Politică

Proclamatia de la Timisoara – ce a fost si ce-a ajuns

proclamatia-timisoaraS-au împlinit, la 11 martie, 24 de ani de la lansarea Proclamației de la Timișoara. Document programatic născut în vâltoarea evenimentelor de după Revoluție, Proclamația s-a dorit a fi purtătorul de mesaj al populației orașului Timișoara către întreaga țară. Și, într-un fel, chiar a fost. Cele 13 puncte ale proclamației au fost dezbătute, întoarse pe toate părțile, unele devenind stindarde de luptă pentru un stat de drept, altele fiind răstălmăcite și interpretate pentru a-i ataca pe inițiatorii documentului și, implicit, Timișoara. Unde suntem, astăzi, cu cele 13 puncte ale proclamației? Ce s-a întâmplat cu ele, ce s-a împlinit și ce nu?

1. Recunoașterea faptului că Revoluția de la Timișoara nu a fost doar anticeaușistă, cât categoric anticomunistă.

Ion Iliescu, cel care susținea că Revoluția a fost doar împotriva unor oameni care au întinat idealurile comunismului și socialismului științific, a fost ales, la două luni după proclamație, președinte de o largă majoritate a țării. A fost reales în 1992 și încă o dată în 2000. Iar afișarea unei atitudini anticomuniste astăzi este considerată desuetă.

2. Refacerea unității tuturor categoriilor sociale din țară.

La trei luni de la Proclamație are loc cea mai sângeroasă dintre toate mineriadele. Și nu avea să fie ultima. Chiar dacă, între timp, lucrurile s-au mai așezat din acest punct de vedere, o unitate în acțiune a tuturor categoriilor sociale rămâne, totuși, un vis irealizabil în afara perioadelor de revoluție.

3. Chiar dacă tineretul a fost preponderent la Revoluție, trebuie să recunoaștem că oameni de toate vârstele s-au bătut cu aceeași dârzenie pentru cauza ei.

Acest lucru cred că a fost recunoscut de la bun început. Este unul dintre punctele Proclamației care și-a găsit împlinirea.

4. Promovarea bunei înțelegeri între români și minorități, în spiritul toleranței și al respectului reciproc.

După doar câteva zile au loc evenimentele de la Târgu Mureș. În parlament intră partide precum PUNR și PRM, iar Corneliu Vadim Tudor ajunge chiar în turul doi la alegerile prezidențiale din anul 2000. Chiar dacă, la nivel oficial, România este acum o țară fără conflicte interetnice, acestea încă mocnesc și încă au propagatori.

5. Pluripartidism, cu o excepție: Partidul Comunist Român, care datorită faptului că a ajuns până la genocid nu poate fi tolerat nici în principiu, nici în fapt.

FSN a fost, de fapt, un continuator al PCR, oamenii din eșalonul doi al partidului comunist fiind, de fapt, majoritatea celor care au condus FSN-ul. Mai mult decât atât, am avut parte și de Partidul Socialist al Muncii și chiar și de un partid comunist, la un moment dat. Condamnăm public holocaustul nazist, dar ne ferim să condamnăm holocaustul comunist, mult mai atroce și cu mult mai multe victime în țara noastră. Avem o condamnarea a comunismului de fațadă și fără efecte în fapt.

6. Redactarea unei istorii corecte a perioadei 1944-1950 și difuzarea ei în tiraje de masă.

Nu există nici până în ziua de astăzi. Dimpotrivă, avem încă istorici care încearcă să mistifice acea perioadă.

7. Timişoara a pornit Revoluţia împotriva întregului regim comunist şi întregii sale nomenclaturi şi nicidecum pentru a servi ca prilej de ascensiune politică a unui grup de dizidenţi anticeauşişti din interiorul PCR-ului. Prezenţa acestora în fruntea ţării face moartea eroilor din Timişoara zadarnică.

Nu aș spune că moartea eroilor de la Timișoara a fost chiar zadarnică, dar dacă acesta ar trebui să fie etalonul, atunci a fost.

