Politică

Președintele Senatului: ”Domnul Toader a făcut un gest de mare curaj în raport cu toți predecesorii lui, într-un context politic neprielnic intern și extern!”

Președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a lăudat miercuri seară la B1 TV raportul pe care Tudorel Toader l-a întocmit vizavi de activitatea lui Augustin Lazăr și Laura Codruța Kovesi. Tăriceanu consideră că evaluarea procurorilor șefi realizată de ministrul Justiţiei reprezintă un “cartonaş galben”, remarcând nuanța din declarația lui Toader care a spus că nu e oportună “în acest moment” revocarea.

tariceanu_03087300

“Am remarcat rigoarea extraordinară a prezentării, la rece, acum, după ce emoția colectivă a trecut, rigoarea prezentării acestor grave încălcări ale Constituției. Este pentru prima dată din cât îmi aduc eu aminte în ultimii 12-13 ani când un ministru al Justiției întreprinde o astfel de măsură, de evaluare a procurorilor care, conform Constituției, funcționează sub autoritatea ministrului Justiției. Deci, iată, un ministru al Justiției care își cunoaște rolul, îl înțelege și și-l asumă. Până acum nu am avut așa ceva. (…) E foarte bine că Tudorel Toader a făcut un expozeu tehnic. Dacă ar fi venit cu argumente politice, obiectivitatea analizei, evaluării ar fi fost pusă sub semnul întrebării. (..) Eu cred că domnul Toader, dacă vreți să interpretăm într-o altă cheie, pe lângă faptul că este primul care are curajul să demareze o astfel de evaluare — ceea ce niciun alt ministru din trecut, nici mai recent, nici mai vechi nu a făcut, dă un semnal pe care …să folosim termenii pe care toată lumea îi cunoaște — cartonașul galben”, a afirmat Tăriceanu, miercuri, la B1 TV.

“Cred că este o discrepanță între așteptarea publică dintr-o anumită zonă și concluzia evaluării. (…) Astăzi, Tudorel Toader, ministrul Justiției, a spus niște lucruri foarte clar și tranșant. Dar știm foarte bine că numirea nu o face el, urmare nici eliberarea din funcție. Eu cred că de data acesta, într-o manieră care dovedește o anumită abilitate a domnului ministru, mingea a transmis-o la Cotroceni. Președintele, am văzut că a ieșit după aceea și ne-a spus un lucru stupefiant pe baza raportului care este este extrem de critic la adresa Parchetului și în special a DNA. Președintele susține, totuși, că el este foarte mulțumit”, a mai spus Tăriceanu.

Liderul ALDE susține că “lucrurile, așa cum le-a pornit ministrul, îi inspiră încredere”.

“După ce ani de zile statul român a înregistrat derapaje grave, din ce în ce mai grave, credeți că se pot pune limbile ceasului 12,00 dintr-o dată? Eu cred că astea sunt semnale foarte clare care vor fi interpretate de ambasade, observatori străini, de Comisia Europeană, că lucrurile nu sunt în ordine. Când vine un astfel de raport așa de riguros, foarte cuprinzător… să știți că și cei de la Bruxelles vor citi acest raport. Să știți că lucrurile așa cum le-a pornit ministrul, mie mai degrabă îmi inspiră încredere, că cel puțin pe zona de Justiție, funcționarea Justiției va reveni la ceea ce înseamnă normele statului de drept, adică respectul drepturilor și libertăților fundamentale. (…) Eu cred că domnul Toader a făcut un gest de mare curaj în raport cu toți predecesorii lui și un gest de curaj într-un context politic neprielnic intern și extern”, a susținut Tăriceanu.

Autor: Sebastian Lazar

Sursa: Cotidianul