Politică

Previziunile lui Virgil Măgureanu se adeveresc?

virgil-magureanuImediat după reţinerea ex-şefului serviciului secret al Ministerului de Interne, fostul director al SRI, Virgil Măgureanu, anunţa – prin intermediul Q Magazine – că zilele următoare acţiunii DNA vor aduce evenimente “greu de imaginat” şi “arestări spectaculoase”.

“În zilele următoare, se vor opera şi alte arestări spectaculoase, care vor contura evenimente şi situaţii greu de imaginat în acest moment, fără a putea spune că acest lucru nu are şi conotaţii electorale”, a spus Virgil Măgureanu.

Fostul şef al SRI a precizat că printre persoanele care ar urma să fie arestate se vor număra, mai mult ca sigur, şi politicieni din mai multe partide, dar “şi personalităţi din alte domenii”. “Aceste acţiuni sunt, din câte ştiu eu, parte a unui plan elaborat încă de acum câteva luni şi căruia i s-a dat startul oficial. (…) Indirect, putem vorbi de un substrat electoral al acestor acţiuni, există şi o influenţă din partea crizei economice, dar, una peste alta, era firesc să se ajungă aici. Nu pot să ofer mai multe amănunte, pot să spun doar că se pregăteşte o închidere a cercului, o formulă pe care o vor înţelege doar anumite persoane.

Ceea ce sper este ca de această dată lucrurile să meargă până la capăt şi să nu degenereze totul, cum s-a mai întâmplat, într-un spectacol ieftin de sunet şi imagine, pe placul unei anumite persoane importante în statul roman, în acest moment”, a mai spus fostul şef al SRI, citat de Q Magazine. Chestionat ieri telefonic, în timp ce Gigi Becali dădea declaraţii la Poliţia Capitalei, Virgil Măgureanu ne-a precizat că a fost citat de publicaţia respectivă cu consideraţiile pe care le-a făcut într-o discuţie “cu totul şi cu totul particulară”.

“Subiectul mi se pare deplasat faţă de adevăratele probleme cu care ne confruntăm. Cu atât mai vârtos, fiind vorba despre Gigi Becali, mă abţin pe această chestiune să spun ceva. Cine i-a furat maşina, cum i-a tratat Becali pe cei care i-au furat-o sunt teme banalizate”, ne-a declarat fostul şef al SRI. După reţinerea fostului şef al DGIPI, Cornel Şerban, şi a omului de afaceri Puiu Popoviciu, şi fostul şef al SIE, Ioan Talpeş, anunţa în emisiunea “Naşul”, difuzată de B1 TV, că ar urma un adevărat taifun.

Violeta Fotache
sursa: jurnalul.ro