8. Celebrul punct opt, care cerea interzicerea dreptului de candidatură, pentru primele trei legislaturi consecutive, pe orice listă, al foştilor activişti comunişti şi al foştilor ofiţeri de Securitate.

Nu s-a întâmplat. Au fost diverse partide care și-au asumat proiectul de a promova o Lege a lustrației, lege care nu este în vigoare încă. După 24 de ani, foștii activiști comuniști și foștii ofițeri de securitate ajung să fie eliminați din viața politică pe cale naturală.

9. Încurajarea creșterii producției, pentru ca prin performanță economică să se ajungă la un nivel de trai occidental.

Industria existentă până în 1989 a fost distrusă, fabricile lichidate și vândute la fier vechi, iar terenurile au ajuns pe mâna samsarilor imobiliari. Nivelul de salarizare în România este printre cele mai scăzute din Europa. Nivelul importurilor depășește nivelul exporturilor.

10. „Deşi milităm pentru reeuropenizarea României, nu dorim copierea sistemelor capitaliste occidentale, care îşi au neajunsurile şi inechităţile lor. (…) Inventarierea averilor foştilor privilegiaţi ai puterii, corupţiei şi penuriei. De asemenea, acţiunile unei întreprinderi se cuvin oferite spre cumpărare în primul rând lucrătorilor ei. Considerăm constructivă ideea, mai radicală, a privatizării prin împroprietărirea tuturor lucrătorilor unei întreprinderi cu un număr egal de acţiuni, statul urmând să păstreze numai acel procent de fonduri care să-i asigure controlul activităţii. În felul acesta, s-ar oferi tuturor lucrătorilor şanse egale de prosperitate”.

Cât de naivi am fost!

11. Timişoara este hotărâtă să ia în serios şi să se folosească de principiul descentralizării economice şi administrative.

Descentralizarea și regionalizarea au fost mereu pe lista de priorități a tuturor puterilor care s-au succedat în România. De realizat, însă, nu s-a realizat nimic. Singurii pași care au fost făcuți de-a lungul timpului au vizat o descentralizare a responsabilităților fără o descentralizare a resurselor.

12. Atragerea în țară a românilor din exil.

Numărul celor care pleacă din țară, la muncă sau definitiv, crește în fiecare an, fiind principala cauză a declinului demografic din România.

13. Instituirea zilei de 16 decembrie ca zi națională a României.

Ziua națională este 1 decembrie.

Ce ar fi fost dacă Proclamația ar fi avut o altă soartă? Acesta poate să fie subiectul unui întreg studiu. Punctele 6, 8, 9 și 11, dacă și-ar fi găsit o aplicabilitate în 1990, România probabil că ar fi fost altundeva acum. Putem să ne gândim, astăzi, că Proclamația a eșuat. Și totuși, fără să fi fost pusă în aplicare, ea este învingătoare. Are un loc în istorie și astăzi, la 24 de ani de la lansare, încă ne raportăm la Proclamația de la Timișoara.

Autor: Flavius Boncea

Sursa: Front Press, preluare dupa Vestul

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Cat despre genocid… Acesta se manifesta si astazi, doar luand alta forma. Produsele alimentare si farmaceutice
    ( de calitate indoienica) , conduc la ideea de …exterminare. Nu cu efect imediat, dar sesizabil in timp.

  • Adevaratul genocid este astazi si se experimenteaza cu brio si acum pe cobaii cetateni ai Romaniei…Monopolurie in special in energie si combustibili dar si mafia politica a distrus orice urma de dezvoltare a tarii, iar exterminarea continua…Salariile cele mai mici, Taxele cele mai mari, locuri de munca aproape inexistente, un sistem educational de indobitocire cat si un sistem de sanatate publica care ucide cu zile oameni in spitale…Doar sistemul infractional a crescut si se mentine, de la presedentie la cel mai neansemnat politician…..