Prietenul adevărat la Soci se cunoaşte

La doar 300 km de Crimeea şi 400 de Tbilisi, oraşul Soci, însemn al puterii imperiale ruseşti la Marea Neagră, marchează în spaţiu şi timp istoria accelerată în ultimii 7 ani a lumii bipolare SUA-Rusia, veche de şapte decenii. În 2008, fostul preşedinte Bush jr. a încercat, la Bucureşti, să spargă ”centura de siguranţă” seculară din jurul Rusiei, prin intrarea Georgiei şi a Ucrainei în NATO, iar fostul preşedinte georgian Saakaşvili să forţeze pe cale militară aceeaşi zonă-tampon, în Caucaz. Au eşuat ambii. Apoi, în februarie 2014, neoconservatorii din incinta administraţiei de la Washington (Richard Perle, Samantha Power, John Bolton, Mark Grossman, Susan Rice, Frederick Kagan şi cumnata Victoria Nuland, Dennis Ross şi protectoarea sa Hillary Clinton, socotită şi ea o neoconservatoare varianta ”lite” etc.) au reluat puternic ofensiva împotriva Moscovei pe tema Ucrainei, cu doi vectori şi două branduri politice mai vechi, dar recondiţionate: 1) Maidanul de la Kiev, 18-22 feb. şi 2) boicotul total al Rusiei, via Putin, debutat la JO de la Soci, 7-23 feb.

Azi, după 1 an şi jumătate de criză ucraineană şi disensiuni cronicizate la nivelul întregii Europe, NATO şi euro-atlantismului, America administraţiei şi a preşedintelui Obama şi, mai ales, a vastei majorităţi a poporului american a decis să îngroape ”securea neoconservatoare a războiului” cu cealaltă super-putere nucleară şi să revină la dialog şi înţelegere. A acceptat ca debutul, firav sau nu, al noilor negocieri americano-ruse să aibă loc în Rusia, nu la Moscova, ci la Soci, lângă Crimeea şi estul ucrainean, aşa cum a solicitat partea rusă, ca o încheiere simbolică, cronologică şi geografică, a zavistiei pornite odată cu JO şi confruntarea din Ucraina. Vădit confuzionate după ani de boicot, chiar neliniştite, media mainstream americană şi câteva surse vest-europene au pus surdină evenimentului, în esenţă spunând că cele 4 ore de discuţii de la Soci nu au produs ”schimbări majore” în poziţia părţilor privind zonele tensionate din lume. Nimic mai eronat, iată dovezi exact în sensul opus.

La Soci, secretarul de Stat John Kerry a elogiat alianţa SUA, Uniunea Sovietică etc. din a 2-a conflagraţie mondială, arătând că partea americană doreşte refacerea ei astăzi şi cooperarea americano-rusă viitoare, într-o lume conflictuală: ”Am fost la Memorialul celor 4.000 de soldaţi ruşi căzuţi la Soci în al Doilea Război Mondial… şi cred că atât eu, cât şi Serghei (Lavrov, ministrul de Externe rus, n.n.) ne-am amintit cu veneraţie de sacrificiile comune pentru a crea o lume mai sigură, totodată şi ce anume am putea înfăptui, dacă popoarele noastre ar conlucra în această direcţie”, şi ”Îi sunt recunoscător preşedintelui Putin, întrucât şi-a exprimat convingerea că putem acţiona împreună eficient, ca să rezolvăm problemele globale… exprim aici gratitudinea preşedintelui Obama pentru bunăvoinţa Rusiei de a se angaja în aceste convorbiri, într-un moment când schimburile noastre de opinii sunt de importanţă maximă”, şi ”Rusia este un partener foarte important (al SUA, n.n.) în efortul împotriva terorismului extrem”, şi a mai afirmat, în prima recunoaştere oficială de către SUA a Acordului 2 de la Minsk privind încetarea războiului din Ucraina, ”…dacă preşedintele Poroşenko va încerca, în aceste momente, să folosească forţa (liderul de la Kiev a cerut, cu o zi în urmă, generalilor săi, să recucerească aeroportul Doneţk, n.n.), îl sfătuim cu maximă fermitate să se gândească de două ori înainte să facă un asemenea gest şi să pună în primejdie acordul Minsk-2”; de asemenea, în tot cursul conferinţei de presă, nici secretarul de Stat nu a menţionat niciodată cuvintele ”Crimeea” şi ”trupele ruseşti” din Donbas, şi nici ministrul de Externe rus nu a vorbit de sprijinul acordat de americani regimului actual de la Kiev, considerat ilegitim de către Moscova. Tălmăcite pe înţelegerea generală, cuvintele de mai sus ale secretarului Kerry înseamnă: 1) administraţia Obama anunţă apropiata ridicare a blocadei politice şi a sancţiunilor economice instaurate în 2014, şi ieşirea Rusiei din izolarea internaţională, şi 2) adio arme pentru Ucraina, un ”cartonaş galben” de la Washington pentru Poroşenko, dacă nu bagă armata în cazărmi, precum şi intrarea crizei ucrainene în ”carantină”, spre a fi trimisă la arhivele istoriei. Este o dizgraţie cum aceste două ştiri nu au fost, încă, redate americanilor de către gigantica media mainstream din Statele Unite…

