Politică

Principalii finanţatori internaţionali vin la Bucureşti. Începe plata facturii pentru uriaşul credit de 20 mld. euro

România, al doilea mare client al Fondului Monetar Internaţional din Uniunea Europeană după Grecia, va găzdui în acest weekend reuniunea rotativă a constituantei FMI şi a Băncii Mondiale, structură organizatorică condusă de Olanda şi care reprezintă inclusiv interesele Bucureştiului în comitetele directoare ale celor două instituţii financiare internaţionale.

Acest eveniment a fost anunţat încă de la sfârşitul lunii aprilie de către guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. El spunea atunci că la evenimentul organizat la Bucureşti şi-au anunţat participarea 12 guvernatori de bănci centrale şi miniştrii de finanţe din ţările care fac parte din acest grup.

Constituanta olandeză este formată din România, Olanda, Armenia, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Georgia, Israel, Macedonia, Moldova, Muntenegru şi Ucraina şi votează în numele acestor ţări în boardurile executive ale FMI şi BM.

Este pentru a doua oară după Revoluţie când România organizează acest eveniment, prima dată reuniunea având loc în 1998.

Organizarea acestei reuniuni se realizează o dată pe an, pe baza unui principiu de rotaţie între ţările membre ale constituantei olandeze.

România încă este reprezentată la FMI de Mihai Tănăsescu, care este senior advisor, iar la Banca Mondială de Ştefan Nanu, care ocupă poziţia de director adjunct al constituantei olandeze.

Din această vară funcţia de negociator-şef al FMI pentru România va fi preluată de olandezul Erik Jan de Vrijer, care va avea misiunea de a supraveghea rambursarea de către România a celor 10,5 miliarde de drepturi speciale de tragere (DST – moneda FMI) trase de la fond, peste 12 miliarde de euro la cotaţia actuală a DST. Împrumutul reprezintă aproximativ 9% din PIB-ul ţării estimat la 140 miliarde de euro.

Schimbarea coincide cu apropiata încheiere a mandatului lui Mihai Tănăsescu pe poziţia de reprezentant al României la FMI, funcţie pe care o deţine de circa cinci ani.

Tănăsescu urmează să primească un post de vicepreşe­dinte la Banca Europeană de Investiţii. În locul lui Tănăsescu va pleca la Washington Şerban Matei, şeful Direcţiei opera­ţiuni de piaţă din BNR, potrivit unor surse bancare.

În FMI sunt 24 de constituente. Ţările mari, precum SUA şi China, au propriul lor loc în boardul FMI şi votează direct.

Câţi bani am luat de la FMI şi BM şi când îi dăm înapoi

Pentru a face faţă crizei, România a devenit la începutul lui 2009 unul dintre principalii clienţi ai FMI din Uniunea Europeană, întrecând Ungaria, dar fiind depăşită de Grecia. Ungaria a primit aprobarea de la FMI pentru un împrumut de 10,5 mld. DST şi a tras 7,6 mld. DST, în timp ce împrumutull stand-by aprobat pentru Grecia a totalizat 26,4 mld. DST, suma trasă fiind de 17,5 mld. DST.

Până acum România a plătit doar dobânzi aferente împrumutului record de aproape 20 mld. euro semnat cu FMI, Comisia Europeană (CE) şi Banca Mondială în urmă cu trei ani – cel mai mare împrumut din istoria României şi cât jumătate din bugetul ţării.

Prima plată a principalului către FMI va avea loc pe data de 6 august 2012 şi va fi în sumă de 546 de milioane de drepturi speciale de tragere (DST, “moneda” FMI), peste 600 mil. euro la cotaţia din prezent a DST.

Pe parcursul acestui an, România va trebui să ramburseze către FMI aproximativ 1,8 mld. euro.

Din aceştia, Ministerul Finanţelor trebuie să dea înapoi 121 mil. euro FMI, iar BNR trebuie să plătească circa 1,4 mld. euro, diferenţa reprezentând dobânzi.

Din împrumutul de la FMI, de aproximativ 12 mld. euro, la buget au ajuns doar circa 2 mld. euro, diferenţa intrând la rezerva valutară a BNR.

Cea mai mare parte a împrumutului contractat în 2009 de la FMI se rambursează din rezervele valutare ale BNR, nu de la buget, astfel că nu ar trebui să existe constrângeri legate de rambursarea împrumutului, având în vedere că în mai 2012 rezervele valutare au ajuns la 33,5 mld. euro.

De la Banca Mondială România a împrumutat 1 mld. euro pe care începe să-l ramburseze începând cu anul 2022. Recent, Banca Mondială a aprobat o linie de credit de 1 mld. de euro pentru România, care va consolida rezerva de lichidităţi a Ministerului Finanţelor, reprezentând o plasă de siguranţă în cazul în care tensiunile de pe pieţele financiare se vor accentua.

Autor: Claudia Medrega

sursa: zf.ro

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • “..au fost doi Mesia si unul a fost al nostru…si l-am pierdut”–
    Gura vamesului adevar graieste..,desertul din Siria va asteapta!Acolo.. sunt banii vostri!