afacerile interne, inviolabilitatea hotarelor, integritatea teritoriala etc. Comunitatea lingvistica si culturala, istoria comuna, legile si hotarele ce au existat pana la cel de-al doilea razboi mondial etc. nu pot servi drept motiv de a viola dreptul international, de a ignora sau DISCRIMINA independenta si suveranitatea unui stat, inclusiv pe cea a R.Moldova. Romania se vrea in postura de “frate mai mare” si cu drepturi exclusiviste, superioare inclusiv pe teritoriul national al R.Moldova – intocmai cum si Rusia lui Putin se vrea in fostele republici sovietice sau gubernii ale Imperiului Rus. Incercarile REVANSARDE de refacere a Imperiilui Rus, a URSS-ului sau a micro-imperiului Romania Mare n-au sorti de izbanda in Europa de azi. E trist ca o tara UE DISCRIMINEAZA si duce un “razboi hibrid” subversiv contra unui stat ASOCIAT cu UE. Romania tradeaza politicile UE fata de statele Parteneriatului Estic in curs de asociere cu UE, compromite statutul sau de tara ce s-a angajat sa promoveze principiile si valorile democratice europene. R.Moldova azi nu este nici URSS, nici Romania, e un stat ce nu apartine altor state, cu propiul destin, cu propria istorie, care nu e dator sa se uneasca cu niciun stat, are LIBERTATEA, dreptul de a exista in mod SUVERAN si INDEPENDENT la fel ca celelalte circa 200 de state ale lumii. Cei care vad in Ucraina “Malorusia” sau “Novorusia”, iar in R.Moldova vad Basarabia sau Bessarabia – sunt rupti de realitate, DELIREAZA.

  • In opinie personala, intr-un climat geopolitic favorabil, benefic tuturor, de-a dreapta si de-a stanga Tatalui, daca oamenii care simt, vorbesc aceeasi limba, impartasesc aceleasi obiceiuri, traditii, dorinte, isi manifesta in mod expres vointa privind UNIREA prin referendum acceptat de toata lumea, in cel mai bun, frumos, constructiv, pasnic context, cand va fi vremea si ceasul potrivit sa se implineasca, ar putea cineva sa se opuna, in conditiile in care, desigur, termenii procedurii s-au negociat in prealabil, cu celeritate de catre absolut toti factorii implicati, de la toate niv si vecinatati?!