Cum se cunoaşte, gazetele au anunţat că, la Soci, s-a discutat cu uşile închise, ceea ce indică faptul că unele negocieri au fost dificile, câteva preocupări neliniştitoare, şi anumite subiecte delicate. În primul rând, John Kerry a reprezentat acolo o administraţie profund îngrijorată de ceea ce se întâmplă acum în propria-i ţară. Chiar la 12 mai, când secretarul de Stat s-a întâlnit cu Putin şi Lavrov, ”Washington Post” scria că prăbuşirea economiei nesustenabile a SUA este doar o chestiune de timp, în timp ce Rusia îşi sporeşte masiv rezervele de aur şi ”se pregăteşte pentru ziua când situaţia se va răsturna”. În aceeaşi zi, miliardarul Warren Buffett a denumit produsele bancare actuale din America ”arme financiare de distrugere în masă” şi un alt miliardar, newyorkez, celebrul Donald Trump, la televiziunea Fox News, i-a ţinut hangul lui Buffett, afirmând că ”America a încetat să mai fie o ţară bogată, împrumută bani de la chinezi şi datorează 16 trilioane de dolari”, şi că americanii trebuie să se pregătească de ”ruinarea financiară”. Este perfect plauzibil, deci, să presupunem că primul motiv pentru care administraţia Obama a redeschis atât de precipitat dialogul bilateral şi a făcut o ofertă de cooperare globalistă cu Moscova a fost generat tocmai de nevoia de a-şi acorda timpul, spaţiul de manevră externă şi resurse politice pentru rezolvarea problemelor interne presante ale Americii.

În al doilea rând, trimiţându-l pe Kerry la Soci cu un mesaj surprinzător, de reînnoită înţelegere americano-rusă, se poate presupune că administraţia doreşte să pună ordine în cacofonia asurzitoare, pe trei voci – Obama, neoconservatorii şi şefii civili europeni şi militari americani ai NATO, de la Bruxelles – şi păgubitoare cu care, de câţiva ani, este livrată în estul Europei politica externă americană. În timp ce Hillary Clinton vorbea de ”resetarea” relaţilor cu Kremlinul, membrul NATO Traian Băsescu spunea că ”s-ar duce în Rusia cu puşca în mână”; în timp ce preşedinţii Obama şi Medvedev semnau la Praga, la 8 aprilie 2010, Acordul istoric New Start, de reducere a arsenalelor nucleare american şi rusesc, fostul secretar general al NATO, Anders Rasmussen, dădea târcoale Rusiei şi făcea zilnic declaraţii belicoase la adresa ei; în sfârşit, în timp ce Kerry se ducea la Soci şi depunea flori pentru soldaţi aliaţi dispăruţi în al Doilea Război Mondial, preşedintele Iohannis al României, lăsat ”moştenire” de către fostul preşedinte Băsescu neoconservatorilor din incinta puterii de la Washington, nu se ducea nicăieri în România, Ungaria şi fosta Cehoslovacie, spre a omagia 170.000 de conaţionali căzuţi în lupta contra nazismului, se ducea în… Polonia!

În al treilea rând, o altă raţiune ascunsă publicului, pentru care Washingtonul lui Obama a înţeles că trebuie să închidă ”frontul rusesc” şi să-şi economisească resursele de politici externe, ar fi aceea că alianţele tradiţionale ale Americii se prăbuşesc în lumea arabă, în Golf şi, mai ales, în Europa, şi că ele trebuie salvate cu orice preţ. În iulie 2008, aflat în campania prezidenţială pentru Casa Albă, Obama a făcut furori la Berlin, în mijlocul unei mări de 200.000 de germani, astăzi ”obamania” s-a evaporat în Germania aproape complet, ceea ce arată că preşedintele şi-a uitat promisiunile făcute acolo acum 7 ani. La toate acestea se adaugă declinul general al resurselor umane ale NATO, pretutindeni în Occident şi exact în locul unde se află principalul stâlp de rezistenţă european al organizaţiei: soldaţii Marii Britanii vor fi, în curând, mai puţini decât poliţiştii din New York.

În sfârşit, ceea ce se anticipa în ultimele săptămâni la Washington s-a putut vedea cu ochiul liber la 9 şi 10 mai, la Moscova: defilarea soldaţilor chinezi şi indieni în Piaţa Roşie, alături de cei ruşi, precum şi vizita făcută de cancelara Germaniei, Angela Merkel, lui Putin. Aceste două zile astrale au arătat limpede nu numai că izolarea Rusiei nu funcţionează, dar şi proporţiile apocaliptice ale unei posibile apropieri Germania, Rusia, China şi India. Cu siguranţă şi din aceste pricini secretarul american Kerry a venit şi a întins o mână prietenoasă ruşilor, la locul fostului boicot. La Soci.

Autor: Radu Toma

Sursa: Cotidianul